Un continent european unit „rămâne mai mult un obiectiv decât o realitate“

Data: 30 Iunie 2009

Reuniunile informale ale Consiliului NATO-Rusia şi OSCE, care s-au desfăşurat sâmbătă şi duminică în insula grecească Corfu, au bifat o nouă tentativă a ţărilor occidentale şi a Rusiei de a-şi armoniza poziţiile în privinţa conceptului de securitate. Viziunea unui continent european unit „rămâne mai mult un obiectiv decât o realitate“, iar „restabilirea încrederii între toţi actorii rămâne esenţială pentru capacitatea OSCE de a face faţă provocărilor noi şi vechi“, a declarat, la finalul reuniunii informale a OSCE de duminică, Dora Bakoyannis, ministrul grec de Externe, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Singurul rezultat concret anunţat după reuniunea de la Corfu a fost reluarea cooperării militare şi politice din cadrul Consiliului NATO-Rusia, întreruptă în timpul conflictului georgian. Miniştrii de Externe din ţările membre ale UE şi-au exprimat, după reuniune, scepticismul în legătură cu propunerile ruse privind constituirea unui nou organ de securitate europeană. Ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a apreciat că reuniunea de la Cofru a fost „un prim pas pozitiv“, chiar pentru simplul fapt că ruşii au acceptat să fie prezenţi. „Suntem de acord asupra principiilor, dar nu am avansat cu adevărat în privinţa conflictelor îngheţate. Nu am vorbit de Moldova, Nagorno-Karabah, Cecenia, dar unele cuvinte în legătură cu Georgia au fost apreciate“, a adăugat oficialul francez. „Sentimentul meu este că nimeni du doreşte cu adevărat ceva nou privind securitatea europeană, pentru că organizaţiile existente în Europa, NATO, UE, OSCE, funcţionează bine“, a estimat, la rândul său, ministrul finlandez de Externe, Alexander Stubb. OSCE regrupează 56 de ţări din Europa, Caucaz şi Asia Centrală, dar şi SUA şi Canada.