Unitate națională și dinamică pastorală
Anul 2018, Anul Centenar pentru România, a fost proclamat de Sfântul Sinod Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. În consecință, activitățile mai importante ale Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul trecut s-au înscris în programul-cadru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod și transmis tuturor eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor funcționează 13 protopopiate, care totalizează un număr de 709 parohii (330 urbane și 379 rurale), 42 filii și 10 paraclise. La acestea se adaugă un număr de 42 unități monahale (35 mănăstiri și 7 schituri) și 543 cimitire parohiale și mănăstirești. Numărul de angajați clerici a fost de 1.347 persoane, în anul 2018 fiind hirotoniți 22 preoți și 6 diaconi, care au fost numiți în posturile vacante prin concurs. Alături de aceștia, în instituțiile socio-medicale, structurile de apărare ale statului și cimitirele de stat și-au desfășurat activitatea 125 preoți de caritate. În ceea ce privește personalul monahal, în anul 2018 au fost închinoviați un număr de 10 viețuitori, au fost săvârșite 6 tunderi în monahism și au fost hirotoniți un ieromonah și un ierodiacon, numărul total al viețuitorilor din mănăstiri fiind de 731 de persoane.
Activitatea administrativ-pastorală și economică-patrimonială
În anul 2018 în Arhiepiscopia Bucureștilor au fost târnosite 5 biserici și sfințite cu agheasmă 6 locașuri de cult, unele dintre acestea fiind resfințite în urma recepționării lucrărilor de consolidare, restaurare sau renovare. La acestea se adaugă punerea pietrei de temelie pentru 4 biserici noi, lucrările la 24 biserici și trei capele aflate în construcție, lucrările de consolidare și restaurare la 87 biserici și 7 capele, precum și lucrările de pictare sau restaurare a picturii la 256 biserici. Anul trecut au fost recepționate lucrările de pictură la 42 de biserici.
În anul 2018, totalul cheltuielilor privind construirea, restaurarea sau pictarea locaşurilor de cult din Arhiepiscopia Bucureştilor a fost în sumă de aproape 91.000.000 lei. Banii provin de la credincioşi, Centrul eparhial, primării şi consilii judeţene şi Secretariatul de Stat pentru Culte.
Evenimentul cel mai important din punct de vedere pastoral-misionar al anului 2018 a fost sfințirea Altarului Catedralei Naționale, edificată prin dărnicia clerului și credincioșilor din Patriarhia Română, dar și a Guvernului României, a municipiului Bucureşti şi a unor primării şi consilii judeţene din ţară. Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Centrul eparhial, protoieriile, parohiile și mănăstirile din cuprinsul ei, s-a implicat activ și eficient în buna desfășurare a evenimentelor care au culminat cu slujba de sfințire din ziua de 25 noiembrie 2018, la care au participat 50.000 de persoane, slujbă urmată de un pelerinaj continuu până în 2 decembrie 2018 (peste 150.000 de pelerini).
Un alt moment important l-a constituit resfințirea Bisericii Sfântul Nicolae - Ostrov a Mănăstirii Cernica în data de 2 decembrie 2018, la 150 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
De asemenea, a fost sfințită noua Biserică „Sfânta Maria” a stavropighiei patriarhale de la Techirghiol, în 9 decembrie 2018.
La acestea se adaugă sfințirea sediului administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor - Casa Miron Patriarhul în data de 21 decembrie 2018, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și consolidare.
Din punct de vedere economic, Fabrica de lumânări Făclia Sfinților Români și Serviciul colportaj ale Arhiepiscopiei Bucureștilor au oferit suportul financiar major pentru întreg Centrul eparhial, ele fiind principalele surse de venituri constante în anul 2018.
Cooperativa agricolă Via Domnului a raportat pentru anul 2018 o creștere a producției de struguri, în pofida problemelor generate de vremea nefavorabilă, precum și o creștere a distribuției de vin cu 11% față de 2017. Soiul de vin Merlot produs cu respectarea normelor europene în domeniu a primit Medalia de Argint la un concurs internațional.
Veniturile obținute de Arhiepiscopia Bucureștilor din activitățile sale economice sunt folosite pentru susținerea multiplelor sale activități culturale, misionare, educaționale sau social-filantropice pe care aceasta le desfășoară de la an la an.
De asemenea, o parte importantă a acestor venituri sunt direcționate pentru susținerea lucrărilor de edificare a Catedralei Mântuirii Neamului, precum și pentru susținerea instituțiilor media misionare centrale bisericești: Radio TRINITAS și TV TRINITAS.
Activitatea cultural-misionară și educativă
În anul 2018, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au fost publicate 19 lucrări cu referire principală la tematica anului 2018: Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în colecțiile Sfinții Părinți pe înțelesul tuturor și Florilegii Vasiliene, dar și lucrări omiletice, albume de artă, monografii de parohii și mănăstiri, broșuri, Calendarul creștin-ortodox 2019 etc.
În ceea ce privește învățământul teologic, la încheierea anului universitar 2017-2018 erau înscriși la toate specializările Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București 885 studenți. La aceștia se adaugă 411 masteranzi și doctoranzi. Pentru anul școlar 2017-2018, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din București au fost înscriși 194 elevi. În cadrul aceleiași instituții funcționează Școala Postliceală Sanitară Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina cu trei specializări (medicină generală, farmacologie și balneo-fizio-kinetoterapie), pentru anul școlar în curs fiind înscriși 280 de elevi. De asemenea, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia – Mănăstirea Pasărea au fost înscrise 80 eleve. În învățământul religios din școlile de stat activează 761 profesori de religie, care desfășoară o activitate didactică și spirituală necesară în rândul tinerilor. De asemenea, organizațiile tinerilor ortodocși din arhiepiscopie au desfășurat multiple activități tematice culturale, spirituale, filantropice și practice.
Activitatea social-filantropică
Arhiepiscopia Bucureștilor, prin multiplele instituții de asistență socială și medicală aflate în subordinea sa, precum și prin toate unitățile bisericești din cuprinsul eparhiei, a avut ca obiectiv general în anul 2018 sprijinirea persoanelor aflate în situații de dificultate prin oferirea de ajutoare financiare și materiale de urgență și furnizarea de servicii sociale și medicale de calitate. Astfel, în anul 2018 au fost continuate și inițiate mai multe programe și proiecte sociale pentru categorii defavorizate, cum ar fi: cantina socială și serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din orașul Ploiești, îmbunătățirea infrastructurii centrului de zi pentru copii din orașul Urlați, sprijin pentru persoanele fără adăpost din București și programul Banca de alimente a Protoieriei 6 Capitală.
Valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate în anul 2018 a fost de 5.613.923 de lei.
Această sumă nu cuprinde și cheltuielile legate de multiplele activități caritabile ocazionale sau tradiționale ale parohiilor în favoarea persoanelor aflate în dificultate, care nu au fost cuantificate financiar și nici valoarea produselor distribuite prin programul Masa Bucuriei al Patriarhiei Române.
În încheiere, mulțumim tuturor persoanelor care au ajutat Arhiepiscopia Bucureștilor în multiplele sale activități în anul 2018 și ne rugăm Preasfintei Treimi să reverse harul și lumina sa asupra tuturor.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române