Vernisaj de icoane și spectacol literar și muzical
Până la începutul lunii mai, Creart - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București îşi deschide porţile vizitatorilor pentru a-i îndruma pe „Drumul spre Emmaus”, o expoziţie care reunește lucrări inedite ale unor iconari şi pictori bisericeşti. În deschiderea oficială a expoziţiei a fost organizat un spectacol, în data de 25 aprilie, la care au participat mai multe personalităţi ale artei creștine.
Manifestarea artistică s-a bucurat de prezenţa unui public entuziast, care a savurat pe deplin programul cultural prezentat de doamna Paula Romanescu. În cuvântul domniei sale a evidenţiat misiunea deosebită a pictorilor iconari, „de a nu lăsa lumina să fie doborâtă de întuneric”. Luând exemplul celor doi ucenici ai Mântuitorului, Luca şi Cleopa, „fiecare dintre noi trebuie să fim mergători spre Emmaus prin mărturisirea de credinţă, în funcţie de propriile puteri: printr-o pictură, o creaţie poetică, chiar şi printr-un zâmbet, ca să vestim: «Hristos a înviat»”.
Expunerea al cărei curator este Valeriu Stoica, autorul primei expoziții de icoane realizate după anul 1989, cuprinde lucrări ale iconarilor şi pictorilor bisericeşti: Grigore Popescu Muscel, Maria Popescu Dragomir, Diana Elena Borundel, Alexandru Mateiaș, Nicolae Nestor, Valeriu Stoica, Mihaela Bădescu, Tania Dincă, Melania Florescu, Maria Iacob și Adina Romanescu.
Proiectul cultural este dedicat Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Un fapt interesant este acela că expoziţia are şi o latură practică, concretizată în demonstrații de artă și tehnică a icoanei bizantine și a picturii murale, susținute de Mihaela Bădescu (arta icoanei bizantine, în zilele de 26 și 27 aprilie) și de Diana Elena Borundel (artă murală, în zilele de 28 și 29 aprilie), ambele activităţi desfăşurându-se la sediul Creart.
Aplauzele s-au înteţit odată ce în scenă şi-au făcut apariţia autorii altor categorii estetice, precum poezia şi muzica. Daniela Şontică, poetă, scriitoare, jurnalistă, a recitat poemele „Popor de păcate” şi „Cea mai”. Momentul artistic a fost urmat de Ioana Marin, solistă de muzică tradițională. La rândul său, Florentina Loredana Dalian, poetă şi prozatoare, a recitat din creaţia proprie versurile „Petru sunt eu” şi „Iconarul”. Spectacolul de poezie şi muzică a fost încununat de contribuţia talentatei soprane Cleopatra David.
Expoziția „Drumul spre Emmaus” poate fi vizitată la sediul Creart, din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, până pe 7 mai 2017, de luni până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Întâlnirea cu opera artiştilor iconari va fi pentru mulţi dintre iubitorii de frumos un prilej de (re)găsire a unui timp de aur, creionat de Vasile Voiculescu în poezia „Emaus”: „Nu uita: Emausul poate fi orice cale,/ Domnul e pururi tainicul călător,/ Se-alătură-n drum mâhnirilor tale/ Şi seara, la hanul sărac, ți-e însoţitor./ Cunoaşte-L pe Cel ce binecuvântează,/ Pâinea duhului cu tine frângând./ El, surâzându-ţi, te ospătează/ Cu neînvinsa Lui pace vitează/ Şi până la moarte nu vei fi flămând”.