Un nume care trece peste timp

Orice poveste are mai mult decât o simplă întâmplare în spatele ei. Poveștile au fost și vor fi întotdeauna despre oameni și despre sentimente. De când se află pe pământ, cununa creației dumnezeiești a trăit și scris povești. Cine altcineva, dacă nu oamenii, sunt cei despre care se vor scrie și care scriu povești? Atunci când tu vei fi plecat la cele veșnice, ceea ce lași în urmă poate ajuta la mântuirea ta.

Marii noștri scriitori și-au câști­gat un strop de nemurire și trepte spre mântuire prin po­veștile pe care le-au lăsat în urmă. Cel care a imortalizat pentru vecie frumu­sețea satului tradi­țional românesc, a obiceiurilor și a credinței puternice a neamului, marele povestitor Ion Creangă, nu a putut pleca de pe pământ fără să aibă grijă ca vocea lui să răsune până la sfârșitul veacurilor. Și a reușit acest lucru.

Și-a lăsat spiritul creativ în inima doamnei Olguța Creangă Caia - soție, mamă, scriitoare, preoteasă, bunică, dar, mai presus de toate, purtătoarea „dulcii poveri” de a fi strănepoata marelui povestitor humuleștean. 

Doamna preoteasă este o mare iubitoare de literatură, muzică și frumos. Este mama a două fete pe care Dumnezeu le-a binecuvântat cu frumoase voci de soprane, împreună cu ele reușind să cinstească cum se cuvine memoria străbunicului său. A avut mereu sentimentul de datorie în a păstra și promova opera lui Ion Creangă. Fiind născută la Pipirig, trăgându-se de la David Creangă și copilărind pe pământurile lui, a fost cel dintâi îndemn de a cinsti cum se cuvine memoria marelui povestitor. 

Cele mai mari adevăruri ies din gurile pruncilor 

Momentul în care a simțit cu adevărat că este sânge din sângele lui Ion Creangă a fost la Chișinău. În 1990, a fost invitată în capitala Republicii Moldova pentru a-și lansa cartea Izvor de dor. Acolo erau sute de copii veniți din toată Basarabia, iar unul dintre ei s-a ridicat în picioare și a întrebat-o: „Doamna Olguța Caia, cum vă simțiți știind că prin venele dumneavoastră curge sângele marelui nostru povestitor Ion Creangă?” Atunci, mărturisește doamna Olguța, a simțit că este atât strănepoată Creangă, cât și preoteasă - cele două împletindu-se și armonizându-se reciproc. Tot în Basarabia, la Nisporeni, a fost invitată să le vorbească celor mici. Stând de vorbă cu directoarea acelei școli, fiica ei de 7 ani se apropie sfioasă. Mama sa o prezintă doamnei Caia, iar fetița, cu lacrimi în ochi, adresează cea mai sinceră și dulce întrebare: „Mama, pot să o ating?”

Venind acasă după aceste întâmplări, a început să înmul­țească activitățile pe care le făcea pe atunci în memoria străbunului său la biserica la care soțul dumneaei, părintele profesor Teoctist Caia, împreună cu fiicele Claudia și Olguța, au creat acum 20 de ani un cor de copii numit Corul Angeli. Astfel, a câștigat prilejul de a mulțumi lui Dumnezeu pentru cei aproximativ 40 de „îngeri”, care de atâția ani cântă Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe patru voci. Cu acești copii și cu enoriașii Parohiei „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamț, tot în cinstirea memoriei lui Ion Creangă, au pus bazele Festivalului „Zilele Creangă”, desfășurat de-a lungul unui adevărat tur al Moldovei. În preajma zilei de 1 martie colindă ținu­turile acestea cu poveștile marelui scriitor pe buze. Totul începe pe 28 februarie, la Chișinău, și continuă în zilele de 1 și 2 martie la Iași, în 2 și 3 martie la Târgu Neamț, și în 3 și 4 martie la Pipirig, judeţul Neamţ. 

Amintirea și îndrumarea permanentă a primilor părinți duhovnicești 

Binecuvântarea a fost dintotdeauna mare în familia doamnei Olguța Creangă Caia. Ne-a mărturisit că primii săi duhovnici au fost părinții Paisie Olaru și Ilie Cleopa. Convingerea sa este că, prin rugăciunile acestor mari mărturisitori ai lui Hristos, a reușit să ajungă preoteasă - un vis ce părea îndepărtat de cele pe care le avea pe când era fiică duhovnicească a acestor mari părinți. Era doar un copil. După atât de mult timp, copila îndrumată de acești mari viețuitori a călcat atent pe urmele pașilor străbunului Creangă - a ajuns să rescrie copilării sfinte.

Copilăria curată, rădăcină a sfințeniei 

„În fiecare an avem în desfă­șurare multe proiecte împreună cu enoriașii și cu membrii corului. Facem aceste lucruri pentru a-i duce pe copii în pelerinaje și drumeții. Așa îi apropiem și mai mult de Biserică. Eu nu sunt de acord cu cei care spun lucruri mai puțin bune despre generațiile actuale. Scriind copilăriile sfinților, sunt adesea invitată la școlile din împrejurimi pentru a sta de vorbă cu elevii, iar în aceste discuții le spun mereu că dacă duc o viață frumoasă, plină de rugăciune și frumusețe creștină, pot deveni mâine-poimâine sfinți”, ne mărtu­risește doamna Olguța Creangă Caia. 

Urmașa marelui povestitor remarca și faptul că multe s-au scris despre viețile sfinților, despre minunile pe care le-au făcut în vremea când aceștia erau cu flori de măr în păr, dar puține sunt scrise despre copilăria acestora și despre cum l-au cunoscut ei pe Hristos. Printre cărțile scrise de doamna preoteasă se numără: „Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla”, „Copilăria Sfintei Parascheva de la Iași”, „Copilăria Patriarhului Teoctist” și multe altele deja publicate sau aflate în lucru. Nu a avut dintotdeauna această pasiune, însă, în timpul unei vizite făcute la Mănăstirea Neamț, Înalt­preasfin­țitul Părinte Teofan i-a sporit tainic doamnei Olguța dragostea pentru scris. Pe când mergea prin curtea mănăstirii, fiind în mijlocul unui întreg sobor de preoți, îi oprește și le spune următoarele cuvinte: „O avem în mijlocul nostru pe doamna preoteasă Olguța Creangă Caia - nu scrie cu talentul ei copilăriile sfinților, ci cu talentul genialului Creangă. Copilăria sfinților nu o scrie cu dragostea ei, ci cu dragostea Mântuitorului Iisus Hristos.”

De-a lungul a 30 de ani, la Parohia „Sfântul Haralambie” au fost aduși peste 2.000 de copii din Basarabia. Și-au dorit să-i apropie de sfințenie prin a le oferi din dragostea lor pentru Dumnezeu, învățându-i să se roage frumos, să se închine, să prețuiască Casa Domnului prin pelerinaje în zona Neamțului și nu numai. „Erau ahtiați după Ion Creangă, voiau să meargă neapărat în Ozana pentru a-și uda picioarele în apele în care s-a scăldat marele povestitor”, amintește doamna Olguța, convinsă că prin aceste activități copiii nu numai că-și luminează anii copilăriei, dar se apropie mai ales de Împărăția cerurilor, de păzirea poruncilor și de stările de bucurie duhovnicească pe care le-au trăit și sfinții. 

Strădaniile doamnei preotese și ale părintelui Teoctist izvorăsc cu certitudine din iubirea lor de Dumnezeu și de străbunul Ion Creangă, iar cărțile scrise și retipărite în nenumărate ediții sunt dovada că marele povestitor nu și-a terminat misiunea pe acest pământ odată cu trecerea sa la cele veșnice. A lăsat talentul și dragostea pentru povești urma­șilor săi, pentru ca ei să lase la rândul lor generațiilor următoare aceleași daruri pe care Hristos a dorit să le înmulțească în și prin oameni.