Vizite pastorale la praznicul Naşterii Maicii Domnului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 11 Septembrie 2020

La praznicul Naşterii Maicii Domnului, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au efectuat vizite pastorale la mănăstiri şi parohii care şi-au sărbătorit hramul, săvârşind Sfânta Liturghie şi rostind cuvinte de învăţătură pentru credincioşii prezenţi, în care au ­subliniat importanţa sărbătorii pentru mântuirea neamului omenesc.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din satul constănţean Biruinţa, comuna Topraisar, județul Constanța, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiatomisului.ro.

 „Mesia trebuia să vină într-un palat, dar nu orice fel de palat, ci unul zidit de Înţelepciunea lui Dumnezeu. Acest palat este cea care se naşte astăzi, prunca Maria, din părinţii săi sfinţi şi curaţi, credincioşi, milostivi şi rugători, Ioachim şi Ana. Ea nu a fost zămislită din poftă sau din plăcere, ci prin rugăciune, când părinţii săi se aflau la vârsta înţelepciunii. Maica Domnului a avut un alt fel de viaţă decât ceilalţi copii şi tineri pentru că ea a fost aleasă. Ea a fost mereu vegheată de îngeri. La Templu, îngerii o hrăneau, noaptea veghea împreună cu ei, pregătindu-se să fie palat al Împăratului. S-au mirat îngerii la naşterea ei, când au fost trimişi să îi vegheze pe bătrânii ei părinţi. La Templu a fost condusă nu doar de părinţi, ci şi de îngeri. Ea este aleasa neamului omenesc”, a spus ierarhul. 

Municipiul Buzău

Credincioşii Parohiei Greci din municipiul Buzău l-au avut în mijlocul lor pe Înaltprea­sfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii parohiale. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi slujitorii sfântului locaş trecuţi la Domnul, ne-a transmis părintele consilier Dragoş Olteanu.

În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a vorbit despre mijlocirea Sfintei Fecioare Maria înaintea Mântuitorului Iisus Hristos pentru cei care o cinstesc. „Maica Domnului a devenit și maica noastră prin faptul că ne-am botezat în numele Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei deopotrivă. Se cuvine să o cinstim pe Maica Domnului cu toată dragostea și evlavia. Ori de câte ori ne vom confrunta cu suferințe, necazuri sau greutăți în viață, să alergăm cu încredere la Maica Domnului, citindu-i rugăciunile de laudă și de mulțumire, acatistul, paraclisul, participând la Sfânta Liturghie, pentru că slujba săvârșită în ziua ei de sărbătoare este ofranda pe care noi o aducem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Mănăstirea Cudalbi, judeţul Galaţi

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a poposit în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din apropierea localităţii gălăţene Cudalbi. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară şi apoi, în biserica mare a mănăstirii, o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi vieţuitoarele mănăstirii trecuţi la Domnul, ne-a transmis părintele consilier Rareş Bucur.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre modul cum Maica Domnului a fost pregătită încă din copilărie pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu. „Rugăciunea părinţilor Ioachim şi Ana şi curăţia inimii au făcut ca Dumnezeu să aleagă o nouă pereche, din care să se nască Maica lui Iisus Hristos. Noi cinstim astăzi naşterea într-o familie de oameni bătrâni a unei copile care a avut chemarea să rămână întru totul ascultătoare de părinţi. Dar ascultarea de părinţi nu era desăvârşită şi Dumnezeu a chemat-o la o şcoală a ascultării mai înaltă, care este Templul. Ea a fost cea care a spus «da» pentru a primi în pântecele său pe Fiul ascultării de Dumnezeu şi să asculte necazurile, durerile, păcatele şi neputinţele noastre”, a spus chiriarhul Dunării de Jos.

Municipiul Slobozia

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte părintele arhimandrit Rafail Mâț, vicar eparhial, părinţii consilieri Florin Ionescu, Silviu Dascălu şi Marius Purcărea, părintele Nicuşor Obretin, secretar eparhial, precum şi alţi slujitori, se arată pe site-ul sf-esc.ro.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre însemnătatea praznicului Naşterii Maicii Domnului, despre cinstirea și slava cea mare cu care Preabunul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, despre slavoslovia cea veșnică cu care o laudă puterile cerești și despre slujbele și rugăciunile care i se aduc Maicii Domnului de către toți fiii Bisericii lui Hristos aici pe pământ, precum și cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinții și aleșii lui Dumnezeu. 

Parohia Cataloi, judeţul Tulcea 

Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Cataloi din cadrul Protopopiatului Tulcea, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.