Un milion de români suferă de astm bronşic

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 03 Mai 2011

În perioada 2-15 mai, Societatea Română de Pneumologie organizează o campanie naţională de testare gratuită şi educare pentru populaţie, sub deviza "Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine! Astmul poate fi controlat". Potrivit statisticilor, peste un milion de români suferă de astm bronşic.

Specialiştii în pneumologie susţin că, în prezent, rata de creştere a incidenţei astmului bronşic este stilul de viaţă occidental. Se estimează că în prezent circa 300 milioane de persoane sunt diagnosticate cu astm bronşic şi îngrijorătoare este creşterea acestei afecţiuni la copii. La aceştia boala este diagnosticată între 4 şi 6 ani, iar la jumătate dintre cei care sunt afectaţi dispare după pubertate. În România, se estimează o prevalenţă între 4% şi 6%, aproximativ un milion de persoane fiind afectate. "În perioada 2-13 mai, în cabinetele medicale de specialitate din toată ţara se vor face testări gratuite pentru depistarea astmului. De asemenea, bucureştenii îşi pot măsura gratuit funcţia pulmonară şi pe 14 şi 15 mai, în Parcul Tineretului. Testarea se numeşte spirometrie, nu doare, nu durează mult, nu necesită efort, iar rezultatul ei se dă pe loc", a declarat ieri prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, cu prilejul marcării Zilei Mondiale a Astmului. Factorii care pot declanşa astmul sunt cei alergenici (polenul, praful de casă, un parazit care se găseşte în aşternuturi, dacă nu sunt scuturate), factori de la locul de muncă, alergeni alimentari, cum sunt căpşunile, fructele de mare, arahidele, unele specii de peşti, dar şi infecţiile din copilărie. Există, de asemenea, astmul declanşat de medicamente, cum ar fi aspirina, sau de factorii genetici. Cei care prezintă simptome de astm trebuie să se adreseze de urgenţă medicului şi să urmeze tratamentul recomandat, chiar şi după ce se simt mai bine. Începând din anul 2009, sensibilizarea populaţiei cu privire la această afecţiune se face prin campanii iniţiate de medicii pneumologi, de atunci şi până în prezent fiind testate aproximativ 5.000 de persoane. Legat de costurile economice, în astm acestea sunt considerabile, fie că se referă la costuri directe (spitalizări şi costuri cu medicaţia), fie la costuri indirecte (absenteism de la locul de muncă sau decesele premature). "În campania din acest an lansăm primul site de educaţie medicală dedicat pacienţilor cu astm bronşic. Pe lângă informaţia despre boală, pe care o punem la dispoziţia pacientului, îi oferim şi posibilitatea de a se autoevalua. Printr-o aplicaţie simplă, oferim fiecărui pacient interesat să meargă la o consultaţie la un pneumolog posibilitatea de a localiza cel mai apropiat cabinet", a mai precizat prof. dr. Florin Mihălţan.