Ziariştii străini participau la aruncarea crucii în Dâmboviţa

În tradiţia ortodoxă praznicul Botezului Domnului vesteşte încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă. În Bucureştii de altădată, acest moment era surprins prin ritualul aruncării sfintei cruci în apa Dâmboviţei, conform obiceiului din vremurile voievodale. Un astfel de ceremonial s-a desfăşurat în 1939, în timpul domniei regelui Carol al II-lea, al arhipăstoririi patriarhului Miron Cristea, care ocupa şi postul de prim-ministru al României, în al doilea an de regim autoritar monarhic şi în cel care vestea începutul unei noi conflagraţii militare.

După ceremoniile de la Patriarhie şi Palatul Regal cu ocazia Anului Nou, monarhul participa la slujba săvârşită de patriarh cu prilejul praznicului Bobotezei. Ca şi la Naşterea Domnului, presa centrală a acordat spaţii largi desfăşurării ceremoniei de Bobotează. Ziarele arătau "deosebitul fast" al pregătirii Căii Victoriei de la Biserica Zlătari şi până la podul din Piaţa Senatului (astăzi Piaţa Naţiunile Unite). Ceremonia a început în jurul orei 10:00, când membrii guvernului, în frunte cu patriarhul prim-ministru Miron Cristea, magistraţi, comandantul "Strajei Ţării" şi înalţi demnitari ai statului ajungeau la Biserica Zlătari. Era arătată pe larg prezenţa ziariştilor americani, englezi şi francezi. Aproximativ o oră mai târziu, a sosit suita regală în frunte cu regele Carol al II-lea şi marele voievod Mihai de Alba Iulia. Membrii Casei Regale au fost primiţi de patriarh la intrarea în biserică cu sfânta cruce, iar serviciul religios a fost oficiat de arhiereul Emilian Antal, episcop-vicar patriarhal. După slujbă, s-a format un cortegiu, în frunte cu regele şi principele moştenitor, având ca antemergători doi diaconi care aveau cădelniţe, dicherul şi tricherul, urmaţi de reprezentanţii Casei Regale civile şi militare, membrii guvernului şi înalţii demnitari ai statului. Cortegiul era încheiat de preoţi, diaconii care purtau ripide, icoane şi arhiereul cu Sfânta Cruce. În această ordine s-a parcurs traseul până în Piaţa Senatului, unde, de pe cheiul Dâmboviţei, s-a consumat ritualul aruncării sfintei cruci de către monarh în râul ce traversează capitala. Au fost patru voluntari care s-au aruncat în apa rece a Dâmboviţei pentru recuperarea Sfintei Cruci. După acest moment, "în uralele entuziaste ale corpului ofiţeresc şi ale numeroaselor trupe din diferite arme", monarhul şi fiul său au trecut în revistă unităţile militare. Ulterior, suita regală s-a înapoiat la palat. Deşi întregul ceremonial avea un caracter religios şi ocupa un rol aparte în tradiţia oraşului, presa vremii reflecta pe larg amănunte care ţineau de protocol sau numai pentru a minimaliza importanţa momentului. În articolele de presă erau menţionate numele demnitarilor participanţi sau ale ziariştilor care proveneau din mediile anglo-franceze, cu meritele jurnalistice. De asemenea, cum poate rar se întâmpla, erau menţionate numele fiecărui funcţionar al Casei Regale, cu titulaturile, adică nu mai puţin de 10 persoane, şi mai ales ale şefilor de unităţi militare care primiseră onorul şi defilaseră în faţa suveranului. Practic, prin prezentarea unor astfel de detalii, evenimentul religios în sine fusese umbrit de protocolul de inspiraţie monarhică. Prin astfel de manifestări, regele dorea să arate tot mai mult autoritatea sa în statul român şi să cultive poporului român încrederea trăiniciei regimului pe care îl orchestra în cele mai mici detalii. "După slujbă, s-a format un cortegiu, în frunte cu regele şi principele moştenitor, având ca antemergători doi diaconi care aveau cădelniţe, dicherul şi tricherul, urmaţi de reprezentanţii Casei Regale civile şi militare, membrii guvernului şi înalţii demnitari ai statului. Cortegiul era încheiat de preoţi, diaconii care purtau ripide, icoane şi arhiereul cu Sfânta Cruce." Nicolae Iorga