Trataţi bolile reumatismale chiar de la primele semne!

▲ Astăzi voi aduce în atenţia dumneavoastră importanţa aprecierii reale a gravităţii bolii reumatismale şi a repercusiunii sale în viaţa individului şi a mediului socio-familial ▲ O apreciere eronată, fie neglijând boala, fie având o preocupare excesivă de la cei din jur, este păguboasă ▲

Bolile reumatismale există de când lumea. Bolnavii marcaţi, spre exemplu, de poliartrită reumatoidă sau de hernie de disc nu pot face faţă unor activităţi fizice intense, iar multe alte boli dau incapacitate temporară sau definitivă de muncă. Boala, oricât de neînsemnată ar fi, duce la schimbarea personalităţii bolnavului, acesta devenind fie agresiv, fie retras în suferinţa lui, dar, oricum, dificil în relaţiile din familie sau de la locul de muncă. Şi invers, problemele de la locul de muncă, insuficienţa banilor şi grijile familiei duc la inerente tulburări psihice minore, la hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, ulcer gastric sau la o formă de reumatism inflamator. Priviţi dinspre societate, bolnavii cu concediu de boală sau pensionaţii din cauza bolilor reumatismale sunt consideraţi drept incomozi pentru societăţile de stat sau particulare, devenind candidaţi la şomaj sau la restructurare. Această atitudine eronată este întreţinută de cei ce abuzează de concedii medicale, de cei ce solicită reţete compensate costisitoare şi care cer în familie şi la locul de muncă privilegii exagerate. Totuşi, trebuie să plecăm de la ideea că boala reumatismală, oricât de gravă, dureroasă, invalidantă, zgomotoasă ar fi, nu duce la moarte, ci, după un puseu inflamator, adică după zile furtunoase, bolnavul poate să revină la zile normale. O strategie eficientă ar fi dacă bolnavul, la primele semne de durere la nivelul aparatului locomotor, ar intra în repaus fizic şi ar consulta medicul. Nu neglijarea durerii (care este un semnal de alarmă) şi nici încercarea pe dibuite a diverselor medicamente ajută la depăşirea bolii. Consultarea promptă a medicului, fără a-l duce în eroare cu acuze închipuite sau exacerbate, face să se ia măsurile potrivite. Alarmarea familiei, cu ţipete sau mofturi, nu vindecă boala, ci face ca aceasta să obosească repede sau chiar să se debaraseze de bolnav. Familia poate să preia obligaţiile ce au rămas nerezolvate de bolnav, să-l menajeze, să-i asigure administrarea tratamentului, alimentelor, igiena personală şi liniştea sufletească, dar nu i se poate cere familiei să-i rezolve imediat boala, să-i ia durerea bolnavului. Tratamentul cere calm şi respectarea regimului medical impus În această perioadă de criză, bolnavul trebuie să se controleze, să găsească o poziţie comodă a corpului, să aibă o respiraţie normală, calmă; să încerce să se odihnească, să-şi stăpânească gândurile negre, să nu se preocupe de probleme prea îndepărtate, să fie optimist; iar alimentaţia, scaunele şi urinarea să se desfăşoare ca şi înainte de boală. După depăşirea momentului critic, cu ajutorul medicului, bolnavul trebuie să-şi aprecieze, cu toată luciditatea, posibilităţile restante, să se adapteze vieţii normale de familie şi unei activităţi profesionale eficiente. Propria apreciere a unora - că li s-ar cuveni şi câteva luni de concediu de boală sau chiar pensionarea pentru o durere sâcâitoare la o mână sau la şale, pentru că locul de muncă nu asigură condiţii de protecţie sau satisfacţii materiale corespunzătoare sau că deja au activat 10-20 de ani în câmpul muncii, ar putea să nu corespundă normelor în vigoare ale asigurărilor sociale. În prezent, este necesară o mai mare responsabilitate a individului faţă de sănătatea sa, o colaborare şi o participare mai susţinută la prevenirea, tratarea şi recuperarea bolii sale. De exemplu, pentru a preveni osteoporoza gravă la bătrâneţe, trebuie să ne asigurăm o anumită alimentaţie lactată, care nu este la îndemână şi nici ieftină. Pentru a trata un reumatism articular este necesar tratamentul injectabil cu Moldamin pe o perioadă lungă de timp, injecţii care nu sunt foarte agreabile. Pentru recuperarea unei paralizii, după o hernie de disc, sunt necesare tratamente complexe, în etape de lungă durată. De asemenea, trebuie voinţă de a reînvăţa mişcările necesare la locul de muncă sau chiar de a învăţa o nouă meserie.