Un duhovnic care a suferit iertând

La numai 12 ani a făcut primul pas spre călugărie, închinoviindu-se ca frate în Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău. La 4 ianuarie 1932 a intrat în Mănăstirea Tismana. Mitropolitul Nifon Criveanu l-a trimis în misiune la credincioşii din Transnistria. A fost arestat în dimineaţa zilei de 26 septembrie 1948, sub învinuirea de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".

Ieromonahul Gherasim Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912 în localitatea băcăuană Poduri, într-o familie de oameni foarte credincioşi. A fost consătean cu arhimandritul Glicherie Lovin, mai târziu şi el stareţ al Mănăstirii Tismana. Dorul după Dumnezeu l-a mistuit din fragedă pruncie, primii paşi către biserică fiindu-i călăuziţi de către mama sa. La numai 12 ani, vlăstarul familiei Iscu a păşit spre călugărie, închinoviindu-se ca frate în Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău. Foarte bun la carte, fratele Gherasim a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Neamţ, iar din anul 1928, s-a înscris la Liceul "Principele Ferdinand" din oraşul Bacău. Cursurile seminariale le-a continuat la Seminarul monahal de la Cernica, unde a terminat ca şef de promoţie. În anul 1935 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a reuşit să o termine abia în 1942 din cauza dificultăţilor financiare. "Purtări frumoase şi silitor la carte" Datorită inteligenţei sale, dar mai ales datorită sensibilităţii sale duhovniceşti, fratele Gherasim este chemat la Mănăstirea Tismana, unde s-a închinoviat la data de 4 ianuarie 1932. A fost primit cu braţele deschise de întreaga obşte şi a reuşit foarte repede să se adapteze: "Nefiind de vreme îndelungată legat de altă mănăstire, dar voind a îmbrăca schima monahală pentru care mă pregătesc în şcoala ce urmez, mi-am ales locul de care sufletul mi se simte atras mai mult şi care-mi insuflă mai mult respect şi devotament pentru drumul ce-l voi călca", arăta viitorul ieromonah în cererea sa adresată conducerii Mănăstirii Tismana. A primit taina hirotoniei întru ierodiacon abia în anul 1935, iar la 1 aprilie 1936 devine ieromonah. Stareţul Glicherie Lovin îl caracteriza succint: "Purtări frumoase şi silitor la carte". Pe 15 aprilie 1937 a fost aşezat de către episcopul de Râmnic Vartolomeu Stănescu în scaunul de stareţ al Mănăstirii Arnota, unde a avut un aport deosebit în refacerea mănăstirii care fusese mistuită de un incendiu. La 1 ianuarie 1939, ieromonahul Gherasim părăseşte stăreţia de la Mănăstirea Arnota, fiind solicitat în funcţia de bibliotecar-contabil al Seminarului monahal de la Cernica. Aici va lua contact cu mai multe figuri de seamă ale BOR, printre care: PF Teoctist sau mitropolitul Olteniei Firmilian Marin. "Am fost un slujitor fără tobe şi surle" Datorită calităţilor sale de bun misionar, părintele Gherasim a fost trimis de către mitropolitul Nifon Criveanu să mângâie sufletele credincioşilor din Transnistria. După ce s-a stabilit în micuţul orăşel Balta, a slujit în biserica Mănăstirii Păsătel, unde a luat pentru prima dată contact cu credincioşii pe care i-a călăuzit. Cu multă trudă şi sacrificii evlaviosul ieromonah a înfiinţat o nouă mănăstire de monahi la Berşad, unde a fost numit şi stareţ. Împreună cu ieromonahul Sebastian Tocilat a pus temelie unui nou schit în apropierea Mănăstirii Păsătel, în judeţul Răbniţa. Activitatea din Transnistria devenise din ce în ce mai grea din cauza lipsurilor. Cu toate acestea, ieromonahul Gherasim o descrie ca fiind "una dintre cele mai frumoase imagini din viaţa mea". Nevoile şi aspectul ponosit al părintelui vor face ca de foarte multe ori solicitările şi nevoile sale să fie trecute cu vederea la Mitropolia Olteniei. După încheierea misiunii, ieromonahul Gherasim Iscu nu a întrerupt legătura cu fiii săi duhovniceşti de peste munţi. Mai târziu, el mărturisea despre această experienţă: "Credincioşii de acolo mi-au scris la Tismana, după plecarea mea. Am fost un slujitor fără tobe şi surle, căutând ca toată dragostea mea să răspundă cinstit şi sincer la neţărmurita iubire ce mi-o arătau acei oameni, la care credinţa şi omenia nu erau cuvinte de ocazie, ci calităţi ce izvorau din fiinţa lor. Am mers până acolo cu ataşamentul meu faţă de ei, încât nu cruţam nici nopţile, pentru ca să le dau o mână de ajutor, ajungând şi preferând să nu am o poziţie deloc opozabilă administraţiei româneşti, care tolera şi încuraja multe greşeli, decât să nu mai vadă oamenii în mine pe preotul lor". Arestat pentru "crimă şi uneltire contra ordinii sociale" Ca răsplată pentru jertfa pe care a depus-o în misiunea din Transnistria, părintele Gherasim a fost ridicat de mitropolitul Nifon Criveanu în demnitatea de stareţ al Mănăstirii Tismana. În această cinste a rămas până la momentul nefast al arestării sale, 26 septembrie 1948. La 1 septembrie 1943, părintele Gherasim primeşte şi rangul de protosinghel. În timpul stăreţiei sale este refăcută mănăstirea, care fusese aproape de flăcările incendiului din 25 martie 1943. În timpul războiului, părintele stareţ a adăpostit sub acoperişul sfintei mănăstiri numeroşi călugări refugiaţi, printre care şi fostul mitropolit al Basarabiei Gurie Grosu sau ieromonahul Glicherie Loveanu de la Mănăstirea Buciumeni-Tecuci. După instalarea regimului comunist, a fost solicitat de mişcarea de rezistenţă, condusă de generalul Ion Carlaonţ şi Radu Ciuceanu, pentru a sprijini montarea unei staţii de emisie-recepţie în incinta mănăstirii şi pentru a oferi hrană şi îmbrăcăminte grupurilor de partizani. Deşi nu a acceptat nici un compromis, părintele Iscu a fost arestat în dimineaţa zilei de 26 septembrie 1948. Pe data de 21 mai 1949 a fost trimis în judecată sub învinuirea de "crimă de uneltire contra ordinii sociale". A fost închis mai întâi la Craiova, unde a suportat cu mult curaj chinurile torţionarilor, care nu au reuşit să afle de la el nici un nume: "Atitudinea stareţului a uimit pe toţi. A suportat toate chinurile fără să recunoască pe cei implicaţi, în frunte cu generalul Carlaonţ. În urma îndelungatei anchete făcute de organele de securitate, căpitanul Oancă, care obosise bătându-l, i-a spus: "Eşti nebun, toţi au recunoscut şi tot 15 ani vei fi condamnat"", mărturisea părintele Constantin Hodroagă, unul dintre colegii săi de suferinţă. După anchetări interminabile, în urma cărora nu s-a obţinut nici un rezultat, părintele Gherasim Iscu a fost condamnat de autorităţile comuniste la 10 ani de temniţă grea. Practica rugăciunea inimii După groaznica experienţă de la Craiova, părintele Iscu a fost mutat în iadul de la Aiud. Cu toate că torţionarii i-au confiscat haina monahală, lăsându-i o singură cămaşă, nu au reuşit să-l depărteze de Dumnezeu. Părintele Constantin Hodroagă spunea: "Noi, cei din grupul Argeşului, i-am dat un sfert de pâine şi i-am luat o geacă de la un deţinut. Pentru mine şi cei ce l-au cunoscut, părintele Gherasim a fost un martir. Prin celulele prin care a trecut, era cel care păstra moralul ridicat şi convingerea de depăşire, vorbind foarte frumos despre jertfă". După Aiud, pentru ieromonahul Gherasim au urmat terorile de la Piteşti şi Canal. A trecut şi pe la Poarta Albă şi înrolat în aşa-zisa "brigadă a hoţilor", grup destinat în exclusivitate feţelor bisericeşti. Ca urmare a chinurilor la care a fost supus, s-a îmbolnăvit de TBC pulmonar, ulcer cavernos şi TBC intestinal. La Poarta Albă, părintele îşi îmbărbăta prietenii, pe mulţi îi ajuta la muncă şi tuturor le stătea la dispoziţie cu serviciile religioase. Aici a deprins rugăciunea inimii, dobândind mari resurse sufleteşti pentru sine şi pentru ceilalţi. Pentru că a oficiat de mai multe ori Taina Spovedaniei şi Taina Sfintei Împărtăşanii a fost bătut, izolat şi terorizat mult mai mult decât alţii. "Cred că s-au dus în Rai ţinându-se de mână" Datorită bolii de care suferea, părintele a fost deportat la sanatoriu de la Târgu-Ocna, pentru a muri "umanitar". Şi aici prezenţa sa s-a făcut simţită prin măiestria cu care ştia să umble în sufletele oamenilor şi să-i îmbărbăteze. Se dăruia cu bucurie deţinuţilor care-l căutau, cu toate că se epuiza pe el însuşi. Într-una din mărturisirile colegului său de celulă Iaon Ianolide, aflăm că părintele ieromonah: "dădea şi îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci şi din bogata lui experienţă mistică". Aici, la Târgu Ocna, la camera 4, părintele Iscu l-a cunoscut pe evreul Richard Wrumbrand, care, după eliberare, refugiindu-se în SUA, i-a popularizat martirajul la posturile de radio "Vocea Americii" şi "Europa Liberă", precum şi în numeroasele sale publicaţii. Pe patul de moarte i-a rugat pe colegii de celulă să-l ducă la căpătâiul celui ce îl torturase cumplit la Poarta Albă. Se numea Vasilescu şi era unul dintre studenţii care trecuseră prin procesul de "reeducare" de la Piteşti. Era şi el aproape de moarte, suferind de TBC pulmonar în ultimul stadiu. Era în noaptea de Crăciun a anului 1951. După ce l-a spovedit, tânărul i-a spus: "Auzi frate? Îngerii cântă!", deschizând ochii şi cerându-şi iertare pentru tot ce îi făcuse. Părintele, care era la fel de slăbit, i-a răspuns: "Te iert din toată inima şi, la fel ca mine, te iartă şi fraţii mei, iar dacă noi iertăm, cu siguranţă Hristos, Care e mai bun decât noi, te va ierta şi El. Se va găsi şi pentru tine un loc în cer". După ce s-au împărtăşit împreună, au trecut la Domnul în aceeaşi noapte. Despre acel moment Richard Hrumbrand afirma: "Cred că s-au dus în Rai ţinându-se de mână". Înmormântat la Târgu-Ocna Ieromonahul Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana, a fost înmormântat în cimitirul deţinuţilor de la Târgu-Ocna. În scaunul stăreţiei de la Tismana i-a urmat ieromonahul Vichentie Mănescu. La 15 septembrie 1949, pentru a nu fi închisă, mănăstirea a fost transformată de către mitropolitul Firmilian Marin în mănăstire de maici. În fruntea obştei a fost adusă stavrofora Frumentia Lupu de la Mănăstirea Horezu. Povestea unui stareţ ortodox spusă de un pastor luteran Marea lavră a Tismanei, de la primul la ultimul stareţ