Zero investiţii imobiliare în Bucureşti în primul trimestru

Data: 09 Mai 2009

▲ Primele trei luni ale anului au adus cel mai scăzut nivel al volumului tranzacţiilor la nivel european de la declanşarea recesiunii economice ▲ Potrivit unui studiu întocmit de o companie imobiliară, nivelul investiţiilor în imobiliare a fost extrem de scăzut în toată Europa ▲

Criza a redus la zero în primul trimestru al anului volumul investiţiilor în imobiliare în Bucureşti, din cauza diferenţelor dintre alternativele investiţionale, aşteptările proprietarilor privind preţul şi strategia de investiţii a fondurilor, potrivit unui studiu al BNP Paribas Real Estate. „În Bucureşti nu au fost înregistrate tranzacţii de investiţii în primul trimestru din 2009, din cauza discrepanţelor dintre alternativele investiţionale disponibile, aşteptările proprietarilor cu privire la preţ şi strategia de investiţii a fondurilor oportuniste. Totodată, proprietarii nu sunt încă dispuşi să vândă investitorilor oportunişti, cu excepţia cazurilor în care se confruntă cu dificultăţi de finanţare“, se arată în studiu. Criza imobiliarelor afectează toată Europa Primele trei luni ale anului au adus cel mai scăzut nivel al volumului tranzacţiilor la nivel european de la declanşarea recesiunii economice. Astfel, în primul trimestru al anului, volumul investiţiilor, la nivelul celor 20 de pieţe analizate de divizia de imobiliare a BNP Paribas, a ajuns la 3,5 miliarde de euro, în scădere cu 78% faţă de primul trimestru din 2008. Potrivit studiului, din cele 20 de pieţe monitorizate, nici una nu a fost ocolită de scăderi, acestea variind între 8% şi 100%. În zona centrală a Parisului volumul investiţiilor a scăzut dramatic în primele trei luni ale anului, cu 82% faţă de aceeaşi perioadă din 2008 şi cu 74% faţă de trimestrul patru al aceluiaşi an. Alte trei pieţe franceze monitorizate au indicat scăderi similare: 83% în Lyon, 95% în Marsilia şi 100% în Lille. Pieţele regionale franceze care până acum au înregistrat scăderi moderate încep să fie afectate de încetinirea ritmului de creştere economică. Mai mult, ca urmare a lipsei tranzacţiilor de pe aceste pieţe, investitorii nu au repere în funcţie de care să evalueze noile tranzacţii. Lucrurile par a sta ceva mai bine pe cele trei pieţe britanice monitorizate. Lira mai slabă şi randamentul ridicat pentru spaţiile de birouri au fost factorii atractivi pentru zona centrală a Londrei, unde volumul total al invesţitiilor a scăzut cu 79% faţă de primul trimestru al anului trecut şi cu 54% faţă de trimestrul anterior. Munchester este cea mai afectată piaţă, nerealizându-se de la începutul anului nici o tranzacţie. Lipsa investiţiilor în imobiliare a afectat puternic şi Bruxelles-ul, unde în primele trei luni ale anului s-au investit numai 15 milioane de euro, cu 97% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008. Şi piaţa imobiliară spaniolă a scăzut semnificativ, concomitent cu deprecierea mediului economic. În Madrid sumele investite au scăzut cu 89% comparativ cu trimestrul unu din 2008. „Totuşi, dacă nu luăm în considerare tranzacţia excepţională tip sale-and-lease-back din prima perioadă a anului trecut, volumul investiţiilor a scăzut cu 47%. Volumul anual al tranzacţiilor a scăzut cu numai 20% faţă de trimestrul patru din 2008. În Barcelona, volumul investiţiilor a înregistrat o scădere cu 8% faţă de primul trimestru din 2008 şi cu 11% comparativ cu trimestrul anterior. Având în vedere volatilitatea actuală a pieţelor financiare, sectorul imobiliar din Spania este perceput în prezent de către investitorii spanioli ca o alternativă sigură de investiţii“, se arată în studiul BNP Parisbas Real Estate. Scăderi moderate ale volumului investiţiilor în piaţa imobiliară au avut loc şi în Italia. În Milano, investiţiile s-au redus de la începutul anului cu 8% comparativ cu trimestrul unu din 2008 şi cu 6% faţă de trimestrul patru al aceluiaşi an. Scăderea uşoară este pusă de specialiştii diviziei de imobiliare a BNP Paribas pe seama tranzacţiei de schimb dintre Generali şi SAI, două din principalele companii italiane de asigurări.