Zilele municipiului Râmnicu Vâlcea
Anul acesta, municipiul Râmnicu Vâlcea a împlinit 627 de ani de la prima atestare documentară. Cu această ocazie, în perioada 17-24 mai, Primăria oraşului a pregătit un amplu program cultural-artistic, sub genericul „Zilele Râmnicului“.
Începând de săptămâna trecută, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a organizat mai multe activităţi festive dedicate împlinirii a 627 de ani de la prima atestare documentară. Astfel, în cadrul şedinţei Consiliului local a fost lansată cartea-album „Imagini din Râmnicul de odinioară“. Invitat de seamă al acestei întâlniri, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul său, a subliniat faptul că oraşul Râmnicu Vâlcea „s-a dezvoltat foarte mult datorită episcopiei înfiinţate aici, prin grija fostului Patriarh al Constantinopolului Nifon (†1508), care, în anul 1503, a adunat un «săbor mare» ce a hotărât şi înfiinţarea Episcopiei Râmnicului. Dacă vorbim astăzi de 627 de ani de existenţă documentară a oraşului Râmnicu Vâlcea, lucrul acesta este datorat fără nici o exagerare Bisericii de aici, care a ştiut nu doar să dubleze activitatea economică de aici, ci şi să o susţină la propriu şi să stimuleze dezvoltarea spiritual-culturală şi economică a oraşului Râmnicu Vâlcea“.
În privinţa activităţii desfăşurate în Eparhia Râmnicului de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, IPS Varsanufie a precizat că „este cel care a reuşit să scoată Episcopia Râmnicului şi, implicit, oraşul Râmnicu Vâlcea din starea în care se afla după incendiul din 1847. Fără doar şi poate, el este cel care a reuşit să dea un avânt fără precedent dezvoltării culturale şi economice a oraşului Râmnicu Vâlcea, cum nu se mai cunoscuse până atunci. În concluzie, dacă episcopia a contribuit atât de mult la dezvoltarea materială şi culturală a oraşului Râmnicu Vâlcea, tot aceasta este acum obligată să meargă pe cărarea înaintaşilor săi şi, împreună cu instituţiile statului, să susţină dezvoltarea culturală a oraşului. Trebuie ca împreună să găsim strategii şi proiecte care să poată susţine creşterea continuă pe plan spiritual-cultural, dar şi economic, a oraşului. Nu trebuie să lăsăm nimic la voia întâmplării din ceea ce se petrece în oraşul acesta, deoarece copiii de astăzi au nevoie de Râmnicul de altădată“.
Darul Sfântului Calinic pentru moştenirea culturală a Râmnicului
În aceeaşi zi, în sala Consiliului Judeţean s-a desfăşurat Festivalul Internaţional „Rotonda Plopilor Aprinşi“, în cadrul căreia au fost susţinute scurte alocuţiuni, au fost prezentate mai multe volume de carte, antologii de versuri şi eseuri, precum şi un spectacol extraordinar de muzică şi poezie. În cadrul întâlnirii, IPS Varsanufie a amintit de preocupările cărturăreşti ale Sfântului Ierarh Calinic, din vremea păstoririi sale ca arhiereu de Râmnic. Părintele Arhiepiscop a amintit de faptul că, în anul 1860, Sfântul Calinic a înfiinţat aici o tipografie proprie şi a tipărit importante şi numeroase cărţi de slujbă şi de învăţătură bisericească. Fiind singura tiparniţă din regiune, la 26 ianuarie 1867, cu un an înainte de moartea sa, Sfântul Calinic a donat tipografia, cu tot inventarul şi cărţile aflate în depozit, oraşului Râmnicu Vâlcea, cu îndatorirea ca veniturile obţinute să fie folosite în folosul comunităţii, o jumătate pentru întreţinerea Schitului Frăsinei, iar cealaltă jumătate pentru întreţinerea şcolilor din Râmnic, a studenţilor săraci şi a seminarului.
Festivităţile dedicate Zilelor Râmnicului au fost ample şi s-au desfăşurat în mai multe zile. Filarmonica „Ion Dumitrescu“ din Râmnicu Vâlcea a organizat patru concerte şi un recital de poezie, Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale a organizat simpozionul intitulat „Râmnicul şi poveştile lui“, iar Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“, o conferinţă culturală. În aer liber au avut loc un concurs naţional de educaţie rutieră şi o demonstraţie de îndemânare pe biciclete. La Muzeul de Istorie a fost vernisată o expoziţie de artă fotografică, în Parcul „Mircea cel Bătrân“ s-a desfăşurat un spectacol de animaţie stradală pentru copii şi, pe mai multe zile, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni. Au urmat concertul Fanfarei „Gabriel Chaborschi“ şi un spectacol al Teatrului Municipal „Ariel“, iar Galeria de Artă „Artex“ a găzduit o expoziţie de pictură şi sculptură. Pe stadionul Clubului Sportiv Municipal II a avut loc Cupa Râmnicului la fotbal. În încheiere, iubitorii de automobile s-au bucurat de parada maşinilor de epocă. (Pr. Iancu Dorin Nifon)