Viaţa trăită în perspectiva mântuirii

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 20 Ianuarie 2026

Creştinul are ca scop al vieţii sale mântuirea. Toate eforturile existenţei noastre creştine trebuie să se concentreze pe dobândirea acestui ţel. De aceea, în fiecare zi ne inspirăm din vieţile sfinţilor, care ne oferă modelul de urmare a lui Hristos. Prin vieţile lor, descoperim modul în care putem ajunge la mântuire, urmându-le exemplul de credinţă şi de fapte bune. De la ei învăţăm cum să ne trăim viaţa în perspectiva mântuirii.

Suntem în prima lună a anului 2026 şi este bine să ne gândim la ce trebuie să facem pentru a înainta pe calea mântuirii. Este necesară o evaluare a timpului pe care-l dedicăm sufletului nostru: de câte ori ne rugăm pe zi, dacă citim zilnic Sfânta Scriptură şi, mai ales, dacă încercăm permanent să demon­străm prin fapte bune că suntem creştini adevăraţi, şi nu doar cu numele. Mai trebuie să vedem dacă avem şi un program de prezenţă la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători. Pentru un creştin este esenţial să participe duminica la Sfânta Liturghie, la întâlnirea săptămânală a sufletelor noastre cu Hristos Euharistic.

Noi, oamenii, ne obiectivăm exis­tenţa în funcţie de materialitatea timpului în care trăim, fără a înţelege că acesta a fost sfinţit prin Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin Care Dumnezeu Tatăl a adus toate câte sunt din nefiinţă la fiinţă şi a creat pentru aceasta şi timpul. De aceea, acum, în prima lună din an, este important să reflectăm la modul cum ne trăim viaţa în perspectiva mântuirii, cât de des ne adresăm lui Dumnezeu prin rugăciune, cât de des ne spovedim şi ne împărtăşim, oferind sufletului nostru hrană duhovnicească, conştientizând astfel că scopul existenţei noastre în această lume este mântuirea.

Reflecţie asupra pocăinţei

Acum este esenţial, în perspectiva mântuirii noastre, să vedem ce vom face anul acesta în plus faţă de ceea ce am făcut anterior, în ceilalţi ani, pentru a ajunge la scopul existenţei noastre: viaţa veşnică. Anul 2026 să fie un timp în care să sporim creşterea noastră duhovnicească şi mai ales să intensificăm lectura textelor patristice, prin care să descoperim frumuseţea Ortodoxiei. Şi să nu uităm să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite şi să-I cerem ajutorul în toate împrejurările vieţii noastre, dar mai ales să-I cerem iertare prin Taina Pocăinţei pentru toate păcatele săvârşite, care ne despart de El.

Doar prin pocăinţă ne putem întoarce din ţara îndepărtată a păcatului, unde ne-am cheltuit în plăceri trecătoare darurile primite de la Tatăl nostru ceresc, Prea­milostivul Dumnezeu. El ne primeşte cu iubire atunci când ne pocăim sincer pentru păcatele pe care le-am făcut şi care ne-au adus sărăcie şi foame duhovnicească. Prin iertarea Lui şi reintegrarea noastră în familia credinţei, care este comunitatea celor botezaţi, Biserica ne învie din moartea păcatului şi ne face fii ai Împărăţiei cerurilor. Noi, care ne-am risipit prin păcate, am fost morţi şi am înviat, pierduţi dar prin pocăinţă am fost aflaţi şi primiţi de Tatăl ceresc, Care vrea ca tot omul să se mântuiască şi să fie viu.

Prin exemplul sfinţilor pe care-i regăsim în calendar în prima lună a anului, creştinul este îndemnat la pocăinţă, iar aceasta îi stă la îndemână prin Taina Sfintei Spovedanii, în care Dumnezeu ne iartă păcatele prin preotul duhovnic, în faţa căruia ne mărturisim greşelile. Această Taină este numită şi a Pocăinţei, deoarece cel care se spovedeşte se aşază cu smerenie şi părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa de a nu le mai repeta. Recunoaşterea păcatelor în Taina Mărturisirii aduce vindecare sufletească celui ce primeşte iertare de la preotul duhovnic. Prin Taina Spovedaniei, creştinul primeşte chipul pocăinţei, i se iartă păcatele, se împacă şi se uneşte cu Biserica, de care s-a îndepărtat prin păcat. Roadele pocăinţei sunt virtuţile, prin care urcăm pe scara desăvârşirii creştine, având înainte modelul sfinţilor, cum sunt şi cei pe care-i sărbătorim în această lună.

Modelul sfinţilor

Îi amintesc doar pe câţiva dintre ei, într-o ordine cronologică: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare (1 ianuarie), Sfântul Cuvios Serafim de Sarov (2 ianuarie), Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros (4 ianuarie), Sfântul Proroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul (8 ianuarie), Sfântul Ierarh Petru, Episcopul Sevastiei (9 ianuarie), Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei (10 ianuarie), Sfântul Cuvios Teodosie (11 ianuarie), Sfântul Cuvios Pavel Tebeul (15 ianuarie), Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie), Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei (18 ianuarie), Sfântul Cuvios Macarie cel Mare (19 ianuarie), Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare (20 ianuarie), Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul (21 ianuarie), Sfântul Apostol Timotei (22 ianuarie), Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (25 ianuarie), Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (27 ianuarie), Sfântul Cuvios Efrem Sirul (28 ianuarie) şi încheiem cu Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan (31 ianuarie).

V-am oferit aceste nume de sfinţi în speranţa că le veţi citi viaţa şi poate nu îndrăznesc prea mult să vă recomand să le citiţi şi opera, care în mod sigur o să vă marcheze viaţa şi o să vă descopere profunzimea teologiei ortodoxe.

Ianuarie este cea mai bogată lună din an în sfinţi cuvioşi care au avut un rol determinant în istoria monahismului creştin, dar şi luna când îi pomenim pe unii dintre cei mai mari ierarhi din istoria Bisericii. Pe toţi îi leagă dragostea faţă de Hristos, apărarea dreptei credinţe şi, mai ales, o viaţă plină de pocăinţă, cu fapte bune, trăită în asceză şi rugăciune. Aceşti sfinţi sunt stâlpi de lumină duhovnicească ce luminează drumul vieţii noastre către mântuire şi viaţă veşnică.

Toţi aceşti sfinţi sunt exemple de pocăinţă, de rugăciune, de nevoinţă duhovnicească şi de urmare a lui Hristos. Nu este întâmplător că tocmai în prima lună din anul civil Bunul Dumnezeu a rânduit atâtea modele de sfinţenie, care să ne călăuzească prin exemplul lor pe drumul anevoios, pe care îl parcurgem an de an, spre mântuire, ţinta existenţei noastre creştine în această lume. Şi să nu uităm că trebuie să ne trăim viaţa în perspectiva mântuirii cu credinţă şi fapte bune, avându-i ca model de urmare a lui Hristos pe sfinţi, care prin viaţa lor curată au ajuns la mântuire şi la viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.