Visarion Puiu, în problema căminului românesc de la Ierusalim

După obţinerea independenţei de stat a României şi a Autocefaliei Bisericii din Vechiul Regat au fost credincioşi care au purces la achiziţionarea sau construirea unui imobil în apropierea Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru adăpostirea pelerinilor români. Iniţiativa lăudabilă, după 1906, a profesorului Teodor Burada din Iaşi de a cumpăra un imobil a fost încurajată de Sf. Sinod, care a procedat la demersuri către autorităţile statului. Însă acestea fie au tergiversat, fie nu s-au angajat corespunzător, iar atunci când au făcut-o, a început Primul Război Mondial. După 1920, întâistătătorul român Miron Cristea a reînceput demersurile, de fiecare dată Patriarhia Ierusalimului refuzând cererea Bisericii Române. În consecinţă, cu delegaţie a Sf. Sinod, în preajma marelui praznic al Învierii Domnului din 1931, episcopul Visarion Puiu al Hotinului a întreprins o călătorie la Ierusalim, unde a slujit, a fost primit de patriarhul Damianos şi a iniţiat o serie de negocieri. Eparhiotul român a propus şase variante în vederea materializării proiectului românesc, accentuându-se soluţia achiziţionării unui imobil-mănăstire, mai aproape de Sf. Mormânt sau a unui teren din Ierusalim. Patriarhia Greacă a răspuns evaziv, în fapt refuzând încă o dată cererea Patriarhiei Române.