Volum de istorie bisericească la Craiova
De curând, la Editura Aius din Craiova, a apărut cartea cu titlul "Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale şi naţionale ale poporului român (secolele al XIX-lea şi al XX-lea)". Lucrarea aparţine părintelui lect. univ. dr. Sergiu-Grigore Popescu, titularul Catedrei de istoria Bisericii Ortodoxe Române din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. În cele aproape 350 de pagini, autorul face o interesantă incursiune în istoriografia bisericească din Oltenia, oferind cititorului o imagine de ansamblu asupra felului în care s-au implicat clericii în cele mai importante evenimente naţionale şi sociale din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.
Cu privire la scopul acestei laborioase lucrări, părintele profesor Sergiu Popescu afirmă că "mergând pe firul istoric" lucrarea sa îşi propune "să scoată la lumină faptele deosebite ale slujitorilor Bisericii din Oltenia". "Fie ei preoţi, diaconi sau simpli cântăreţi de strană, protagoniştii publicaţiei noastre sunt implicaţi activ atât în problemele Bisericii, cât şi în cele ale ţării, care a trecut prin atâtea încercări. Chemarea dreptăţii în numele lui Dumnezeu face din ei adevărate arme ale Duhului, adevăraţi profeţi şi mărturisitori ai timpurilor noastre. Încă din vremea marelui revoluţionar Tudor Vladimirescu, rolul lor este unul de netăgăduit în viaţa credincioşilor pe care îi păstoreau şi în viaţa întregii societăţi", a spus Sergiu-Grigore Popescu. Din punct de vedere statistic, Oltenia este provincia cu cel mai mare număr de preoţi închişi de autorităţile comuniste, dar şi provincia cu cel mai mare număr de clerici martiri, mai spune părintele profesor. "Toate aceste afirmaţii sunt argumentate şi demonstrate în paginile acestei lucrări. Ne dorim de asemenea ca această publicaţie să ofere pentru slujitorii bisericeşti (şi nu numai) de azi şi de mâine modele vrednice de urmat. De aceea, pe lângă personalităţile de marcă ale Bisericii oltene, prezentăm şi viaţa slujitorilor simpli, mai puţin cunoscuţi, însă cu inimi puternice şi mari, adevăraţi ziditori şi păstori pentru credincioşi", conchide Sergiu-Grigore Popescu.