„Zile de aur pentru marea familie de pictori bisericeşti“
Peste 300 de pictori bisericeşti din întreaga ţară s-au întâlnit zilele acestea la Palatul Patriarhiei în cadrul unor conferinţe menite să aprofundeze şi să promoveze pictura autentic bizantină, care păstrează valorile tradiţiei ortodoxe. Dialogurile deschise dintre ucenici, stagiari şi pictori de renume au fost pe cât de profunde, pe atât de emoţionante, având în vedere relevanţa valorii umane, artistice şi spirituale.
Dintre mentorii tinerilor pictori, ne-au împărtăşit câteva gânduri Grigore Popescu-Muscel, Claudiu Moldoveanu şi Nicolae Sava.
Grigore Popescu-Muscel: „Pictorii adevăraţi trebuie să ştie să pună în valoare fresca“
Pictorul Grigore Popescu-Muscel, vădit emoţionat, cu mulţumirea aceea profundă a maestrului care se bucură de ascensiunea ucenicilor săi, ne-a mărturisit: „Toate aceste zile de întâlniri şi discuţii, eu le consider zile de aur, şi asta pentru că în sfârşit am reuşit să reunim marea familie a pictorilor bisericeşti din întreaga ţară. Nemărginita mea bucurie constă în faptul că toate generaţiile de pictori şi restauratori au acceptat această provocare. Important este să pătrundă în spiritul acestor conferinţe şi niciodată să nu renunţe, în ideea că şi-au încheiat cariera. Trebuie să moară ca actorii, pe scenă, dar în acelaşi timp să împărtăşească tot rodul experienţei de-o viaţă celor care vin. În prima zi s-au ţinut conferinţe despre teologia icoanei, minunat lucru, iar cuvântul de aur al Preafericitului a încununat toate aceste discuţii cu harul pe care un pictor bisericesc trebuie să-l caute şi într-un final să-l şi găsească şi să îl dăruiască prin lucrarea sa.“ Mi-am permis să-l întreb pe maestru cum le transmite ucenicilor secretele nespuse ale acestei minunate profesii şi răspunsul a fost mai mult decât relevant: „Este cel mai potrivit să-i provocăm să fure aceste taine, ca să înveţe să le şi preţuiască. Conştiinţa lucrului bine făcut trebuie să primeze nu numai pe perioada şantierului, dar şi în restul timpului. Pictorii adevăraţi trebuie să ştie să pună în valoare fresca. Ei trebuie să înţeleagă că pictura bisericească este o meserie care implică dăruire şi că locul muncii lor nu este un şantier obişnuit, ci însăşi casa Domnului. Eu le tot spun ucenicilor mei: nu trebuie să se ştie că voi aţi pictat, ci că pe-aici au trecut îngerii. Profesia de pictor bisericesc implică foarte multe sacrificii, pe care aceştia trebuie să le conştientizeze încă de la început, când este nevoie de foarte mult studiu individual, ziua şantier, iar noaptea studiu, eu aşa mi-am făcut ucenicia. Cine nu stăpâneşte metodologia de lucru şi nu are capacitatea de a identifica noi şi noi metode nu prea se încadrează în această tagmă. Artistul trebuie să fie viu, trăirea lui să fie permanent pusă în slujba înţelegerii picturii. Noi promovăm tehnicile care au durabilitate maximă în timp. Sensul acestor conferinţe este şi acela de a dezmorţi pe cei care sunt «anchilozaţi», căzuţi într-o imagine obositoare.“
Claudiu Moldoveanu: „Un lucru bine gândit este întotdeauna şi bine făcut“
De la toţi cei prezenţi la această conferinţă profesorul restaurator Claudiu Moldoveanu îşi doreşte o comunicare permanentă şi o îmbunătăţire a nivelului de înţelegere a patrimoniului: „Dacă pictura din nou implică discuţii de specialitate cu un traiect artistic şi spiritual, când vorbim despre restaurare, lucrurile se amplifică oarecum, având în vedere că responsabilitatea pentru valorile moştenite este mult mai mare. Trebuie să vă mărturisesc cu tristeţe că, din păcate, s-a distrus enorm din patrimoniul nostru bisericesc, motiv pentru care încercăm să comunicăm cât mai eficient, astfel încât să iniţiem atât pictorii, cât şi restauratorii pentru ca aceştia să-şi facă treaba cu seriozitate şi profesionalism. Am moştenit monumente de o valoare inestimabilă, cu o arhitectură ţărănească, laică şi bisericească, de lemn, asupra cărora trebuie să se intervină, altfel le pierdem. Iniţiative există pentru salvarea acestora, dar trebuie să mai existe şi-un oarecare interes din partea autorităţilor locale.“ Ceea ce l-a ajutat enorm în profesie pe restauratorul Claudiu Moldoveanu a fost şi faptul că, fiind absolvent de arhitectură, a pus pe primul plan partea tehnică. Ca fiu de preot, iniţial se gândise să urmeze tradiţia familiei, dar datorită tatălui său a înţeles că poţi rămâne în slujba lui Dumnezeu indiferent de profesia pentru care optezi: „În meseria noastră există un proces continuu: tot timpul ai ucenici, îi formezi, apoi îşi iau zborul. Eu, la 64 de ani, cât să mai lucrez pe şantier? Vreo zece ani, apoi gata, trebuie să mă dau cuviincios la o parte şi să le fac loc celor care vin din urmă. Dar pentru asta este nevoie ca aceia care vin din urmă să conştientizeze dacă au vocaţie sau nu pentru această profesie. Arhitectura am lăsat-o în stand-by şi m-am perfecţionat prin muncă şi perseverenţă în această meserie de restaurator, unde partea artistică este interesantă, dar esenţialul stă în partea tehnică. Îmi face mare plăcere să-mi pot proiecta propriile tehnologii de lucru, procesul acesta de tehnologie la un moment dat devine foarte pasional. E bine ca toţi cei care sunt astăzi aici să înţeleagă că un lucru bine gândit este întotdeauna şi bine făcut, iar tinerii să se obişnuiască într-un fel cu nopţile de studiu, fără de care în restaurare nu se poate face performanţă. Am avut şi ucenici care au avut curajul ca, în momentul în care şi-au dat seama că nu sunt făcuţi pentru a fi restauratori, au renunţat. Această meserie nu poate fi făcută decât dacă ai vocaţie.“
Nicolae Sava: „Fără dragostea de Dumnezeu nu vor putea merge mai departe“
O prezenţă extrem de agreabilă a acestei interesante întâlniri este maestrul Nicolae Sava, care i-a bucurat pe toţi cei prezenţi cu un dialog viu, cald şi foarte util pentru cei care doresc să facă performanţă în această profesie nobilă. A format generaţii întregi de pictori bisericeşti. Iată ce ne-a declarat: „Sunt bucuros că Biserica Ortodoxă Română a gândit şi organizat o astfel de manifestare, în care toate generaţiile, de la ucenici, stagiari şi până la cei mai vârstnici pictori în viaţă, au ocazia să se întâlnească, să schimbe păreri constructive sau chiar contradictorii, dar care ajută la progresul picturii bisericeşti româneşti. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple mai des, mă gândeam chiar să propun ca astfel de întâlniri să se organizeze şi în eparhii şi astfel ar avea o continuitate şi ar fi spre folosul tuturor. Este o bucurie fără margini să vezi că aceia pe care ai avut prilejul să-i iniţiezi în pictură te-au egalat şi poate te-au şi depăşit. Eu cred că numai un profesor prost nu poate fi depăşit de ucenic. Ne despărţim cu un gând frumos, unificator, pe care numai credinţa îl poate da, pentru că fără credinţă şi fără dragostea de Dumnezeu nu vor putea merge mai departe.“