Trei ierarhi la sărbătoarea Cuviosului Gheorghe

Un articol de: Ioan Bușagă - 03 Decembrie 2013

Ieri, 3 decembrie, a fost pomenit Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani. La Cernica, Sfânta Liturghie a fost săvârşită, cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, de trei ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Numeroşi credincioşi din Bucureşti şi din împrejurimi s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe şi ale Sfântului Ierarh Calinic.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Mănăstirii Cernica de către IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Visarion, Episcopul Tulcii. Prezenţa celor trei ierarhi s-a datorat atât participării la evenimentul de luni, 2 decembrie, când a fost pomenit şi evocat Părintele Cleopa Ilie, cât şi istoriei acestui sfânt cuvios transilvănean şi a lavrei de la Cernica în care au vieţuit ierarhi ai Bisericii noastre.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreafinţitul Arhiepiscop Casian a subliniat rolul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, şi al Părintelui Cleopa Ilie, care au vestit neamului românesc pe sfinţii care au grăit cu Dumnezeu în limba noastră. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a mai arătat că datorită strădaniei înaintaşilor noi, românii, avem „Patericul românesc“ sau „Livada duhovnicească“, în care aflăm cum „Părinţii noştri nemuritori ne ajută întotdeauna să fim fiii lor nerătăcitori“. „Fiecare mănăstire este o grădină a Maicii Domnului şi în fiecare există lucrători nemuritori care sunt sfinţii. Toţi cei care îi cinstesc, îi iubesc şi călătoresc spre ei sunt fii recunoscători. Aceştia, împreună cu Părinţii nemuritori duhovniceşti, cultivă permanent grădinile Raiului pe întinsul întregii Biserici şi pe întinsul sufletului românesc de aici şi de pretutindeni. Întru cinstirea minunată de ieri (n.r., luni) a Cuviosului între Părinţii sfinţi Cleopa, în ziua a treia a lunii decembrie, Soarele sfinţeniei, care intră pe ferestrele catedralei Sfântului Ierarh Calinic şi străluceşte în sufletele şi în inimile însetate de frumuseţe duhovnicească, se odihneşte astăzi (n.r., ieri) la racla cu cinstitele moaşte ale celui între Părinţi, Cuviosului Părintelui nostru Gheorghe de la Cernica“, a spus IPS Arhiepiscop Casian.

Chiriarhul Dunării de Jos a evidenţiat lucrarea gospodărească a Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a fost stareţ la mănăstirile ilfovene Cernica şi Căldăruşani, dar şi, pentru scurt timp, la Mănăstirea Curtea de Argeş, dar mai ales roadele lucrării sale duhovniceşti în grele vremuri, afectate de mentalitatea secularizată, umanistă şi fără Dumnezeu, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. În acest context, IPS Arhiepiscop Casian a reliefat că lucrarea Sfântului stareţ Gheorghe de la Cernica a fost identică celei a Sfântului stareţ Paisie de la Neamţ şi că pe pământul românesc secolul al XIX-lea a devenit secolul neoisihasmului, din care au răsărit „luceferi ai sfinţeniei, păcii duhovniceşti şi ai liniştii inimii aducătoare de pace în minte şi de pacificare între noi“, precum Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. „Sfântul Cuvios Gheorghe a trăit în aceeaşi perioadă în care au trăit alţi oameni luminaţi ai neamului şi ai Bisericii noastre străbune. Ucenicii lui au dus flacăra credinţei până departe, chiar şi în Dobrogea, pentru că unul dintre ucenicii săi a fost fără îndoială şi Cuviosul Visarion Făgărăşeanul, cel care a întemeiat în Dobrogea Lavra Cocoşului, închinată Preasfintei Treimi. Astfel, prăznuirea aceasta este moment de bucurie şi de înălţare sufletească pentru că Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica uneşte trei provincii româneşti şi că Dumnezeu a făcut ca sărbătoarea lui de pomenire să fie în preajma sărbătorii noastre naţionale de la 1 Decembrie 1918“, a subliniat Preasfinţitul Episcop Visarion al Tulcii.

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului a amintit şi de episcopul Iosif al Argeşului, ucenic în lucrare cu Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani şi cu Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul, şi a îndemnat monahii să citească şi să respecte sfaturile duhovniceşti ale Sfântului Cuvios Gheorghe.

La final, chiriarhul Argeşului şi Muscelului a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfinţilor Calinic de la Cernica şi Cuviosul Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani pentru binecuvântarea de a vieţui şi a lucra la mănăstirile Căldăruşani, Cernica şi Curtea de Argeş.