„Un om cu hire înaltă şi împărătească“
Caracterizarea din titlu este făcută de Miron Costin celui care, la data de 3 aprilie a anului 1634, deci acum 380 de ani, se urca în scaunul de domnie al Moldovei schimbându-şi numele de boier din Lupu Coci în numele de domn Vasile Lupu. A condus Ţara Moldovei timp de 19 ani, fiind din punctul de vedere al duratei una din cele mai lungi domnii din istoria Ţărilor Române. Au fost, pentru Moldova, ani de multe împliniri, de o relativă stabilitate economică şi politică, ceea ce a dat ţării o anume stare de prosperitate - dacă avem în vedere că, la preluarea domniei, ţara se afla într-un mare declin economic.
Acelaşi Miron Costin consemna în Letopiseţul Ţării Moldovei: „Fericită domnia lui Vasile Vodă, în care, de au fostu cândva aciastă ţară în tot binele şi bivşug şi plină de avuţiie, cu mare fericiie şi tărăgănată până la 19 ani, în dzilele acestii domnii au fostu“. Chiar privite cu rezervele de rigoare, aceste evaluări se confirmă în mare măsură prin faptele şi realizările acelei vremi aşa cum sunt ele consemnate de cercetătorii care s-au aplecat asupra acestei veritabile epoci de cultură şi artă.
Vasile Lupu a avut o bogată şi rodnică activitate ctitoricească în cei 19 ani de domnie. A ridicat din temelie, a reparat sau a refăcut 28 de biserici, la care se adaugă şi importante edificii laice. Vasile Lupu se situează astfel, după Ştefan cel Mare şi Sfânt, între ctitorii principali din Moldova.
Ctitor de cultură românească medievală
De numele său se leagă unul dintre cele mai importante gesturi culturale din istoria Ţărilor Române, şi anume introducerea tiparului în Moldova, contribuind prin aceasta la o deschidere fără precedent a culturii scrise. Prima tipăritură ieşită de sub teascurile tiparniţei instalate la „Trei Ierarhi“ a fost „Decretul sinodal“ (hotărârile Sinodului de la Iaşi din anul 1642), tipărit la 20 decembrie 1642.1
Dacă amintim de gesturi culturale, atunci este absolut necesar să menţionăm şi un alt fapt, crucial pentru viitorul cultural al Moldovei şi nu numai: Vasile Lupu a susţinut, din bani proprii, învăţământul, de numele său legându-se înfiinţarea şi funcţionarea a 20 de şcoli, precum şi a cunoscutei „Academii vasiliene“ de la Iaşi, precursoarea instituţiilor de învăţământ superior din Moldova, la conducerea căreia va fi adus Sofronie Pociaţki, rectorul colegiului din Kiev.2
Într-o vreme în care judecăţile se făceau după evaluări subiective, acest luminat domn a pus bazele sistemului juridic românesc, patronând în mod direct realizarea primului cod de legi civile în limba română - cunoscuta „Pravilă a lui Vasile Lupu“. Tipărită tot la tiparniţa de la „Trei Ierarhi“, la 4 martie 1646, „Pravila“ sa a servit apoi ca model pentru „Îndreptarea legii“ (Pravila cea mare) a lui Matei Basarab (tipărită la Târgovişte în anul 1652), realizându-se astfel prima unitate legislativă între cele două ţări române.3
În vremea domniei sale, eruditul teolog şi om de cultură mitropolitul Varlaam va tipări, în anul 1643, celebra sa Cazanie („Carte românească de învăţătură duminecele preste an“), lucrare considerată de către specialişti a fi avut acelaşi efect pentru cultura scrisă românească, precum cel pe care l-a avut pentru limba germană celebra Biblie a lui Luther (în prefaţa scrisă chiar de către Vasile Lupu se menţionează că ea este adresată „către toată seminţia românească“, o evidentă recunoaştere a unităţii de neam a tuturor românilor).4
Acum limba slavonă scrisă este înlocuită cu limba română
Cercetătorii acestei epoci sunt în consens cu faptul că acum se conturează preocuparea specială pentru literatura istorică bazată, de astă dată, pe documente şi înscrisuri, şi mult mai puţin pe legende sau naraţiuni subiective. O va face eruditul cărturar Grigore Ureche, care prin scrierile sale „temelnicite“ este considerat astăzi drept întemeietorul istoriografiei moldovene (În Ţara Românească va activa, pe aceleaşi coordonate istoriografice, un alt nume important, eruditul Udrişte Năsturel). Aceste scrieri pun accent pe dovedirea originii comune şi a unităţii de neam a românilor din cele trei provincii istorice, unitate demonstrată prin documente şi înscrisuri ce nu pot fi tăgăduite. Iată că avem de-a face cu un concept nou în istoriografia română - unitatea unui popor -, concept bazat de astă dată pe documente istorice.
Legat de acest nou concept, trebuie amintit în acelaşi context înnoitor al epocii vasiliene că tot acum limba slavonă scrisă este înlocuită cu limba română, care devine limba oficială în Biserică, în cancelariile domneşti, în administraţie asigurându-se astfel o deplină unitate între toate mediile sociale. Se realizează implicit şi un mult mai mare acces la literatura scrisă, limba română devenind vehiculul principal de comunicare, nu numai oral, ci mai ales prin toate scrierile (sau înscrisurile) ce s-au elaborat.
Este evident că în vremea lui Vasile Vodă, în Moldova se conturează un nou climat de viaţă şi cultură, climat care se concretizează prin apariţia unui nou tip de învăţat, cărturarul. Văzut ca un om instruit, cu o mare disponibilitate faţă de nou, un model nou de umanitate cu evidente influenţe renascentiste, cărturarul este preocupat de asimilarea a cât mai multe cunoştinţe, el este „un învăţat“ ce va fi respectat şi va juca un rol important în societatea românească din vremurile ce vor urma. El devine „domn şi biruitor al pământului şi al mării, al paserilor şi dobitoacelor, peştilor şi tuturor fiarelor“, după cum consemnează mitropolitul-cărturar Varlaam în prefaţa la a sa „Carte românească de învăţătură“.
Profund implicat în sprijinirea Ortodoxiei balcano-bizantine
Nu în ultimul rând trebuie menţionat şi faptul că ambiţiosul Vasile Lupu a patronat autoritar şi nemijlocit, multă vreme, viaţa şi activitatea Ortodoxiei balcano-bizantine pe care a susţinut-o materialiceşte, prin substanţiale danii şi sume de bani. Organizarea, chiar la Iaşi (11 martie - 9 decembrie 1642), a unui important sinod cu participarea reprezentanţilor de frunte ai Bisericilor Ortodoxe este doar unul din gesturile sale „de urmaş al împăraţilor bizantini“, după cum îl caracterizase Nicolae Iorga.5
Chiar şi faptul că s-a stins din viaţă la Constantinopol, la o vârstă onorabilă pentru acele timpuri (în anul 1661, deci la vârsta de 64 de ani), reprezintă o rară performanţă de longevitate pentru acele vremuri tulburi, vremuri în care finalurile de domnie (şi de viaţă) aveau, de regulă, un deznodământ tragic.
Se mai cuvine ca, la împlinirea a 380 de ani de la începutul domniei acestui personaj istoric, să insistăm puţin şi asupra altor momente semnificative ale domniei sale, cu precădere cele ce vizează realizările în domeniul artelor vremii. Sunt momente deosebite care i-au determinat pe specialişti să definească această perioadă drept „epoca lui Vasile Lupu“6, a doua ca importanţă după epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în ceea ce priveşte Moldova.
Să ne reamintim deci că timp de aproape un secol şi jumătate universul cultural şi artistic al Moldovei a fost dominat de strălucitul moment de sinteză din perioada Ştefan cel Mare - Petru Rareş - Alexandru Lăpuşneanu, considerată drept perioadă de clasicism a artei moldoveneşti. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea este marcat, din punct de vedere artistic şi cultural, de căutarea unor noi forme de exprimare, noi soluţii în diversele domenii ale creaţiei artistice, în consens cu noile realităţi sociale, politice, economice sau religioase, precum şi cu influenţele venite din ariile de cultură occidentale (îndeosebi pe filieră poloneză) sau oriental-balcanice. Aşa se face că în arhitectură, spre exemplu, se remarcă tendinţa ca aceasta să devină mai confortabilă, mai elegantă, mai funcţională, concepte noi care vor marca un moment de cotitură în arhitectura civilă moldovenească.7
Noutăţi de majoră importanţă se vor semnala însă în arhitectura religioasă, cu referire directă la cele două monumente- jalon pentru această epocă, şi anume Biserica „Trei Ierarhi“ şi Biserica Golia, ambele din Iaşi. Sunt două monumente importante pentru faptul că ele ilustrează, cum nu se poate mai bine, cele două direcţii pe care s-a înscris mediul artistic al Moldovei din acest veac al XVII-lea. Dacă Biserica „Trei Ierarhi“ (sfinţită de către mitropolitul Varlaam la 16 aprilie 1638) ilustrează moştenirea tradiţiei venite din epoca Ştefan - Rareş - Lăpuşneanu, îmbrăcată însă într-un veşmânt care i-a conferit apoi unicitatea8, biserica Mănăstirii Golia (terminată în anul 1660, recent restaurată) s-a înscris ca exponentă a noii direcţii stilistice europene, şi anume aceea a barocului.
Cu domnia lui Vasile Lupu se deschide o nouă epocă în istoria Moldovei
În pictură (murală, de icoane, de carte) se remarcă, de asemenea, mai multe tendinţe: pe de o parte sunt zugravii locali9, continuatori ai tradiţiei, apoi aflăm meşteri străini care vădesc tendinţe răsăritene sau occidentale.10 Artele somptuoase11 (costumul de curte, broderiile, ţesăturile, orfevrăria, sculptura în lemn ş.a.m.d.) vor ilustra şi ele, pe de o parte, acel fast al vieţii de curte de care pomeneau mai toţi străinii care au poposit în Moldova vremii, iar pe de altă parte, aceleaşi noi tendinţe care oscilau între modelele occidentale sau cele venite din Orient. La acest fast al vieţii de curte contribuiau, desigur, şi numeroasele obiecte realizate din metale preţioase, cele mai multe în atelierele locale (la Suceava, Cotnari, Roman, Bacău, sau în atelierele mănăstireşti de la Neamţ, Putna, Rădăuţi ş.a.), fie importate din Occident sau din ambianţa atelierelor constantinopolitane. Remarcabile sunt obiectele de cult (coperţile de tetraevangheliare, chivoturile, cupele, discosurile, candelele ş.a.m.d.) de o însemnată valoare artistică, ceea ce ilustrează o bună tradiţie în acest meşteşug artistic.
Această foarte succintă sinteză se doreşte a fi doar un remember despre o epocă importantă din istoria neamului românesc, într-o vreme în care valorile îşi schimbă, din păcate şi foarte superficial, configuraţia. Templul valorilor morale, culturale şi spirituale ale acestui popor şi-a pus pietrele de temelie şi s-a zidit, cu trudă şi cu sacrificii, de către înaintaşii noştri. Le datorăm cel puţin respect, dacă nu putem şi recunoştinţă. Unul dintre aceşti „ziditori“ de valori a fost şi domnul Moldovei Vasile Lupu, cel ale cărui fapte vor deschide o nouă şi lungă perioadă în viaţa spirituală şi culturală a Moldovei, primul pas pe care societatea medievală românească îl face spre societatea modernă.
28 de monumente au fost ridicate, refăcute sau reparate de Vasile Lupu în domnia sa*
2. 1635, nov., 9 - Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, Iaşi. Începută de Miron Barnovschi şi terminată de Vasile Lupu.
3. 1634-1636 - Curtea domnească din Iaşi. Reparări, extinderi, modernizări.
4. Ante 1636 - Biserica „Sfinţii Voievozi“, com, Scânteia, jud. Iaşi. Ctitor.
5. 1636, sept., 15 - Biserica „Sfântul Gheorghe“, com. Ştefan cel Mare (fostă Şerbeşti), jud. Neamţ. Ctitor.
6. 1636 - Biserica „Cuvioasa Parascheva“, com. Ştefăneşti, jud. Botoşani. Ample refaceri.
7. Cca 1636 - Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ („Domnească“), Bârlad. Ctitor.
8. 1637 - Biserica „Buna Vestire“, com. Bisericani, jud. Neamţ. Reparaţii, adăugarea pridvorului, construirea trapezei, a clisiarniţiei şi a 5 chilii.
9. Ante 1638 - Biserica „Sfântul Dumitru“, Orhei (acum în Republica Moldova). Zidită de Vasile Lupu înainte de moartea primei sale soţii, Doamna Tudosca.
10. 1637-1639 - Ansamblul de la „Trei Ierarhi“, Iaşi. Pictată în anii 1641-1642. Ctitor.
11. 1638, aprilie - Biserica „Sfântul Atanasie“, Copou - Iaşi. Ctitor.
12. 1640, octombrie - Mănăstirea Slatina, jud. Suceava. Ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu (1561) îi repară acoperişul, îi adaugă 6 chilii şi o înzestrează cu danii.
13. Ante 1641 - Biserica „Sfântul Dumitru“ („Domnească“) din Tg. Neamţ, jud. Neamţ. Ctitor.
14. 1641 - Mănăstirea Humor. Construirea turnului-clopotniţă.
15. 1641 - Construirea „Şcolii Domneşti“ („Vasiliană“) din Iaşi. Refăcută succesiv, ea va deveni „Gimnazia Vasiliană“ (1827), „Institutul Vasilian“ (1831), „Academia Mihăileană“ (1835). Edificiul nu mai există astăzi.
16. Cca 1641 (?) - Feredeul (baia) turcesc, Iaşi. A fost demolat în 1894. Ctitor.
17. 1641, martie, 6 - Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ („Precista“, „Domnească“) din Bacău. Ample refaceri şi restaurări ale ctitoriei lui Alexandru (fiul lui Ştefan cel Mare) din 1490-1491.
18. 1643 - Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ („a Domniţelor“ sau „a Beizadelelor“), Suceava. Ctitor.
19. Cca 1643 - Biserica „Sfântul Nicolae“ din Cetate (Cetatea Neamţului), judeţul Neamţ. Ctitor.
20. 1643-1654 - Refaceri ample şi modernizări la Curtea Domnească din Suceava.
21. 1645, sept., 7 - Construirea Bisericii Stelea, Târgovişte. Ctitor.
22. 1645-1646 - Mănăstirea Probota, judeţul Suceava (ctitoria lui Petru Rareş, 1530). Zidul de incintă şi ample reparaţii după un incendiu.
23. 1645-1646 - Mănăstirea Secu, jud. Neamţ (ctitoria lui Nestor Ureche, 1602). Zidul de incintă, turnul de sud-est.
24. Ante 1646 - Biserica „Sfântul Dumitru“ („Badiu“), Galaţi. Ctitor.
25. 1648 -1649 - Biserica „Sfântul Nicolae“, Chilia Nouă (acum în Republica Moldova). Ctitor.
26. 1652 - Biserica Mănăstirii Putna, judeţul Suceava. Dărâmată şi reconstruită până la ferestre. Terminată de Gheorghe Ştefan şi apoi de Eustatie Dabija (1662).
27. 1650 (1652 - (?)1653). Biserica Mănăstirii Golia, Iaşi. Ctitoria domnului.
28. 1658 (?) - 1660 - Biserica „Sfântul Gheorghe“, Hlincea, jud. Iaşi. Începută de Vasile Lupu şi terminată de fiul acestuia, Ştefăniţă.
*) Aceste date sunt preluate din volumul „Arta în epoca lui Vasile Lupu“, autori Ana Dobjanschi şi Victor Simion, Ed. Meridiane, 1979.
Note:
1 ‑În tiparniţa primită de la mitropolitul Petru Movilă al Kievului, cu litere aduse de la Lemberg. Din aceeaşi tiparniţă vor mai ieşi „Şiapte taine a besearicii“ (8 noiembrie 1644), „Răspunsul la catehismul calvinesc“ (1645), „Sfânta pravilă a Besearicii“ (24 februarie 1649) ş.a.
2 ‑Aici se vor preda gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, teologia, latina, greaca, slavona; printre „studenţi“ va figura şi Nicolae Milescu Spătarul, ilustrul om de cultură al epocii.
3 ‑Pravila cuprinde 2 părţi: prima se referă la viaţa agricolă, fiind copiată după o legiuire bizantină din secolul al VIII-lea, a doua este un Cod penal tradus după lucrarea juristului italian Prosper Farinaccius, „Pratis Theoreticae criminalis“, tipărită la Lyon în anul 1616. Dimitrie Cantemir arată că până la Vasile Lupu judecăţile se făceau „după obiceiuri“.
4 ‑Până la începutul secolului al XIX-lea se editaseră 15 ediţii. A patronat, ca un veritabil mecena, activităţi care au configurat o veritabilă epocă în arta şi cultura românească, deschizând drumurile spre orizonturile culturii româneşti moderne.
5 ‑Potrivit lui Nicolae Iorga („Bizanţ după Bizanţ“), Vasile Lupu va juca un rol primordial în organizarea şi conducerea vieţii religioase pe o arie ce se întindea de la sud de Dunăre până în Gruzia, Anatolia, Egipt, Muntele Athos, el ajungând să guverneze „toată biserica“ cu cele patru Patriarhii ortodoxe, impunând reguli stricte de conduită şi administrare a fondurilor.
6 ‑Vezi Ana Dobjanschi, Victor Simion, „Arta în epoca lui Vasile Lupu“, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979.
7 ‑Documente de epocă descriu curtea domnească de la Iaşi ca fiind cel mai mare ansamblu civil din istoria de până atunci a Moldovei, beneficiind de multe comodităţi şi „modernităţi“. A ars la 20 aprilie 1723, fiind refăcută în repetate rânduri, până la demolarea sa definitivă. A se vedea în „Nota“ din final o sinteză a activităţilor ctitoriceşti din acea vreme.
8 ‑Se acceptă, în general, originea armeano-georgiană a repertoriului său ornamental.
9 ‑Nicolae Zugravul „cel bătrân“ (folosit de Vasile Lupu şi ca agent diplomatic), Ştefan, Matei, fiul lui Ioan, Gligorie Cornescu ş.a. Lor li se alătură ilustratorii de carte ce duc mai departe tradiţia „şcolii“ lui Anastasie Crimca: Ivanco din Rădăuţi, Sidor din Bădeuţi ş.a., sau în mai noua tehnică a gravurii de carte cum a fost acel „Ilia“- călugărul de la Neamţ.
10 ‑Din Rusia, Sidor Pospeev, Deiko Iacovlev, Pronka Nikitin, Iakov Gavrilov, sau din Polonia, „Maler Baraski“ ş.a.
11 ‑Curtea domnească îşi avea croitorii săi; se aminteşte de un Ursu, croitor care confecţiona veşmintele lui Vasile Lupu şi ale fratelui său, hatmanul Gheorghe. Blănarii împreună cu aurarii erau cei mai bogaţi negustori ai vremii, fiind furnizorii curţii şi ai marii boierimi.