Vaccin capabil să crească durata de viaţă a pacienţilor cu tumori cerebrale
Potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate în SUA, un vaccin experimental a reuşit să prelungească cu peste 70% durata medie de supravieţuire a pacienţilor care prezintă cel mai grav tip de tumori cerebrale, glioblastom. Administrat împreună cu terapiile standard, acest vaccin, care vizează şi blochează o variaţie a genei EGFRvIII, deosebit de activă în procesul de multiplicare a celulelor canceroase, a reuşit să prelungească durata medie de supravieţuire a bolnavilor cu până la 26 de luni. Pacienţii vaccinaţi au beneficiat, totodată, de o perioadă mai lungă de timp (14,2 luni) în care tumorile nu au reapărut în organism, comparativ cu media de 6,3 luni cât s-a înregistrat în grupul de control. "Studiul nostru a arătat că vaccinul elimină toate celulele canceroase purtătoare a acestei variaţii genetice, în 17 cazuri din cei 18 pacienţi vaccinaţi", a declarat Darell Bigner, directorul centrului de cercetări asupra tumorilor cerebrale de la Universitatea Duke, principalul autor al studiului. În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani în domeniul radioterapiei şi chimioterapiei, diagnosticul pentru persoanele care prezintă astfel de tumori este sumbru, durata medie de supravieţuire fiind de cel mult un an de la diagnosticare.