Vaccinarea antirabică, singurul mijloc de prevenire a rabiei

Rabia este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul rabic, care se transmite la om prin muşcătură, având o evoluţie rapidă şi, în final, mortală. Singura metodă utilă de prevenire a bolii este vaccinarea cu ser antirabic.

Afecţiunea de care ne ocupăm astăzi este specifică animalelor, care constituie, de fapt, rezervorul virusului. Se deosebesc două astfel de rezervoare: - cel „domestic“: câine, pisică şi, foarte rar, bovine, cabaline, porcine; - cel „sălbatic“: vulpi, lupi, iepuri, şoareci, şobolani, lilieci. Boala se transmite la om prin muşcătura animalelor turbate, care conţin în saliva lor virusul rabic. Saliva poate infecta omul şi prin contactul cu plăgi. Virusul rabic se elimină prin salivă, încă din perioada de incubaţie, ceea ce arată contagiozitatea animalelor înainte de apariţia bolii. Se elimină, de asemenea, prin urină şi prin laptele animalelor turbate, dar infectarea omului cu aceste produse este foarte rară. Rabia nu este transmisibilă de la om la om. Virusul rabic, introdus în organism printr-o poartă de intrare cutanată (muşcătură, înţepătură, plagă înţepată), se propagă spre sistemul nervos central. Infecţia locală nu produce întotdeauna boala, deoarece, dintre persoanele muşcate de animale turbate, numai o parte fac rabie. Apariţia bolii depinde de numărul muşcăturilor, de profunzimea şi de sediul lor. Cele mai periculoase sunt muşcăturile la gât şi la cap. Moartea în rabie apare în urma encefalitei rabice şi a afectării trunchiului cerebral, ceea ce duce la insuficienţă respiratorie şi circulatorie. Boala debutează la om cu următoarele simptome: indispoziţie, cefalee, modificări de caracter, depresie sau excitaţie. La nivelul porţii de intrare (plagă, muşcătură) apar dureri intermitente, senzaţie de arsură. Persoana bolnavă prezintă sensibilitate faţă de lumină şi zgomot, anorexie, hipersecreţie salivară şi dificultate la înghiţire. Vocea bolnavului este răguşită, poate prezenta teama de a înghiţi apă, care apare din cauza contracturii dureroase a musculaturii faringiene, la orice încercare de a înghiţi. Acest simptom, numit hidrofagie, poate să apară numai la vederea apei sau la auzul picăturilor de apă care cad. Bolnavul mai poate prezenta aerofobie, care constă în apariţia spasmului muscular la un curent de aer sau chiar la suflarea de aer în faţă. De asemenea, este agitat, furios, îl supără lumina, are insomnie, prezintă hiperacuzie, are mirosul exagerat, putând să apară halucinaţii. Spasmul muşchilor faringieni duce la apariţia dispneei, vocea devine răguşită, nu poate înghiţi, saliva îi curge din gură. Febra este prezentă cu valori cuprinse între 38-41 de grade Celsius. Moartea survine în 2-3 zile de la debutul bolii. Evoluţia bolii este totdeauna letală. Prevenţie şi tratament local O importanţă foarte mare o prezintă tratamentul local al plăgii, care constă în spălarea minuţioasă cu săpun sau cu o soluţie de detergent, dar şi cu alcool de 60-70 de grade. Atunci când poarta de intrare este reprezentată de o plagă, aceasta nu se va sutura şi este necesară vaccinarea antitetanică. Mijlocul cel mai eficient de prevenire a rabiei constă în administrarea de ser antirabic, cu condiţia ca acesta să fie administrat cât mai precoce posibil, cel mai bine între 48-72 de ore de la muşcătură. Persoanele infestate cu rabie trebuie să declare acest lucru şi să se interneze de urgenţă în spitale de specialitate, unde vor fi izolate. Ancheta epidemiologică este obligatorie pentru stabilirea sursei de infecţie şi, eventual, a altor persoane infectate. Prevenirea rabiei implică eradicarea bolii la animale, care se realizează mai uşor la cele domestice şi mai greu la cele sălbatice. De asemenea, în prevenţia bolii un rol important îl are şi educaţia sanitară a populaţiei, de aceea orice muşcătură de animal domestic sau sălbatic trebuie anunţată, iar persoana trebuie să se prezinte urgent la medic.