„Viaţa şi cinstirea Maicii Domnului“, la Editura Andreiana

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 16 Martie 2015

Editura Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent a doua ediţie a lucrării „Viaţa şi cinstirea Maicii Domnului“, realizată de preotul Achim Sărăşan şi care a fost susţinută ca teză de doctorat. Volumul are ca principale surse Sfânta Scriptură, scrierile Sfinţilor Părinţi şi studiile de specialitate din ţară şi străinătate pe această temă.

Structurată pe două părţi, lucrarea părintelui Achim Sărăşan adună în cele peste 300 de pagini toate argumentele teologice, istorice şi liturgice referitoare la preamărirea Maicii Preacurate în creştinism. În prima parte a lucrării, dedicată vieţii Sfintei Fecioare, autorul adaugă pasajelor din Sfintele Evanghelii, anumite informaţii găsite în „Protoevanghelia lui Iacov“, o scriere apocrifă citată de Sfinţii Părinţi, care poate constitui o importantă sursă de documentare istorică asupra temei. O altă sursă importantă este lucrarea „Viaţa Maicii Domnului“ a Sfântului Maxim Mărturisitorul, citată de mai multe ori de autor, în special datorită renumelui acestui mare sfânt al creştinătăţii.

Un important aspect lămurit de autor chiar din primele pagini se referă la genealogia Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele Achim Sărăşan demonstrează legătura de rudenie dintre Maica Domnului şi dreptul Iosif, precum şi cea dintre dreptul Iosif şi fratele său Cleopa, tatăl „fraţilor Domnului“.

Pentru perioada din viaţa Maicii Domnului până la Buna Vestire, autorul a folosit ca surse şi scrierile Sfinţilor Părinţi reflectate în imnele liturgice de la praznicele închinate Sfintei Fecioare. Pentru că această perioadă în care Maica Domnului a petrecut în permanentă rugăciune a fost profund analizată de Sfinţii Părinţi şi teologi, părintele Achim Sărăşan i-a dedicat o bună parte din lucrare. Un alt capitol important al primei părţi face referire la rolul dreptului Iosif şi a Pruncului Iisus în viaţa Sfintei Maria, iar principalul obiectiv al autorului este de a contrazice teoriile conform cărora Maica Domnului şi Dreptul Iosif au trăit ca soţ şi soţie.

„Starea de sfinţenie este ieşirea din sfera patimilor; este starea de îndumnezeire a omului. A ne imagina că Maica Domnului a fost un om obişnuit, supus tentaţiilor şi păcatelor, este o blasfemie“, spune părintele Sărăşan.

Un alt aspect important al vieţii Maicii Domnului este legătura sa cu Mântuitorul Iisus Hristos, Căruia I-a slujit în permanenţă şi I-a fost de ajutor. Nu în ultimul rând, sunt abordate în lucrare şi perioada din viaţa Sfintei Fecioare de după Înălţarea la Cer a Fiului ei, iar în cele din urmă se vorbeşte şi despre Adormirea Maicii Domnului.

Modalităţi de cinstire a Fecioarei Maria

A doua parte a lucrării este dedicată cinstirii Maicii Domnului. Hotărârile dogmatice de la Sinoadele Ecumenice III şi IV sunt analizate şi prezentate pe larg de autor. Formulele dogmatice, precum „Pururea Fecioria Maicii Domnului“, au fost îndelung comentate de teologi, în special în mediul protestant, unde este susţinută şi teoria că Maica Domnului a fost fecioară doar înainte de naştere. Mai apoi, părintele Achim Sărăşan abordează în lucrare cinstirea Maicii Domnului din punct de vedere inter-confesional.

„Cinstirea Maicii Domnului în cult, în rugăciuni, în cântări comune şi individuale, a fost modul în care Sfinţii Părinţi, credincioşii şi Biserica întreagă au simţit şi trăit legătura lor spirituală cu Maica Domnului. Frumuseţea imnelor, şi mai ales mesajul pe care îl transmit, relevă legătura de mare intimitate dintre noi şi Maica Sfântă. Tocmai cinstind-o pe Fecioara Maria a apărut ca o necesitate instituirea unor sărbători religioase închinate anumitor evenimente din viaţa ei“, menţionează autorul. În capitolul „Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane“, autorul explică dorinţa credincioşilor de a avea în biserici şi în case pe Maica Sfântă zugrăvită în icoane, fie cu Pruncul în braţe, fie în chip de rugătoare.

Popularizarea cultului Maicii Domnului prin teologia Sfinţilor Părinţi, omilii şi acte liturgice a creat o legătură duhovnicească deosebită între creştini şi Sfânta Fecioară, încât modalităţile de cinstire sunt variate. Părintele Sărăşan demonstrează că însuşi numele de „Maria“, luat de foarte multe credincioase, ne demonstrează afinitatea faţă de Maica Domnului.

Cultul şi cinstirea Maicii Domnului în Ortodoxie sunt diferite de cele din mediul catolic şi protestant, încât autorul a dedicat un capitol unei priviri inter-confesionale a manifestărilor de preamărire a Sfintei Fecioare, exagerate în mediul catolic prin dogme ca „Imaculata concepţie“ sau „Împreună mântuitoare cu Fiul ei“, dar aduse în derizoriu în mediul protestant şi neoprotestant. Scrierile Sfântului Ioan Damaschin, ale Sfântului Maxim Mărturisitorul şi a teologilor mari, cum este şi părintele Dumitru Stăniloae, lămuresc această problemă şi oferă credincioşilor calea adevărată de cinstire a Sfintei Fecioare.

„Pârga creaturilor“

Lucrarea părintelui Achim Sărăşan se constituie într-un reuşit efort academic de a prezenta argumentele teologice ale cinstirii Maicii Domnului, cea mai iubită dintre sfinţi. Toate sursele prezentate de autor ne duc la o singură idee: Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, a fost şi este cinstită mereu ca mijlocitoare înaintea Fiului Său pentru mântuirea sufletelor noastre. Ea este un model pentru fiecare creştin, este mama tuturor credincioşilor şi de aceea rugăciunile către ea sunt neîncetate.

„Maica Domnului este cel mai de preţ dar pe care omenirea l-a făcut lui Dumnezeu, pentru că ea este pârga creaturilor. Ea a fost aleasă dintre fiinţele umane ca să fie cea din care Fiul lui Dumnezeu ia un trup asemănător cu al nostru, şi tot ea este, în acelaşi timp, şi cel mai de preţ dar pe care Dumnezeu ni-l face nouă, oamenilor, încredinţaţi fiind că în ceruri o inimă de mamă bate pentru noi, ştiind că o avem ocrotitoare“, spune Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Prefaţă. Iată de ce lucrarea părintelui Achim Sărăşan are, pe lângă structura sa ştiinţifică, şi o profundă latură duhovnicească, menită să întărească în cititori credinţa în Maica Preacurată.