Toate cele 30 de invenţii româneşti au fost premiate
OnAirCamera, o tehnologie creată de o echipă de cercetători români în cadrul Centrului Est-European pentru Cercetare Aplicativă Interdisciplinară (CEECAI), a câştigat Marele premiu al Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva. Toate cele 30 de invenţii prezente la Geneva, 24 sub auspiciile Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi 6 înscrise independent, au fost premiate.
O echipă de cercetători români a câştigat Marele premiu al Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva pentru o tehnologie denumită OnAirCamera, creată în cadrul Centrului Est-European pentru Cercetare Aplicativă Interdisciplinară (CEECAI), condus de Mircea Tudor, el însuşi laureat cu Marele premiu la Geneva în 2009 şi 2013. Sistemul, achiziţionat de compania elveţiană IREWIND SA inclusiv cu patentul aferent, constă într-un sistem de camere video capabile să urmărească mişcările utilizatorului în diverse contexte, să le recunoască şi să le monteze rapid sub forma unui film personalizat, transmis instantaneu abonatului.
Potrivit lui Mircea Tudor, citat de hotnews.ro, sistemul inovativ poate fi instalat pe terenurile de sport ori pe pârtiile de schi. „De exemplu, pe pârtiile de schi se amplasează 10 camere video pe nişte stâlpi dedicaţi, abonatul are un smartphone în buzunar, schiază, şi când ajunge la baza pârtiei are downloadate zece filmuleţe gata editate cu parcursul lui pe pârtie“, a explicat Tudor. OnAirCamera este o platformă software de comunicare între cameră şi telefon, care nu trece prin internet. „Sony urcă informaţia în cloud. Aici comunicaţia este directă între telefon şi sistemul nostru, prin Wi-Fi. Asta e noutatea“, a mai spus, pentru hotnews.ro, cercetătorul Mircea Tudor.
Potrivit sursei citate, un alt sistem românesc - o platformă de telemedicină - a obţinut premiul special al oraşului Geneva, invenţia fiind realizată tot la Centrul Est-European pentru Cercetare Aplicativă Interdisciplinară, entitate privată de cercetare fondată de Mircea Tudor. Invenţia „e integrată într-o dubiţă în care există un minilaborator de analize medicale şi un car cu aparatură de investigare, ecograf, EKG etc. Acest sistem se duce acasă la bolnav cu un medic rezident sau cu un medic căruia nu îi trebuie o specializare înaltă, îi poate face pacientului investigaţii funcţionale şi 70 de tipuri de analize şi se poate cupla online cu un grup de până la 6 experţi care pot fi oriunde în lume. Experţii au acces online la toate rezultatele analizelor făcute pe loc“, a declarat Mircea Tudor, pentru sursa citată. Platforma de telemedicină va fi aplicată în România de la începutul anului 2015.
Pe lângă această realizare, cercetătorii şi inventatorii români au fost distinşi cu 17 premii speciale, 18 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 4 medalii de bronz. Practic, toate cele 30 de invenţii prezente la Geneva, 24 sub auspiciile Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi 6 înscrise în regim independent, au fost premiate.
În acest an, pe o suprafaţă de expunere de 8.500 mp, cercetători din 45 de ţări şi-au expus 726 de invenţii, Salonul Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva fiind locul de întâlnire al celei mai mari pieţe mondiale din domeniul inventicii şi cel mai prestigios eveniment internaţional din domeniu. (Oana Nistor)