Un canon de o rară şi nepământeană frumuseţe
La Catedrala patriarhală a fost oficiată joi, 6 martie, slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a fost citită a patra parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul. Slujba a fost săvârşită de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, arhim. Timotei Aioanei a evidenţiat principalele învăţături duhovniceşti care se desprind din lectura Canonului cel Mare. „Acest canon ne-a amintit chipuri cutremurătoare şi tulburătoare de pocăinţă pe care Biserica ni le pune înainte mai ales în această perioadă a Postului Mare. Dintre toate canoanele de pocăinţă pe care le găsim în Ceaslov, nici unul nu este mai cuprinzător, mai profund, mai adânc şi mai sensibil decât acest cântec al lacrimilor pe care l-a alcătuit Sfântul Andrei Criteanul. Dacă l-am ascultat cu atenţie, fiecare dintre noi s-ar regăsi într-una sau în mai multe cântări,
într-una sau în mai multe strofe ale acestui cântec de pocăinţă, ale acestui canon de o rară şi nepământeană frumuseţe. Atât de inspirat a fost autorul lui, încât a cuprins în cele peste 250 de strofe toată istoria mântuirii, toate exemplele de demult ale celor care s-au îndepărtat de Dumnezeu, dar şi ale celor care au regăsit calea care duce către El. Cei mai mulţi dintre cei amintiţi în această cântare a lacrimilor au revenit la Dumnezeu, deşi, la un moment dat, s-au îndepărtat de El“, a spus arhim. Timotei Aioanei.
„Smerenia este calea care duce sigur la Dumnezeu“
În continuare, părintele Timotei a arătat că Sfântul Andrei Criteanul este pentru creştini un exemplu de smerenie profundă. „Am regăsit în cea de a patra parte a Canonului ce s-a citit în seara aceasta câteva cuvinte prin care Sfântul Andrei spunea că nimeni dintre oameni n-a greşit înaintea lui Dumnezeu precum a greşit el. Este cea mai adâncă smerenie pe care şi-o poate asuma un om, el învăţând de la alţii că smerenia este o cale care duce sigur la Dumnezeu. Acest Canon al lacrimilor este exemplul de netăgăduit că oamenii care L-au căutat pe Dumnezeu pocăindu-se L-au găsit. Pocăinţa este un lucru de taină, ea nu se consumă niciodată în faţa celorlalţi şi trebuie lucrată înaintea lui Dumnezeu“, a explicat arhim. Timotei Aioanei. Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul va fi citit integral în miercurea săptămânii a V-a din Postul Sfintelor Paşti.