Tonicul din grădină: menta

Menta este una dintre cele mai vechi plante, cunoscută şi utilizată cu milenii în urmă în scopuri aromatizante şi pentru vindecare. Egiptenii o foloseau încă din anul 1550 î.Hr. Originile ei legendare erau descrise în mitologia greacă. În credinţa populară a creştinilor, menta era considerată o iarbă sfântă, dăruită de Iisus Hristos Apostolului Petru pentru a-şi potoli setea în călătoria făcută împreună într-o pustietate lipsită total de apă. În prezent sunt cunoscute numeroase subgenuri, specii şi varietăţi de mentă, fiecare având proprietăţi distincte din punct de vedere biologic şi terapeutic.

Astăzi sunt mult apreciate unele preparate alimentare din mentă şi anume salatele şi sosurile din Anglia, cocktailurile din Statele Unite, ruladele din Vietman şi salatele din China. În secolul al XIX-lea, Lemery a emis ipoteza că denumirea genului ar deriva de la cuvântul latin „mens“ - „minte“, ţinând seamă că planta are proprietatea de a fortifia creierul şi de a înviora gândirea şi memoria. Carl Linné (1751) descria 10 specii şi trei varietăţi de mentă, iar Alphonse de Candolle a grupat formele de mentă în patru subgenuri (Terminalis, Arvenses, Eriodontes, Pulegium) şi a descris 29 de specii şi 31 de varietăţi. În flora României sunt prezentate 8 specii şi 7 hibrizi, dintre care cele mai răspândite sunt Mentha de apă (Mentha aquatica), menta sălbatică (Mentha pulegium), menta dulce (Mentha viridis), menta creaţă (Mentha crispa) şi, mai ales, menta albă sau izma bună (Mentha piperita). Toate speciile de mentă au, practic, proprietăţi terapeutice asemănătoare, având comun mentolul (în proporţii diferite din componenţa uleiului eteric), precum şi alte componente biochimice. La Mentha piperita, denumirea de specie derivă de la cuvântul latin „piperus“ - „iute“, „piperat“, cu aluzie la mirosul şi gustul arzător, cu toate că planta nu are nimic comun cu iuţeala piperului şi este răcoritor şi puternic aromat. Mentha piperita este de origine engleză, fiind rezultată din încrucişarea dintre Mentha aquatica şi Mentha viridis. Nu creşte în flora spontană, ci este cultivată, în principal, în ţările sud-europene, dar şi în America de Nord şi Asia. Cele mai mari ţări cultivatoare sunt Anglia, Spania, Italia, Portugalia, Franţa, Statele Unite, Tunisia, Maroc, Turcia, Argentina, Brazilia, China şi Japonia. În România, găseşte condiţii favorabile de vegetaţie în toate zonele naturale, preferând solurile uşoare, afânate, fertile, aluviare, locuri umde, desecate şi uşor umbrite. Se cultivă, mai ales, în Câmpia Timişului, sudul Olteniei, Câmpia Burnazului, Bărăgan, Dobrogea şi Ţara Bârsei. În fiecare din aceste zone, menta este cunoscută sub o multitudine de denumiri populare. Recoltarea mentei, numai în zilele însorite Într-o descriere succintă se poate arăta că menta este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină subterană din care iau naştere stolonii orizontali. Tulpina aeriană este erectă, ramificată, înaltă de 30-80 cm, cu 4 muchii, de culoare verde sau violacee. Frunzele au culoarea verde-închis, cu perişori pe ambele feţe, cu miros pătrunzător, aromatic, înţepător şi răcoritor, dat de celulele secretoare, situate pe ambele feţe ale limbului. Florile sunt albe, roze sau violacee. Recoltarea părţilor aeriene se face când sunt deschise 20-30% din flori, atunci când planta are cel mai ridicat potenţial terapeutic. Pentru extragerea uleiului eteric, recoltarea se face în zile însorite, după ora 10 dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, când 50% din plante sunt înflorite şi au conţinut maxim de ulei în frunze. Uscarea se face în încăperi bine aerisite, în strat subţire. Produsul, bine uscat, păstrează culoarea verde şi miros puternic. Conţinutul chimic Frunzele recoltate, împreună cu părţile superioare ale tulpinii, conţin, în principal, ulei eteric şi materii tanante. Cantitatea de ulei eteric variază între 0,2-0,6% în frunzele proaspete şi 1-3,5% în frunzele uscate, asigurând o producţie mondială de circa 5.000 de tone anual. Uleiul conţine circa 40 de componente odorante, dintre care 26 compuşi se găsesc şi în speciile cultivate în ţara noastră. Principalul component al uleiului eteric este mentolul. În menta cultivată în România, mentolul reprezintă circa 40-60%, în timp ce în menta japoneză (Mentha canadensis var. piperascens) există peste 80% din cantitatea de ulei volatil. Pe lângă ulei eteric, există alte substanţe biochimice cu acţiuni specifice în tratamentele medicale: - taninuri (5-8%), substanţe amare, compuşi antibiotici; - flavonoide (hesperidină), polifenoli, tocoferoli, carotenoizi; - acizi organici (cafeic, fenolic, ursolic, clorogenic, nicotinic, piruvic); - acizi graşi (oleic, linoleic, oleanolic); - glucide (galactoză, fructoză, rafinoză, zaharoză, glucoză); - vitamine (A, C, D, PP); - săruri minerale (8-12%) cu K, P, Ca, Mg, Fe, Mn, Cu, Zn. Rolul sărurilor minerale, îndeosebi K, Ca, Fe, şi cel al vitaminelor sunt deosebit de importante în creşterea tonusului muscular şi a imunităţii. Proprietăţile terapeutice La nivelul aparatului digestiv exercită acţiuni antiseptice, antibacteriene, antivirale, antifermentative, antidiareice, antispastice, stomahice, gastrice, hepatice, carminative, coleretice, decongestive, astringente, anticolitice, antivomitive, vermifuge, tonic-eupeptice, răcoritoare. La nivelul aparatului respirator există efecte expectorante, bacteriostatice, decongestive, antiastmatice, antitusive şi sudorifice. În sistemul nervos, menta intervine prin acţiuni fortifiante, stimulatoare, excitante, antispasmodice, decontractante, tranchilizante şi sedative. În afecţiuni dermatice acţionează ca analgezic, revulsiv, antiseptic şi răcoritor al pielii. Împotriva cancerului, menta acţionează prin proprietăţile antioxidante. Efecte aromatizante în alimentaţie În alimentaţie, menta este folosită la aromatizarea băuturilor alcoolice (lichioruri) şi a băuturilor nealcoolice (sucuri), la prepararea unor dulciuri, bomboane, creme, produse lactate, salate, sosuri pentru fripturi de miel şi a altor produse alimentare. Lichiorul de mentă se prepară prin macerarea timp de 14 zile a 200 g frunze proaspete la un litru alcool absolut; se filtrează şi se amestecă cu siropul preparat din 600 g zahăr şi 500 ml apă. În fabricarea gumei de mestecat, cu efecte aromate şi răcoritoare, menta este principalul component. Utilizată la prepararea pastei de dinţi, datorită proprietăţilor antiseptice În cosmetică se utilizează uleiul eteric pentru fabricarea pastelor de dinţi, spume de ras, loţiuni după ras, loţiuni pentru păr, creme, rujuri de buze, săpunuri de toaletă. În combinaţii cu alte produse intră în reţetele apelor de gură cu proprietăţi antiseptice şi răcoritoare, cu efecte în tratarea infecţiilor orale şi a halenei bucale. În parfumerie, uleiurile de mentă pot induce efecte calmante şi răcoritoare (ex. în produsele after-shave), cât şi senzaţia de prospeţime subtilă din nota de debut. La prepararea parfumurilor feminine, uleiul eteric de mentă este un component important într-o serie de parfumuri fine cum ar fi: Halston, Armani, Polo Sport Women şi Lauren, alături de alte uleiuri eterice (galbanum, ananas, tagetes, bergamote). În parfumurile masculine, uleiul de mentă este principalul component la categoria Chypre fiind prezent în Metropolis, Aqua Velva Ice Blue, Polo Sport, Lacoste Booster etc. De remarcat că, în prezent, cel mai important producător de ulei eteric pentru parfumerie sunt SUA, care controlează circa 95% din producţia mondială, restul de 5% fiind produsă în Italia, Bulgaria, India, Algeria, Australia şi Japonia. Preţul uleiului pleacă de la 35 euro/kg, ajunge la 45 euro pentru uleiul american şi 75 euro pentru uleiul englez din soiul Micham. În prepararea produselor farmaceutice, uleiul sau mentolul este folosit ca agent aromatizant, corector de gust al unor medicamente, anestezic local, carminativ, antiseptic şi antitusiv. Dezodorizant pentru încăperi, prin imprimarea unui miros răcoritor şi în aşternuturi pentru îndepărtarea unor insecte (purici, molii). În zootehnie se foloseşte un furaj valoros din rezidiul rămas după extragerea uleiului, având 18% proteine şi 40% grăsimi brute. În medicina veterinară este utilizată infuzia din 30 g frunze uscate la 1 litru apă clocotită, având efecte în indigestii şi colici la cabaline şi caprine sau contra sterilităţii acestora. Pentru înţărcarea vacilor se dă timp de 15 zile câte un pumn de mentă în furaj, la intervale de două zile.