Un nou volum despre lupta anticomunistă
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, sâmbătă, 16 iunie, a avut loc în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara lansarea volumului XI al cărţii "Cărările speranţei - destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat" scrise de prof. Ileana Silveanu.
Noul volum "Cărările speranţei - destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat", apărut la Editura Eurostampa din Timişoara, debutează cu o prefaţă semnată de Mitropolitul Banatului. "De astă dată avem bucuria de a putea parcurge al XI-lea volum, care vine să completeze informaţiile despre felul în care locuitorii din vestul ţării n-au cedat în faţa celor fără Dumnezeu, luptând cu adevărat eroism pentru păstrarea identităţii de români binecredincioşi. (...) Împrejurările prin care am trecut toţi se cuvine să nu le uităm, dar şi să le rememorăm, pentru a le cunoaşte şi aceia care n-au apucat acele vremuri. Aşa cum mărturiseam în prefaţa primului volum, şi cel de faţă să fie un îndemn la neuitare, o certitudine că vremurile de odinioară nu se vor mai repeta niciodată", precizează Înalt Preasfinţitul Nicolae în prefaţa lucrării. Festivitatea de lansare a cărţii s-a desfăşurat în prezenţa pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a numeroşi studenţi şi timişoreni pasionaţi de istorie. "Prin această lucrare, autoarea doreşte să scoată în evidenţă lupta anticomunistă în Banat şi rezistenţa acelor oameni care au avut în vedere că, mai presus de suferinţa fizică, credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de Biserica şi neamul lor pot să rămână veşnice. Totodată, prin aceste volume, prof. Ileana Silveanu a scos la iveală foarte multe dovezi din arhivele de stat, dar şi mărturii ale rudelor celor întemniţaţi în perioada regimului comunist-ateu, care mărturisesc despre curajul şi eroismul celor care au luptat pentru credinţa, demnitatea şi libertatea poporului român", a declarat pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei. În cuvântul rostit cu acest prilej, autoarea, prof. Ileana Silveanu, a prezentat câteva gânduri privitoare la importanţa aducerii aminte de cei cărora le sunt închinate cele unsprezece lucrări. "Paginile acestor volume au prezentat date şi, mai ales, fapte despre oameni, pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar mi-au devenit dragi pentru fermitatea lor, pentru demnitatea cu care şi-au primit destinul, pentru curajul de a se avânta într-o luptă inegală, dornici să îndeplinească un ideal nepreţuit. I-am prezentat cu mari emoţii pe fiecare dintre ei, aşa cum au fost surprinşi în paginile dosarelor alcătuite în anchetele de la Securitate, pentru a fi trimişi în faţa instanţelor de judecată. Fără să se facă diferenţe, au fost bătrâni, au fost maturi, au fost tineri, care n-au înţeles de ce şi cum a îngăduit Dumnezeu "Crima" săvârşită, trei generaţii care s-au frânt înainte de vreme".