Vinietă pentru maşinile înmatriculate în afara Bucureştiului
Toate autoturismele care vor intra în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov ar putea plăti o taxă suplimentară de 10 lei pentru o zi, respectiv 1.900 lei pentru un an, potrivit unui proiect al primăriei generale aflat în dezbatere publică. Exceptate de la plata vinietei „Oxigen B” vor fi maşinile pentru situaţii de urgenţă, cele care desfăşoară lucrări de utilitate publică şi maşinile corpului diplomatic. Totodată, municipalitatea intenţionează interzicerea autoturismelor non‑Euro, Euro 1 şi Euro 2 în centrul oraşului. Bucureştiul se află pe locul 6 în topul celor mai poluate oraşe din Europa.
Un proiect ce urmăreşte reducerea poluării din Capitală a fost lansat în dezbatere publică de primarul general Gabriela Firea, urmând ca până la sfârşitul lunii septembrie, când va fi discutat şi supus votului în Consiliul General, cetăţenii şi instituţiile să transmită puncte de vedere sau eventuale completări. Astfel, autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau în judeţul Ilfov ar putea fi taxate suplimentar prin introducerea unei aşa‑numite viniete „Oxigen B”. Potrivit proiectului, vinieta va costa 10 lei pentru o zi, respectiv 1.900 de lei pentru un an, excepţie de la regulă făcând maşinile pentru situaţii de urgenţă (SMURD, Ambulanţă, Poliţie), cele care desfăşoară lucrări de utilitate publică şi maşinile corpului diplomatic. Totodată, nu va mai fi permis accesul în zona centrală a oraşului pentru toate maşinile non‑Euro, Euro 1 şi Euro 2. Pentru a putea pătrunde în această zonă, autoturismele Euro 3, chiar şi cele înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, vor trebui să plătească vinieta „Oxigen C”. Potrivit primarului general Gabriela Firea, măsurile se vor aplica de la 1 ianuarie 2020, iar restricţiile vor fi valabile doar în intervalul orar 7:00-22:00, de luni până vineri. De asemenea, noile reguli nu se vor impune în perioada sărbătorilor legale, nici pentru maşinile înmatriculate în afara Capitalei, nici pentru cele care generează un grad ridicat de poluare. Firea a arătat că în Bucureşti cel mai important factor de poluare este circulaţia auto „sufocantă”, iar măsura, care poate părea una „dură”, trebuie luată de vreme ce Capitala se află pe locul 6 în topul celor mai poluate oraşe din Europa. Potrivit datelor oferite de Brigada Rutieră şi Poliţia Locală şi citate de Firea, aproape 500.000 de maşini din alte judeţe, „cele mai multe cu un grad mare de poluare”, intră zilnic în Capitală.
Mai mult, primarul general a adăugat că într‑o etapă ulterioară va fi limitat accesul maşinilor poluante şi în alte zone ale oraşului, nu doar în partea centrală.
Vinieta va putea fi plătită fie electronic, pe una dintre platformele online ale PMB, fie prin SMS sau în benzinării.
În ceea ce priveşte riscurile la care sunt supuşi oamenii într‑un oraş unde în mod frecvent se depăşesc limitele admise ale particulelor în suspensie PM10 (în 70 de zile din anul 2018 s‑au înregistrat astfel de depăşiri), Marius Badea, medic primar pneumolog la Spitalul Colentina, a amintit de studiile de specialitate care subliniază că „viaţa într‑un oraş poluat are efecte similare asupra sănătăţii precum fumatul pasiv a zece ţigarete pe zi”.
Proiectul a stârnit încă din prima zi comentarii şi luări de poziţie, de exemplu, Cristian Milea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), a arătat că iniţiativa reprezintă „un prim pas către o normalitate pe care o regăsim deja de ceva timp în foarte multe oraşe europene”. Acesta e de părere că ar trebui implementate şi alte măsuri complementare, şi nu doar în Bucureşti, ci în cât mai multe oraşe din ţară. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a afirmat, potrivit Agerpres, că vinieta de acces, în condiţiile prezentate de Primăria Capitalei, „este discriminatorie, deci nelegală” şi recomandă primăriei să adopte alte măsuri, cum ar fi taxarea autovehiculelor sub Euro 5, indiferent unde sunt înmatriculate, interzicerea circulaţiei în Capitală a autovehiculelor cu motor diesel sau impunerea de restricţii pentru anumite zone aglomerate şi poluate.