Zi de hram la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”-Vergu din Capitală

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 10 Noiembrie 2021

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”-Vergu, Paraclis Patriarhal, din Protopopiatul Sector 3 Capitală, își sărbătorește mâine ocrotitorul spiritual. Racla ce adăpostește un fragment din moaștele sfântului a fost scoasă astăzi în procesiune și a fost așezată spre închinarea credincioșilor în baldachinul special amenajat în curtea bisericii.

Pentru a se respecta toate măsurile de protecție sanitară, în sprijinul închinătorilor vin în aceste zile voluntarii parohiei, care oferă tuturor dezinfectant și măști de protecție, dacă este cazul. De asemenea, pe traseul de închinare, credincioșii urmează marcajele speciale de distanțare socială.

„Cu ocazia hramului Sfântului Mare Mucenic Mina, sărbătoarea bisericii noastre, am încercat să ne pregătim în condițiile sanitare date. Sfintele moaște au fost scoase în procesiune și așezate în baldachinul frumos amenajat. Am pregătit inclusiv curtea bisericii cu marcaje speciale pentru distanțare în această perioadă, iar voluntarii sunt pregătiți cu cele necesare, precum dezinfectant sau măști de protecție pentru credincioșii care solicită în asemenea momente de pelerinaj. Programul nostru liturgic a început în cadrul sărbătorii cu Vecernia unită cu Litia, urmată de Acatistul sfântului, iar în ziua hramului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a delegat la slujba Sfintei Liturghii pe Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Nădăjduim să vină cre­dincioși, mai ales cei care țin în mod deosebit la Sfântul Mina, știind că este ocrotitor al păgubiților și nu numai”, a spus părintele paroh Gheorghe Ispas.

Părintele paroh ne-a vorbit despre istoria aducerii moaștelor la această biserică, explicând de ce Sfântul Mare Mucenic Mina este iubit de credincioșii din toată țara, care vin să se închine aici pentru a-și găsi bucuria și mângâierea sufletească. „O parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina se află la biserica noastră începând cu anul 1874, după cum mărturisesc documentele istorice. În urma unei minuni săvârșite cu icoana Sfântului Mare Mucenic Mina de la biserica ctitorului Stelea, care, «înconjurată de flăcări și de jăratic», după cum spun autorii și istoricii, în anul 1847, a rămas întreagă, deși biserica arsese în întregime. Văzând despre ce este vorba, credincioșii au dus icoana la Mitropolie, iar mitropolitul de atunci a decis să aducă acea icoană la paraclisul voievodal al Ancuței Brâncoveanu, adică biserica noastră. De atunci, din 1847 se află icoana în această biserică. Ca urmare a demersurilor făcute, s-au trimis emisari atât către Egipt, pentru că Sfântul Mina este egiptean, dar și către Athos, reușindu-se aducerea moaștelor aici în anul 1874. De atunci, marele mucenic ocrotește în mod deo­sebit biserica aceasta și nădăjduim că toți cei care vin cu credință simt această mijlocire și ocrotire a sfântului și a tuturor sfinților”, a reliefat părintele paroh Gheorghe Ispas.