Toate se bucură și preaînalță un cânt

Primăvară frumoasă

Stoluri după stoluri din aripi grele bătând,
Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă.
Priveliști din alte țări în ochi aducând,
Doamne Iisuse Hristoase, primăvară frumoasă!

Bănuții de nea se topesc și intră-n pământ,
Iarba înalță fruntea ei smerită, sfioasă,
M-aplec și culeg ghiocei și brândușe cântând:
Doamne Iisuse Hristoase, primăvară frumoasă!

Nu mai sta lângă Crucea înaltă plângând,
Căci vine Învierea cea mare adânc luminoasă,
Lumină și Viață peste tot revărsând,
Maică pururea Fecioară, prea dulce Mireasă!

Toate se bucură și preaînalță un cânt
Când Soarele cel Mare le-atinge cu-o rază,
Păsările-n crâng, copacii pe rând înflorind,
Izvoarele limpezi din munții cei veșnici izvorând,
Voioase la vale curgând și câmpii adăpând,
Oamenii unii pe alții cu dragoste îmbrățișând,
Doamne Iisuse Hristoase, primăvară frumoasă!

Înger desculț

Urmele lui în zăpada
Abia căzută, mătăsoasă,
Erau ca de copil desculț
Fugit într-o noapte de-acasă.

Cei mari l-au căutat peste tot
Întrebând într-o parte și-n alta,
Fără să observe urma lăsată,
Întipărită adânc în zăpadă.

Fără să știe că el s-a pierdut
Pentru totdeauna din cer,
Rătăcind singuratic, tăcut,
Prin ploaie, ninsoare și ger.

De-atunci urmele lui îngerești
Se văd din ce în ce mai rar.
Uneori, pe unde el a trecut
Primăvara răsar ghiocei.

Primăvara mult așteptată

Într-un colț al grădinii pustii
A dat în floare un pâlc de toporași.
Bulgări mari, colțuroși se dau la o parte
Să facă loc primilor firavi pași.

Durerea se evaporă încet din ochii
Și din sufletul înnegrit de tristețe,
Când mă aplec și adulmec uimit
Gingaș parfum, sălbatică frumusețe.

Grădina se umple de har și lumină.
Sălciile pe mal când se pleacă
Sărută întruna oglindit în apă
Chipul de aur al lumii răsărind întreagă.

Un val înspumat duce până departe
Solia unui clopot ce sună mereu
Vestind tuturor că, iată, în sfârșit,
Primăvara mult așteptată a venit!

Vântul primăverii

Corabie aplecată-ntr-o parte,
Orașul eșuează-n amurg.
Vântul primăverii umflă
Pânzele copacilor din burg.

Ferestre luminate intens
Dau spre cerul negru și greu
Din când în când trece printre nori
Umbra de aur a unui zeu.

Cată spre lumea-nchisă în sine
Cu zăvoare de gânduri la porți.
De-ar fi să trezească, să-nvie
Pe cei îngropați în tăcere și morți!

De-ar fi să-i ridice odată cu pomii
Ce izbucnesc șampanie-n dimineață.
Înmiresmând văzduhul, cetatea
Cu chiot de lumină și viață.

Lumini se-aprind

Privighetoarea are voie de-acum
Să intre în mănăstire și să cânte.
Paznicul, în această privință,
A primit porunci înalte și sfinte.

Lumini se-aprind rând pe rând
Pe ramuri să-ntâmpine Viața,
Care a izbucnit vijelios din mormânt
Ca un soare biruitor dimineața.

Iarba înalță fruntea de sub pietre.
Dau în muguri sălcii pletoase.
Miroase a pământ reavăn răsturnat
Și-a toporași în floare miroase.

Izvorul deapănă lin și împarte
Firul de apă subțire, domol.
Stoluri de pelerini vin de departe
Să se încredințeze că mormântul e gol.

Smerită, gingașă, supusă

Dimineața sărută pe frunte
Magnolia gata să înflorească.
Arhanghelul se pregătește s-aducă
Din ceruri, vestea cea bună, Mariei.

Poruncă tainică i s-a dat numai lui,
Între îngeri mai mare.
Pământul de veacuri aștepta în umbră
Vestea cea de sus, mântuitoare.

Smerită, gingașă, supusă,
Maria îl primește uimită.
Lumina de pe chipul îngeresc
Și glasul și floarea înflorită

Adusă din cer ca pe un dar promis,
Abia pot să încapă privirii.
Dar cum poate în inimă să-ncapă
Cel Sfânt, de ceruri necuprins?