Un nou mod de calcul al impozitului pe clădiri
Potrivit noului Cod fiscal care va intra în vigoare în 2023, impozitul pe clădiri va creşte, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, deoarece se va schimba modul de calcul al acestuia. Totuși, la presiunea primarilor care spun că nu au timp să implementeze modificările fiscale în ceea ce priveşte proprietățile imobiliare, este posibil ca Guvernul să ia decizia, în aceste zile, de a amâna cu un an noul mecanism de impozitare.
Începând din 2023, impozitarea proprietăţilor imobiliare se schimbă radical, se arată într-o analiză recentă realizată de Deloitte România, citată de Agerpres. Principalele modificări constau în majorarea cotei de impozitare, atât pentru clădirile rezidenţiale, cât şi pentru cele nerezidenţiale, şi în ajustarea valorii impozabile la care se aplică aceste cote de impozit.
„Deşi mai sunt încă elemente neclare privind modalitatea de aplicare, pare a fi o certitudine că va exista o majorare sau, în cel mai bun caz, în situaţii excepţionale, se va aplica acelaşi impozit ca în 2022”, se spune în analiză.
În prezent, cotele de impozitare au valori de 0,2% pentru clădirile rezidenţiale, autorităţile locale având posibilitatea să aplice cote mai mari de impozitare, dar care nu pot depăşi limita maximă cu mai mult de 50%.
Începând de anul viitor, impozitul pe clădiri va fi diferenţiat doar în funcţie de natura clădirii, iar cotele minime vor putea fi crescute oricât de autoritățile locale, deoarece a fost scos pragul maxim. Pentru clădirile rezidenţiale, cota minimă va fi de 0,1%.
De asemenea, din 2023, indiferent de tipul proprietarului sau de natura clădirii, valoarea impozabilă a unui imobil se va determina în funcţie de datele administrate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, cunoscute şi sub denumirea de „grile notariale”. În plus, la valoarea clădirii se va adăuga şi cea a terenului pe care este construită, preluată din aceleaşi grile.
De exemplu, pentru un apartament de trei camere din Bucureşti, construit după anul 2011, din zona staţiei de metrou Politehnica, dacă se va aplica cota de 0,1%, valabilă anul acesta, impozitul va creşte anul viitor cu cel puţin 50%, de la 250 de lei pe an, la aproximativ 375 de lei, folosind valoarea din grilele notariale.
În concluzie, impozitele pe clădiri vor depinde de cota de impozit decisă la nivelul autorității locale şi de grilele notariale în care se încadrează acestea.
Motivând că nu există timpul necesar pentru implementarea noului mecanism de calcul al impozitelor şi taxelor locale din Codul fiscal, primarii au cerut, zilele trecute,
premierului Nicolae Ciucă amânarea cu un an a acestor modificări. Șeful Guvernului a menţionat ulterior că problema va fi discutată în coaliţie și este posibilă o prorogare a termenului de implementare a noului Cod fiscal în ceea ce priveşte impozitele pe clădiri. (C. Z.)