Tinerii europeni se declară împotriva drogurilor
Tinerii din Uniunea Europeană susţin măsurile Executivului comunitar împotriva traficanţilor de droguri şi consideră necesare acţiuni mai puţin dure împotriva consumatorilor de droguri, relevă un studiu Eurobarometru dat publicităţii, joi, la Bruxelles, cu prilejul Zilei internaţionale împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri. Marcarea în fiecare an, la 26 iunie, a Zilei internaţionale împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri a fost decisă de Naţiunile Unite, în 1987. Studiul, realizat în luna mai pe un eşantion de 12.000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, indică faptul că 61% dintre tinerii din UE folosesc internetul pentru a se informa despre traficul ilegal de droguri şi despre droguri, în general. În acelaşi timp, majoritatea dintre ei face distincţie între riscurile pentru sănătate reprezentate de consumul de heroină, cocaină sau ecstasy, pe de o parte, şi cele ale consumului de canabis, pe de altă parte. Astfel, între 81% şi 96% dintre cei intervievaţi au spus că heroina, cocaina şi ecstasy prezintă un risc ridicat pentru sănătate, în timp ce 41% dintre tinerii europeni consideră că un risc mediu pentru sănătate este reprezentat de consumul de canabis. În ce priveşte România, 37% din populaţie înclină să considere că alcoolul prezintă un risc ridicat pentru sănătate, în cazul fumatului proporţia fiind de 42%. Referitor la interzicerea sau aplicarea unor norme mai dure privind drogurile, 97% din tinerii din UE cred că heroina trebuie să fie interzisă în continuare, proporţia fiind de 95% în cazul cocainei şi de 94%, pentru ecstasy. Doar o mică parte a respondenţilor susţin că ar trebui legalizat consumul de heroină (3%), cocaină (4%) şi ecstasy (5%). De asemenea, 91% dintre români cred că în continuare canabisul trebuie să fie interzis, ei fiind urmaţi de suedezi (89%) şi de ciprioţi (84%).