Un album dedicat catedralei din Sibiu
A ieşit de sub teascurile tipografiei şaguniene un album fotografic dedicat Catedralei mitropolitane din Sibiu, cu un frumos cuvânt introductiv al Înalt Preasfinţitului Părinte Laurenţiu. Un asemenea album bilingv era mai mult decât necesar, având în vedere potenţialul turistic al Sibiului, Catedrala mitropolitană neputând lipsi dintr-un asemenea demers.
În cuvântul introductiv, IPS Mitropolit Laurenţiu prezintă simbolistica spaţiului sacru, sfinţit şi sfinţitor, sălaş al prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu cel în Treime lăudat, prezentând caracteristicile arhitecturale ale acestei catedrale impunătoare şi reprezentative pentru Ortodoxia transilvăneană şi românească. Aspectele legate de istoricul zidirii catedralei sunt prezentate într-un studiu al părintelui profesor Mircea Păcurariu, urmat apoi de textul Pastoralei de Crăciun a Sfântului mitropolit Andrei Şaguna, care încă din 1857 îi îndemna pe credincioşii eparhiei să contribuie la colecta pentru zidirea la Sibiu a unei biserici episcopeşti. Fotografii de epocă ale catedralei Realizat de un colegiu redacţional aflat sub îndrumarea IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi a părintelui profesor Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, albumul propriu-zis se deschide cu istoria construcţiei în imagini de la eliberarea locului pe care se aflau ridicate clădiri şi Biserica "Schimbarea la Faţă", până la aprobarea planurilor de construcţie, adăugarea celor două turnuri din faţă, procesul de construcţie şi ziua sfinţirii ei la 30 aprilie 1906. Sunt redate fotografii din epocă ale catedralei, dar şi ale celorlalte biserici ortodoxe sibiene, situate extra murros, precum şi imagini ale icoanelor de pe catapeteasmă sau ale icoanelor ce s-au găsit în biserica ce a existat pe actualul loc al catedralei. Este prezentată, apoi, arhitectura catedralei cu vederi de ansamblu şi detalii ale noului edificiu care de la începutul secolului al XX-lea marchează în mod distinctiv profilul oraşului de pe malurile Cibinului. Detalii deosebite Un alt capitol este destinat decorului iconografic, prezentat de la cupola ce îl înfăţişează pe Iisus Hristos Pantocrator, realizată de renumitul Octavian Smigelschi, şi până în pronaos, la pictura celebrului Iosif Keber. Impresionează detaliile picturale deosebite oferite de fotografiile lui Scott Eastmann şi care scot, încă o dată, în evidenţă valoarea deosebită a picturii catedralei. Plastica decorativă este evidenţiată într-un capitol aparte al albumului, fiind subliniate multe decoraţii care pot scăpa uşor vizitatorilor sau pelerinilor din diverse motive. Pot fi admirate, astfel, capitelurile cu croşete, ornamentele şi profilurile sculptate sub formă de mitră arhierească, precum şi ornamentaţia învelitorilor acoperişului, care este imposibil de observat în condiţii normale, aici ele fiind prezentate după un survol al zonei. Atrag atenţia chivotul din bronz aurit lucrat la Baden-Würtenberg sau candelabrul de bronz aurit lucrat în ateliere vieneze. Mobilierul sculptat atrage şi el atenţia prin frumuseţea şi bogăţia detaliilor. În încheierea capitolului este prezentat vitraliul reprezentând Sfânta Treime, hramul catedralei, plasat pe portalul vestic. În încheiere sunt prezentate evenimente contemporane ce au avut loc în catedrala din Sibiu, de la întronizarea IPS Mitropolit Laurenţiu la vizite patriarhale, praznice împărăteşti sau evenimente marcante din viaţa comunităţii academice sibiene.