Tradiţii conservate prin Biserică

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 02 Octombrie 2010

Parohia Cernădia se situează printre puţinele comunităţi din Mitropolia Olteniei care au reuşit să păstreze nealterate vechile tradiţii. Aici, frumosul obicei al transhumanţei se leagă necondiţionat de binecuvântarea şi lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Ioan Spilcă.

Nu departe de localitatea gorjeană Novaci, la poalele Masivului Godeanu, se găseşte satul Cernădia. Face parte din Protopopiatul Târgu Cărbuneşti şi înglobează un număr mic de familii. Majoritatea credincioşilor se ocupă şi astăzi cu oieritul şi încă mai practică vechiul obicei al transhumanţei. Transhumanţa există şi astăzi Părintele Ioan Spilcă a fost hirotonit pe seama Parohiei Cernădia în anul 2006. Este familiar doleanţelor credincioşilor săi, pe care le cunoaşte din copilărie. În cei patru ani de pastoraţie, părintele a reuşit să împletească tradiţia cu problemele de care se lovesc zilnic credincioşii. Vechile moşteniri au fost înbisericite şi aduse la un numitor comun cu noile orientări ale timpului. Astfel, ancestrala practică a transhumanţei, din ce în ce mai rară în rândul localnicilor, a fost legată de Taina Sfântului Maslu şi de Spovedanie: "În parohia noastră, majoritatea credincioşilor au fost ciobani ungureni, aşa cum li se spune adesea. Pe timpuri, practica suirii şi coborârii oilor de la munte era imprimată în viaţa lor. Astăzi, locul turmelor a fost luat de maşinile de tonaj greu şi sunt din ce în ce mai puţini cei care mai practică această veche meserie. Pe vremuri, preotul satului era acela care binecuvânta călătoria păstorilor. Actualmente s-au păstrat doar o parte din aceste obiceiuri. De exemplu, înainte de a merge la munte, ciobanii împreună cu băciţele vin şi se spovedesc, iau binecuvântare de la biserică pentru a fi feriţi de necazuri. De asemenea, în Postul Paştelui facem Taina Sfântului Maslu, special pentru ei, iar frecvenţa este pe măsura aşteptărilor", mărturiseşte părintele paroh. Tinerii - "speranţa parohiei" Din viaţa Parohiei Cernădia activităţile cu tinerii sunt nelipsite. De câţiva ani funcţionează aici un grup parohial format din 30 de membri cu vârste cuprinse între 8 şi 20 de ani. Cei mai mici dintre ei au luat parte activ la activităţile proiectului de catehizare "Hristos împărtăşit copiilor", implementat la iniţiativa părintelui Spilcă: "Îmi doresc ca aceşti copii să vină mai des la biserică, pentru a putea înţelege cu responsabilitate viitorul şi importanţa credinţei. Ei sunt speranţa parohiei noastre şi trebuie să fie crescuţi bine pentru a duce mai departe tradiţiile înaintaşilor", adaugă părintele paroh. Pe plan administrativ, părintele Spilcă împreună cu membrii Consiliului Parohial au hotărât construirea unei capele care să fie utilă serviciilor liturgice de peste săptămână (înmormântări, parastase, pomeni etc.). Astăzi lucrarea este aproape gata. Un alt proiect la fel de important pentru parohie este şi reconsolidarea bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", care este monument istoric.