„Vlaicu Vodă” - un spectacol pentru Centenarul României Mari
Publicul bucureștean a avut parte, în perioada 22-26 august, de o grandioasă punere în scenă a piesei „Vlaicu Vodă” pe care Teatrul Excelsior a realizat-o în Piața Constituției din București, un spectacol inedit și interactiv, în care spectatorii au fost transpuși în atmosfera medievală de acum șase secole și în mijlocul unor conflicte de conștiință. Un eveniment artistic dedicat Centenarului României Mari.
Aducerea în atenție a piesei de teatru „Vlaicu Vodă” a lui Alexandru Davila (1862-1929), în excelenta viziune regizorală a lui Horia Suru, este pe deplin potrivită contextului în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, întrucât perioada de domnie a lui Vladislav I Basarab - Vlaicu Vodă (1364-1377) este una marcată de lupta pentru inde-pendență și păstrarea identității creștin-ortodoxe a Țării Românești.
Spectatorii de toate vârstele s-au putut bucura din plin de multitudinea de perspective oferite asupra întregului joc actoricesc și în același timp a decorului deosebit. Practic, nu a existat o scenă obișnuită de teatru pe care actorii să joace și nici locuri clasice pentru public. Pe un podium circular, în centrul spațiului, au fost așezate scaunele spectatorilor, iar podiumul s-a rotit efectiv în funcție de actul artistic. În acest fel, întreg spațiul de jur împrejur a devenit locul de joc al actorilor. Decorul a fost, într-adevăr, spectaculos, fiind reconstituite veridic elemente ale unui sat medieval. Rând pe rând, întâmplările s-au derulat în pădurice, la han, având în apropiere și în fundal casele tradiționale, atelierele meșteșugărești, turnurile de observație, grajdurile și cotețele. Altă scenă s-a petrecut la biserică (interpretare a locașului „Sân Nicoară” din Curtea de Argeș), unde Corul Ascendis a redat o autentică stare de rugăciune, iar finalul, în sala tronului. Atmosfera din secolul al XIV-lea a fost redată și prin costumele cavalerilor și domnițelor, ale sătenilor, străjerilor, prin măștile populare, prin cântecele formației Trei Parale și ale ansamblului Arhaic, coregrafia fiind coordonată de Andreea Duță. Superba scenografie a fost realizată de Cristian Marin. Momente impresionante au fost asigurate prin trecerea călăreţilor, a soldaților în armură, purtând scuturi. Spectatorii au făcut și ei parte din această lume, fiindu-le oferite la intrare câte o pelerină în spiritul epocii. Din distribuția piesei: Vlaicu Vodă: Ioan Coman/Gavril Pătru/Cristian Nicolaie; Doamna Clara: Isabela Neamțu/Mihaela Trofimov/Lavinia Șandru; Mircea: Radu Micu/Bogdan Nechifor; Anca: Camelia Pintilie/Dana Marineci; Neagu: Mihai Mitrea; Pala: Ovidiu Cosovanu; Nicodim: Ion Bechet; Groza: Doru Bem; Vlad: Ciprian Cojenel; Costea: Robert Radoveneanu; Manea: Dragoș Spahiu; Miked: Dan Clucinschi; Român Herescu: Ovidiu Ușvat; Kaliany: Mircea Băluță; Solul: Tudor Pîrvu; Boier: Alexandru Popa; Copil în casă: Roberta Mitache; Grue: Vasile Menzel. Întregul eveniment a fost realizat cu sprijinul financiar al Primăriei Generale a Capitalei.
Plauzibil interpretată, piesa lui Alexandru Davila, unica lui piesă de teatru, de altfel, n-a fost nici pe departe ceva învechit, ci aceeași capodoperă al cărei mesaj se potrivește foarte bine în contextul lumii de azi, când oamenii par debusolați și fără valori clare. Calitățile lui Vlaicu Vodă sunt preocuparea și lupta de păstrare a identității românismului, a credinței și a tradițiilor moștenite de la înaintași. Vlaicu Vodă este reprezentantul integrității naționale și al Ortodoxiei și luptă contra procesului de catolicizare exercitat de Coroana Maghiară, al cărei exponent este doamna Clara, mama sa vitregă. Conflictul central îi suprinde pe Vlaicu Basarab, sprijinit inițial de popor, și pe Doamna Clara, reprezentanta lui Ludovic I și a papalității. În plan secundar se află iubirea dintre Anca, fiica Doamnei Clara și sora vitregă a lui Vlaicu, și Mircea Basarab, nepotul voievodului.
Istoricul Nicolae Iorga îl consideră pe Vladislav I unul dintre cei patru mari voievozi care au construit Țara Românească, alături de Basarab I, Nicolae Alexandru și predecesorul său, Mircea cel Bătrân. „Lui Vladislav îi revine meritul de a fi întins granițele peste hotarele firești ale moșiei românești propriu-zise, luând pe cursul de sus al Oltului cealaltă margine a plaiurilor, pătrunzând astfel în acea lume ungurească pe care bunicul său o împiedicase de a veni încoace”.
Piesa surprinde în mod lucid o mai veche dilemă a cârmuitorilor români: alegerea progresului venit întotdeauna dinspre Occident (dar soldat cu renunțarea la tradițiile și credința ortodoxă) sau păstrarea independenței și a tradițiilor?
În ceea ce privește valoarea dramei, George Călinescu spunea în a sa „Istorie a literaturii române...”: „Unica piesă a lui Davila, «Vlaicu Vodă» (...) e o capodoperă. Ea analizează scenic și cu maturitate tehnică desăvârșită arta de guvernare a unui domn. Eroul nu este numai un om de voință și un fin diplomat, ci și un voievod român, pus adică în niște condițiuni politice tragice, în care este nevoie de stimulație și mai ales de răbdare și de înfrânare a mândriei”.
Piesa „Vlaicu Vodă” a mai fost prezentată de Teatrul Excelsior în varianta actuală, în aer liber, în luna iunie a acestui an. Premiera absolută a avut loc la Teatrul Național din București în 1902, în rolurile principale fiind Constantin Nottara (Vlaicu Vodă) și Agatha Bârsescu (Doamna Clara). De-a lungul timpului a mai fost montată la teatrele de stat din Constanța, Galați, Bârlad, Brașov, Pitești, Baia Mare. Cea mai recentă punere în scenă a piesei lui Davila a fost în 2017 la Teatrul „Nottara” din București.