UE interzice „blocarea geografică” a cumpărătorilor online
Cetăţenii europeni vor avea un acces online mai mare şi mai uşor la achiziţii de produse, rezervări de hoteluri sau spectacole din alte state ale Uniunii Europene, conform unor noi reguli adoptate de plenul Parlamentului European. În prezent, 63% dintre paginile de internet nu permit cumpărătorilor să facă achiziţii din alt stat membru UE.
Noile reguli vor interzice „blocarea geografică” a cumpărătorilor care accesează pagini de internet din alt stat membru al UE, pentru a le permite să aleagă de pe ce site vor achiziţiona bunuri sau servicii, fără să fie blocaţi sau redirecţionaţi automat către o altă pagină de internet din cauza naţionalităţii, locului de rezidenţă, arată un comunicat al Parlamentului European.
Comercianţii vor fi obligaţi, astfel, să îi trateze pe clienţii online dintr-un alt stat al UE ca şi pe cei locali, adică să le ofere acces la aceleaşi preţuri sau condiţii de vânzare, atunci când clienţii cumpără bunuri (cum ar fi electrocasnice, electronice, haine) care sunt livrate către un stat membru spre care comerciantul are ofertă de livrare sau care sunt colectate dintr-un loc agreat de ambele părţi, în care comerciantul oferă această opţiune (comercianţii nu sunt obligaţi să livreze în toate statele UE, dar cumpărătorii trebuie să aibă opţiunea de a colecta pachetul dintr-un loc agreat cu comerciantul).
De asemenea, noile reguli se aplică şi atunci când clientul primeşte servicii furnizate electronic care nu sunt protejate de copyright, cum ar fi servicii de stocare de date, cloud, firewall, găzduire pagini de internet, sau atunci când cumpără un serviciu care este furnizat acolo unde operează comerciantul, cum ar fi hoteluri, evenimente sportive, festivaluri de muzică.
Conţinutul digital protejat de copyright, cum ar fi cărţi electronice, muzică ce poate fi descărcată sau jocuri online, nu face obiectul acestor noi reguli, pentru moment.
„Noua lege privind blocarea geografică este un pas important înainte către o piaţă unică digitală şi mai competitivă, şi mai integrată, atât pentru consumatori, cât şi pentru comercianţi. Reprezintă, de asemenea, un moment important în lupta împotriva discriminării consumatorilor”, a spus eurodeputata Róża Thun, raportor pentru acest dosar.
Legea trebuie aprobată formal şi de Consiliul Europei, iar noile reguli se vor aplica la nouă luni după publicarea în Jurnalul Oficial al UE, adică până la sfârşitul acestui an.
Conform rezultatelor unui studiu efectuat de către Comisia Europeană, 63% dintre paginile de internet nu permit cumpărătorilor să facă achiziţii din alt stat membru. În cazul bunurilor, cea mai mare blocare geografică a avut loc pentru echipamentele electrocasnice (86%), iar în cazul serviciilor, pentru rezervările online în sfera de petrecere a timpului liber, cum ar fi bilete la evenimente sportive (40%).
Decizia Parlamentului European a fost luată în contextul în care numărul celor care fac cumpărături pe internet este în continuă creştere, iar cererea pentru cumpărăturile online transfrontaliere este şi ea tot mai mare.
Tendinţa este valabilă şi pentru cumpărătorii din România. Un studiu recent realizat de o platformă de plăţi online arată că 55% dintre românii care cumpără online au achiziţionat produse de pe site-uri din alte ţări. Peste 7 din 10 cumpărători online români declară că aleg să cumpere din afara ţării datorită ofertelor mai bune sau a brandurilor pe care nu le găsesc local, în timp ce 6 din 10 menţionează preţurile mai accesibile.
„În acelaşi timp, magazinele online din România sunt atractive pentru clienţii străini. Comercianţii români trebuie să privească acest lucru ca pe o oportunitate pe care să o ia în calcul în strategia lor de extindere a business-ului”, a explicat Marius Costin, reprezentant PayU România.