„Vreau să mă găsească moartea aproape de sfântul altar”

▲ Săptămâna trecută, duhovnicul Mănăstirii Zamfira, arhimandritul Gavriil Stoica, a plecat la Hristos, la vârsta de 73 de ani ▲ Înmormântarea a avut loc pe 28 august ▲ PF Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe ▲

Slujba de înmormântare a duhovnicului Gavriil Stoica a fost oficiată joi, 28 august, în curtea Mănăstirii Zamfira. Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhimandritul Timotei Aioanei, prezent la tristul eveniment, ne-a spus că au fost câteva sute de oameni: „în jur de 600, poate chiar mai mult, din împrejurimi, dar şi din toată ţara. Printre cei prezenţi, alături de fratele părintelui, ierodiaconul Justinian Stoica, economul Schitului Podromu de la Muntele Athos, a fost stareţul Mănăstirii Slănic, arhim. Teofil Bădoiu, care are aproape 80 de ani, stareţii a numeroase mănăstiri, preoţi slujitori la Catedrala patriarhală şi protoiereii de Ploieşti, Văleni şi Câmpina”.

Dimineaţă, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, înconjurat de un sobor de peste 50 de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie.

Conform hotărârii Patriarhului Daniel, părintele Gavriil a fost îngropat lângă biserica mănăstirii pe care a slujit-o 30 de ani, alături de mormintele familiei Iorga. „Era un om înţelept, cu experienţă. Un om care a trecut prin foarte multe încercări în viaţă, nu doar detenţia, care sigur l-a marcat, dar care l-a făcut mai luptător. El se încadrează în elita mărturisitorilor clerici din temniţele comuniste. A avut şi o bogată activitate ca duhovnic, a făcut cunoscută învăţătura Bisericii prin intermediul mass-mediei. Pentru un număr de ani a făcut parte şi din cadrul Consistoriului Monahal al Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiind, pentru o perioadă, chiar şi preşedinte. A fost un monah care a iubit ordinea, rugăciunea, a fost preocupat de carte, de învăţăturile părinţilor bisericeşti. Am observat o ordine, desăvârşită aproape, în grădina casei lui; avea tot felul de legume şi fructe, rodul ostenelilor lui. Deci, iată, o activitate diversă şi foarte interesantă”, ne-a mai spus părintele Timotei.

În ziua în care a trecut la cele veşnice, părintele Gavriil a săvârşit Sfânta Liturghie, a stat de vorbă cu credincioşii, apoi s-a dus la chilie. „Nemaivenind după-amiază la biserică, maicile l-au căutat. S-au uitat pe geam şi l-au văzut cu capul sprijinit de masă. Au chemat salvarea, dar, la câteva ore, a murit la Spitalul din Ploieşti. Spunea adeseori «Vreau să mă găsească moartea aproape de sfântul altar» şi aşa s-a şi întâmplat”, ne-a mai spus arhim. Timotei.

Un monah misionar, iubitor de virtuţi şi de flori

▲ Mesajul de condoleanţe transmis de PF Patriarh Daniel, citit după slujba de înmormântare de exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor ▲

Cu multă durere am aflat de trecerea la cele veşnice a părintelui arhimandrit Gavriil Stoica, duhovnicul Mănăstirii Zamfira, slujitor cunoscut al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al monahismului românesc.

Plecarea sa din lumea aceasta este o grea pierdere pentru obştea Mănăstirii Zamfira, pentru fiii săi duhovniceşti, pentru familia sa, dar şi pentru toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit.

Din pilda vieţii sale învăţăm statornicia şi dăruirea petrecute în slujba Mântuitorului Hristos, o mare perioadă în vremuri grele, de încercare şi luptă cu un regim ostil Bisericii.

Arhimandritul Gavriil Stoica a fost educat în spirit creştin, purtând cu el duhul evlavios moştenit în casa părinţilor săi din Aninoasa Argeşului. Doi dintre cei şapte copii ai familiei Stoica au ales drumul mănăstirii, Gavriil la Schitul Slănic, nu departe de casă, iar Ion (Justinian) la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi, mai târziu, la Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos.

În cei aproape 60 de ani de vieţuire în cinul monahal, arhimandritul Gavriil a întâlnit numeroşi duhovnici şi călugări rugători, făcând ascultare în obştile cunoscutelor Mănăstiri Neamţ, Curtea de Argeş, Cheia, Sinaia, Căldăruşani şi Zamfira.

Însufleţit de elan misionar, a oferit credincioşilor lumină din lumina cărţilor, împărţind în mod gratuit tipărituri folositoare de suflet. Acesta a şi fost motivul pentru care regimul comunist a dispus arestarea lui în anul 1964. Anii de detenţie l-au întărit în lupta duhovnicească şi în apostolatul său plin de râvnă sfântă.

Bun slujitor şi predicator

La eliberarea din temniţele comuniste s-a stabilit în Mănăstirea Cheia, împreună cu părintele Arsenie Papacioc, cunoscutul duhovnic de la Techirghiol. A legat cu acesta o strânsă prietenie şi au hotărât, peste ani, să-şi pregătească alături locurile de veşnică odihnă, ca şi părinţii Paisie şi Cleopa altădată. Arhimandritul Gavriil Stoica a fost un bun slujitor şi predicator. După 1990 s-a implicat mult în predarea religiei în şcolile din preajma Mănăstirii Zamfira. Numeroşii săi fii duhovniceşti l-au intervievat în discuţii pe diverse teme, iar cuvintele sale înţelepte au fost publicate în ultimii ani. A fost prezent, de multe ori, în emisiunile spirituale ale unor televiziuni şi posturi de radio.

Ultimii 30 de ani ai vieţii i-a petrecut la Mănăstirea Zamfira, slujind cu timp şi fără timp, povăţuind soborul de călugăriţe şi pe credincioşii care i-au devenit fii duhovniceşti. Iubea slujbele şi florile. În sezonul cald, lucra multe ceasuri în fiecare zi, îngrijind florile din curtea mănăstirii. Era şi aceasta un dor după grădinile Raiului şi după lumina cea neînserată a Împărăţiei cerurilor.

În urmă cu 15 ani a dorit să plece la Muntele Athos şi să rămână la Schitul românesc Prodromu, împreună cu fratele său, ierodiaconul Justinian. Înaintaşul nostru întru slujire, fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist, l-a sfătuit să rămână „de strajă” în obştea Mănăstirii Zamfira şi să fie, până la urmă, rugător şi sfătuitor pentru monahi, preoţi şi credincioşi.

Apreciem îndeosebi lumina faptelor sale bune, credincioşia, statornicia, evlavia şi zelul misionar pe care le-a cultivat în mod constant. În acest ceas de vremelnică despărţire, înălţăm rugăciuni către Domnul nostru Iisus Hristos cel înviat din morţi, ca să aşeze sufletul său întru Împărăţia cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar pe toţi cei îndoliaţi să-i mângâie şi să-i întărească întru nădejdea învierii de obşte şi în rugăciunea de pomenire a celui mutat la viaţa cerească.