Veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (Matei 17, 2)

Acestea sunt cuvintele Sfintei Evanghelii care se citesc la sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului. Această culoare - alb - a fost prezentată de-a lungul veacurilor în simţământul pentru frumos al omului, al pământului nostru românesc, al creştinului ortodox. Această culoare albă, este prezentă permanent pe pereţii caselor văruite cu varul natural, este prezentă în straiele de sărbătoare, cioarecii şi iile purtate de femei şi, respectiv, în costumele populare purtate de bărbaţi, chiar şi în straiele pentru zilele de lucru, care se văd în multe părţi ale ţării, îndeosebi în zonele de munte.

Pe albul iilor sunt cusute motive geometrice sau florale, stilizate, firele de aţă sunt de obicei de culoare roşie şi neagră. Roşul ne trimite cu mintea la culoarea sângelui, simbolul vieţii şi al jertfei Mântuitorului pe altarul crucii, al jetfirii eroilor pe câmpurile de luptă pentru apărarea deopotrivă a gliei şi a credinţei strămoşeşti. Negrul firului de aţă ne trimite la starea de durere pentru cei ce au murit pe câmpurile de luptă sau la vremurile de bejenie şi de ocupaţie străină a pământului ţării noastre, a oamenilor noştri ajunşi sub jugul stăpânirii cotropitorilor.

În fotografiile din perioada stăpânirii Bucovinei de imperiul austriac vedem pe vrednicii bucovineni îmbrăcaţi în straiele portului popular în care predomină albul. Aceste fotografii au fost făcute cu ocazia marilor zile de sărbătoare din calendarul Bisericii noastre Ortodoxe sau în alte zile festive din viaţa ţării în care ei trăiau. La aceste mari sărbători bisericeşti sau laice nu lipsea niciodată tricolorul de pe brâul bărbaţilor sau de pe betelele catrinţelor purtate de femeile bucovinene.

Atunci când ne aflăm în incinta Mănăstirii Suceviţa, în ziua de hram Schimbarea la Faţă, privim albul veşmintelor sfinţilor zugrăviţi pe pereţii exteriori ai bisericii şi albul straielor de sărbătoare ale bărbaţilor şi femeilor prezente la această sărbătoare şi înţelegem şi mai bine semnificaţia culorii albe cu încărcătură duhovnicească, veşmintele albe ca „lumina“ cu care S-a arătat Mântuitorul celor trei apostoli - Petru, Iacov şi Ioan. Ne trimite, aşadar, la slava lui Dumnezeu, la Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii.

Din punct de vedere termic, culoarea albă a hainelor, în timpul verii, uşurează povara căldurii soarelui, iar în înţelesul duhovnicesc albul cu încărcătura duhovnicească uşurează povara urcuşului duhovnicesc spre îndumnezeire, calea nevoinţelor duhovniceşti, nevoinţe atât ale jugului căsătoriei, cât şi cel al călugăriei, ale nevoinţelor postului, ale înfrânării, ale rugăciunilor şi privegherilor la slujbele din biserică, la capătul patului celui bolnav sau prezenţa în cele necesare în casele familiilor sărace, dezmembrate sau sinistrate.

În încheierea acestor rânduri, îmi iau îngăduinţa de a da îndemnul la păstrarea tradiţiei noastre creştineşti şi româneşti cu privire la purtarea, în zilele de sărbătoare, a costumului popular şi la văruitul caselor, mai ales, al pereţilor interiori ai casei, îndeosebi, la sate, cu varul tradiţional, varul fiind un dezinfectant atât de necesar pentru sănătatea omului.

Să păstrăm tradiţia, văruitul caselor de Paşti şi de Crăciun, după anotimp.