Universitatea „Cuza“, membru fondator al Institutului European de Magnetism Molecular

Data: 31 Martie 2008

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi este membru fondator al Institutului European de Magnetism Molecular, prima organizaţie europeană de cercetare în acest domeniu. La acest proiect, universitatea ieşeană participă prin Centrul de Excelenţă CARPATH („Centre for Applied Research in Physics and Advanced Technologies“), condus de prof. univ. dr. Alexandru Stancu, de la Facultatea de Fizică, conform celor precizate de prorectorul cu strategia universitară, pr. Gheorghe Popa.

Actul de înfiinţare al Institutului a fost semnat pe 12 martie la Florenţa, Italia, iar la semnare au participat cei 15 membri fondatori, printre care universităţi din Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Elveţia, Olanda şi România. Înfiinţarea Institutului este rezultatul activităţii universităţii în cadrul proiectului european MAGMANet („Molecular Approach to Nanomagnets and Multifunctional Materials“), un proiect FP 6 de tip Reţea de Excelenţă. Acest eveniment marchează recunoaşterea nivelului cercetării ştiinţifice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ într-un domeniu de vârf: nanotehnologii moleculare. În ultimii doi ani, universitatea a primit, din partea Agenţiei Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, prin Platforma de Formare şi Cercetare Interdisciplinară - AMON, condusă de prof. univ. dr. Alexandru Stancu, fonduri de aproximativ două milioane de euro pentru dotarea cu aparatura performantă. Laboratoarele de magnetism şi cel de calcule avansate ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ sunt, astfel, integrate în reţeaua laboratoarelor Institutului European de Magnetism Molecular şi ale Reţelei de Excelenţă MAGMANet, a mai spus prorectorul pr. Gheorghe Popa.