Tur al Muzeului Aviației pentru tineri dintr-o parohie ilfoveană
Un grup de copii din Parohia Micșuneștii Mari, comuna Nuci, județul Ilfov, a vizitat duminică, 8 august, pentru prima dată, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române din Capitală, la invitaţia voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale. Copiii au admirat invenţiile celor trei pionieri români ai aviației: Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.
Vizita celor 24 de copiii din comunitatea ilfoveană face parte din programul „Ajutor pentru elevi”. În cadrul turului, tinerii au primit informații despre aviația română și meseriile din acest domeniu. Invitat la activitate a fost și profesorul de nai Vasile Răducu. Vorbind despre impresia pe care vizitarea acestui muzeu a lăsat-o copiilor şi despre sprijinul de care aceştia au nevoie, Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor bucureşteni, a afirmat: „Am desfăşurat o activitate care i-a bucurat foarte mult pe acești copii. Nu mai ajunseseră până acum la acest muzeu, astfel că au rămas impresionați de ceea ce au văzut aici. Le-au fost împărtășite informații noi și interesante despre istoria aeronauticii române. Este foarte posibil ca, în viitor, pe unii dintre aceștia să îi întâlnim lucrând în acest domeniu. Sunt copii cu potențial, dar au nevoie de sprijin pentru a-și exploata la maximum calitățile. Vizitele la muzee și alte activități culturale au rolul de a le îmbunătăți cunoștințele acumulate în școală”.
Despre interesul provocat de descoperirea exponatelor şi a istoriei din spatele lor a vorbit şi Aurelia Vochin, de la Biroul de relații publice al Muzeului Naţional al Aviaţiei Române: „Muzeul este un spațiu în care copiii descoperă informații noi despre istoria aviației și poveștile din spatele exponatelor. Acestea le captează atenția cel mai mult și îi ajută să afle lucruri tot mai interesante. Ne-au adresat foarte multe întrebări. Curiozitatea lor ne bucură și încercăm de fiecare dată să răspundem pe înțelesul lor și să facem aceste vizite să fie cât mai plăcute. Copiii sunt bucuroși să descopere valorile aeronautice române și unii se gândesc să îmbrățișeze cariera militară. I-am auzit pe mulți spunând că vor să devină piloți”.
La rândul său, părintele paroh Caesar Cranta şi-a exprimat mulţumirea pentru entuziasmul cu care copiii au participat la această vizită, fiind sigur că cei mici au devenit mult mai receptivi la istoria poporului nostru şi la jertfele realizate de înaintaşi, inclusiv în domeniul aviaţiei. La finalul vizitei, copiii au primit daruri din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale și din partea personalului Muzeului Naţional al Aviaţiei Române. Vizita a fost organizată prin colaborarea dintre voluntarii bucureşteni, Statul Major al Forţelor Aeriene şi Muzeul Naţional al Aviaţiei Române.
În cadrul proiectului „Ajutor pentru elevi”, voluntarii derulează programe de mentorat pentru tinerii aflați la început de drum și care au nevoie de consiliere în alegerea profesiei.