Zile de sărbătoare la Mănăstirea Partoş
Mănăstirea de la Partoş este una din vechile vetre monahale ale Bisericii noastre. A fost o făclie călăuzitoare de mult preţ în grelele încercări ale înaintaşilor noştri şi o vatră importantă de lumină spirituală. Pe lângă hramul la care pelerinii erau obişnuiţi să vină de multe decenii, „Înălţarea Sfintei Cruci“, biserica a primit şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoş“, cu prăznuire în 15 septembrie.
Zilele acestea sunt zile de curată bucurie sufletească şi aleasă înălţare spirituală. La slujbele ce se săvârşesc aici, foarte mulţi pelerini trec pragul mănăstirii pentru a-şi întări credinţa şi pentru a găsi alinare şi sprijin prin întâlnirea duhovnicească cu sfântul ocrotitor al vieţilor lor. Cea mai mare minune pe care o săvârşeşte sfântul e convertirea inimilor celor care se apropie cu inimă deschisă, sinceră şi cu multă încredere de taină, care e în cele din urmă taină a lui Dumnezeu. Paşii sfântului te conduc la Dumnezeu pentru că experienţa sa e trăirea profundă a vieţii Celui Preaînalt. El e unit cu Dumnezeu, de aceea este şi purtător de Dumnezeu.
Numele lăcaşului este astăzi cunoscut fiind mai ales legat de chipul plin de binecuvântare şi har al Sfântului Ierarh Iosif cel Nou care s-a retras în chiliile mănăstirii pentru a petrece ultimii ani ai vieţii sale pământeşti după părăsirea scaunului mitropolitan al Timişoarei (1653-1656).
Prezenţa sfântului aici reprezintă o realitate fundamentală pentru viaţa duhovnicească a Partoşului dintotdeauna. În anul 1653 se retrage la Partoş pentru ultimii ani ai vieţii sale pământeşti Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei. Acesta cunoscuse vechea aşezare călugărească de aici încă din timpul slujirii sale chiriarhale de la Timişoara. Chiar în anul ce a precedat retragerea sa a cercetat mănăstirea cu ocazia hramului de atunci, “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, săvârşind şi o minune: a vindecat în chip minunat câţiva paralitici care îl aşteptau în faţa vechii biserici. A trăit aici în smerenie şi rugăciune neîntreruptă încă trei ani, mutându-se la Domnul în luna august a anului 1656, de praznicul Adormirii Maicii Domnului şi fiind înmormântat în biserica veche. Clopotele mănăstirii, aşa cum ne arată viaţa sa, au bătut atunci timp îndelungat nefiind trase de mână omenească şi vestind mutarea la cele veşnice a sfântului. Legătura strânsă creată între sfânt şi mănăstirea de la Partoş, date fiind atât ultimele evenimente din viaţa lui, cât şi prezenţa mormântului său aici, a adus acestui loc o deosebit de importantă dimensiune duhovnicească.
Marcu Muţiu, unul din cei mai înstăriţi locuitori ai Timişoarei din acele vremuri, ridică în anii 1750-1753 o biserică frumoasă ca recunoştinţă în urma vindecării minunate a fiicei sale la mormântul sfântului.
În anul 1782, protopopul Jebelului, Ioan Suboni, donează mănăstirii o frumoasă icoană cu Sfântul Ierarh Iosif cel Nou care până azi străjuieşte mormântul ierarhului sfânt. Este cea mai veche icoană a ocrotitorului Banatului şi un model pentru icoanele viitoare. Ea îl reprezintă pe sfânt vorbind în rugăciune cu Maica Domnului.
Vechea şi frumoasa viaţă călugărească de aici, reper important al românilor în vremuri tulburi, se întrerupe brusc în anul 1777, când, dat fiind contextul delicat al regimului habsburgic de atunci, este decisă închiderea mănăstirii, călugării luând calea exilului, iar averea fiind înstrăinată. Prezenţa din veacul al XVIII-lea a satului cu acelaşi nume în jurul mănăstirii a fost una benefică şi salvatoare, întrucât acesta a preluat spaţiul sacru, l-a îngrijit şi l-a organizat în timp ca parohie. Centrul eparhial din Timişoara s-a îngrijit ca vechea mănăstire să fie reactivată, fapt ce s-a petrecut în anul 1944. Au fost aşezate atunci aici măicuţe. În perioada regimului comunist, mănăstirea s-a desfiinţat din nou în 1948 şi, prin urmare, viaţa monahală s-a întrerupt încă o dată. În anul 1956, cu ocazia canonizării Sfântului Iosif cel Nou - alt act de curaj al Bisericii noastre strămoşeşti în vremuri tulburi! -, moaştele acestuia au fost duse la Catedrala mitropolitană a Timişoarei, acolo unde se găsesc şi astăzi.
După o îndelungată întrerupere a vieţii monahale la Partoş, la 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunit sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a hotărât, pe baza propunerii Consiliului eparhial, reînfiinţarea vechii mănăstiri de la Partoş ca mănăstire de călugări, aşa cum a fost dintru început. De atunci, mănăstirea se află într-un complex proces de refacere, nu doar din punct de vedere duhovnicesc, ci şi administrativ, social şi cultural. Luând aminte la istoria trecută şi inspirându-se din ea, vieţuitorii de azi învaţă să trăiască prezentul privind spre viitor şi împlinind în fiecare clipă rânduiala lui Dumnezeu. Sfintele slujbe se săvârşesc zilnic în mănăstire, iar Liturghia e punctul central cotidian de la care pornesc toate lucrările şi iniţiativele şi la care se întorc iarăşi toate. Candelele aprinse pe altare sau pe mormântul sfântului necontenit veghează lucrarea.
Casa Regina Elisabeta
Imobilul donat de Regina Elisabeta a Greciei este situat în imediata vecinătate a mănăstirii şi după ce a fost retrocedat, în 2011, întrucât a fost confiscat abuziv de regimul comunist, a fost reabilitat şi organizat în spaţiu care adăposteşte biblioteca mănăstirii şi colecţia muzeală a acesteia - în 2012. Edificiul a primit numele „Casa Regina Elisabeta“, iar o placă comemorativă din marmură nemureşte gestul nobil al donatoarei.
S-au reabilitat interioarele ambelor biserici, s-a refăcut gardul vechi şi s-a reamenajat incinta, precum şi interiorul casei monahale. În imobilul donat de Regina Elisabeta în anul 1944 şi care a fost retrocedat mănăstirii în anul 2011, s-au amenajat colecţia muzeală şi biblioteca mănăstirească, ce numără în prezent peste 6.000 de volume.
S-a amenajat de asemenea, cu acordul Primăriei Banloc, în cadrul şcolii din localitate, o sală de festivităţi pentru evenimentele mai solemne. Sunt organizate din timp în timp şi conferinţe sau întâlniri cu teologi, medici, oameni de cultură, tineri, dar şi concerte corale, mai ales în preajma sărbătorilor. Sunt organizate şi două proiecte sociale, date fiind nevoile credincioşilor din localitatea a cărei viaţă se împleteşte astăzi cu cea a mănăstirii: „Bucătăria pe roţi“ prin care se asigură de două ori pe săptămână hrană constând în alimente pentru 15 familii nevoiaşe aparţinătoare satului. În plus, prin apropiaţii mănăstirii se acordă asistentă medicală şi sprijin la orice nevoie. Şi „Paşi împreună“ prin care în fiecare sâmbătă, timp de 3 ore, 17 copii de etnie romă participă la un program spiritual şi educativ, program ce urmăreşte integrarea lor corectă şi sănătoasă în Biserică şi în societate. Prin tot ceea ce se împlineşte la Partoş se urmăreşte redarea măcar a unei fărâme din frumuseţea şi autenticul vieţii care altădată se trăia aici.
Spaţiul binecuvântat al Partoşului a fost aşadar sfinţit nu doar de monahii care în decursul atâtor secole se vor fi nevoit aici, ci mai ales de nevoinţele şi lacrimile celui care azi e ocrotitorul Banatului. De aceea, prezenţa lui aici e una sensibilă; o prezenţă care însă se descoperă tot mai mult celui care îşi curăţă inima şi îşi purifică simţirile străduindu-se să împlinească în viaţa sa idealul desăvârşirii evanghelice. (Ieromonah Varlaam Almăjanu)