Zeci de mii de pelerini la Mănăstirea Nicula
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a adunat și în acest an zeci de mii de pelerini din țară și din străinătate la mănăstirea clujeană Nicula. Aici se desfășoară an de an, de hramul mănăstirii, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a participa la slujbele săvârşite la Altarul de vară.
Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a adresat miilor de pelerini prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind rolul deosebit pe care Maica Domnului îl are în viața credincioșilor și în istoria acestui loc sfânt.
„De asta venim la Nicula, să ne rugăm Maicii Domnului să aibă milă de noi, de țara noastră, de lumea aceasta frământată. Maica Domnului a avut toate virtuțile laolaltă! Fecioară și prorociță, ca și Mariam! Rugătoare, mai rugătoare decât Ana! Mai frumoasă decât Rahela! Vitează ca Iudita! Și mai milostivă ca Abigail!”, a spus ierarhul.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că, în momentele grele, credincioșii se îndreaptă către Maica Domnului, cea care se roagă neîncetat pentru noi. „Venim să o mai vedem atunci când ne este greu, căci Maica Domnului este rugătoare”, a continuat ierarhul, amintind de nenumăratele minuni care s-au săvârșit de-a lungul timpului în fața icoanei făcătoare de minuni de la Nicula.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioșilor despre exemplul de jertfă și credință al părintelui Liviu Galaction Munteanu, profesor și rector al Academiei Teologice din Cluj, şi a anunțat că, în anul 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va canoniza pe părintele Liviu Galaction Munteanu, împreună cu alți mărturisitori ai credinței care au suferit în timpul regimului comunist. Astfel, părintele Galaction Munteanu va fi recunoscut oficial ca sfânt, oferind un exemplu puternic de credință și jertfă pentru generațiile viitoare.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
La chinonic, pelerinii, mulți îmbrăcați în straie populare, au cântat pricesne închinate Maicii Domnului, alături de părintele Ioan Roman și tinerele interprete din județul Bistrița-Năsăud, surorile Maria și Andreea Pavelean. Mulți pelerini, în speciali tineri, s-au spovedit și împărtășit în cadrul Liturghiei.