Uniţi în rugăciune de Ziua României

Un articol de: Cristian Constantin Bostan - 02 Decembrie 2012

Peste tot, în ţară sau în străinătate, oriunde se găseşte suflet de român, ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită prin manifestări speciale. Fie că au defilat, fie că au intonat cântece patriotice, au fluturat drapelul tricolor sau au înălţat rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, românii de pretutindeni au marcat momentul cum au ştiut mai bine.

La Catedrala patriarhală, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de Te Deum, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. "Cu ajutorul lui Dumnezeu am săvârşit slujba de pomenire a celor care au fost făuritorii Unirii din 1918 şi în acelaşi timp am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român şi mai ales pentru marea binefacere a darului unităţii naţionale care s-a concretizat în statul unitar român din 1918. Cu prilejul Zilei Naţionale a României, acest Te Deum ne arată deodată că trebuie să ne exprimăm recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi în acelaşi timp să-i cerem ajutor pentru a menţine şi a cultiva darul unităţii naţionale şi demnitatea poporului român", a spus Preafericirea Sa în cuvântul de învăţătură pe care l-a rostit la sfârşitul slujbei. Poporul român a înţeles dintotdeauna că, înainte de toate, ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să încununeze orice deziderat, de aceea, în 1918, Biserica a fost prezentă în inima manifestărilor care au dus la realizarea idealului de unitate naţională. "Manifestările au început cu oficierea Sfintei Liturghii, românii cerând, mai întâi, binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a pune bun început unirii lor într-o singură ţară, într-un singur stat unitar. Deci, mai întâi s-a adus mulţumire lui Dumnezeu şi s-a cerut ajutorul Lui, s-a săvârşit Sfânta Liturghie eclesială pentru ca apoi să se săvârşească "liturghia" de unitate naţională", a adăugat Patriarhul României. De asemenea, în dimineaţa zilei de 1 Decembrie, în Bucureşti au fost săvârşite slujbe de pomenire a eroilor români la Monumentul Eroilor Militari Români din Parcul Tineretului şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, dar şi la alte monumente ridicate în cinstea eroilor în întreaga ţară.