William Faulkner, jumătate de secol de la moarte

Anul acesta se împlineşte o jumătate de veac de la dispariţia unuia dintre cei mai importanţi prozatori ai secolului trecut. Este vorba de nord-americanul William Faulkner, autorul care a revoluţionat tehnica scrisului fără ca prin aceasta să fie căzut într-un postmodernism steril. Dimpotrivă, stilul faulknerian a devenit o marcă a profunzimii şi doar epigonii de duzină nu înţeleg aceasta. Cititor al lui Dostoievski, Melville şi în primul rând al Bibliei, William Faulkner nu a făcut rabat de la ideile mari pe care le-a încorporat magistral în cărţile sale. Alături de Sorin Alexandrescu, unul dintre cei mai valoroşi faulkneriologi pe care-i avem este Mircea Mihăieş. De curând reputatul anglist şi critic literar a publicat la Polirom un volum sinteză despre arta lui Faulkner, concentrându-se asupra misteriosului ţinut Yoknapatawpha, unde se află de altminteri toate cheile scrisului. Personaje ciudate, dar semnificative ţâşnesc din magma acestui scris arborescent, greu de urmărit, dar pe de altă parte care a reuşit să atragă milioane de cititori. De la "Absalom, Absalom" până la "Lumină de August", Faulkner nu s-a dezminţit şi a pus în evidenţă acel mirific şi luxuriant tărâm al Sudului pe care yankeii nu au reuşit să-l distrugă complet. Există în literatura lui Faulkner o nostalgie faţă de această lume anterioară războiului de secesiune, şi numai el a ştiut s-o exploateze creativ remarcabil. Faulkner nu este Hemingway şi nici nu se poate compara cu acesta. Ţinutei de explorator a acestuia, el i-a opus o linie auster intensivă, romanele sale fiind tot ce poate fi mai antinomic faţă de lumea celuilalt care se prezintă adesea ca o imensă orizontală. Faulkner este omul abisurilor şi prin aceasta îşi dovedeşte superioritatea. Nu trebuie să baţi lumea în lung şi-n lat ca să fii un mare scriitor. Faulkner a demonstrat aceasta. Retras într-o localitate micuţă din sudul Americii, el a creat un univers viu şi convingător care, ca şi Macondo-ul marquesian, trăieşte de la sine, fără nici o explicaţie. Mircea Mihăieş a simţit acest mister şi face o pledoarie elogioasă în acest sens. Cartea sa este şi un ghid oportun pentru scriitorul român în criză de inspiraţie. Într-un timp ca al nostru confuz, perimat şi deprimat, exemplul lui Faulkner ilustrat de exegetul român este un adevărat sprijin pentru toţi cei care însă nu s-au clarificat asupra propriei identităţi.