Ziua Drapelului Naţional sărbătorită la Galaţi
În fiecare an, la 26 iunie, în țara noastră se sărbătorește Ziua Drapelului Național. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfințit miercuri, în Catedrala eparhială, drapelul naţional al României, în prezenţa reprezentanților autorităţilor locale şi a credincioşilor.
La finalul ceremoniei religioase, drapelul a fost înmânat subprefectului judeţului Galaţi, Mihai Manoliu, care l-a oferit gărzii portdrapel. În cuvântul rostit după momentul liturgic, ierarhul a prezentat însemnătatea celor trei culori ale drapelului, îndemnând la păstrarea, cultivarea şi transmiterea cu sfinţenie a acestui simbol al naţiunii române tinerelor generaţii. „Împreună cu românii de pretutindeni, am înălțat rugăciuni pentru a simți cum slava lui Dumnezeu își face loc și sălaș în țara noastră, deoarece din catedrale și din biserici, drapelul nostru național sfințit se înalță pe catarg, pentru ca privindu-l și cunoscând semnificația celor trei culori, să așezăm mesajul acesta în sufletele noastre și între noi. Culoarea albastră ne aduce aminte de azurul credinței; culoarea galben, când câmpul este auriu, ne aduce aminte de soarele speranței; iar culoarea roșie ne înduioșează sufletele și ne gândim la văpaia iubirii pe care au arătat-o eroii și martirii pentru neamul nostru”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.
De la Catedrala Arhiepiscopală, drapelul a fost purtat de către militari în procesiune pe Strada Domnească spre Piaţa Tricolorului din Grădina Publică a municipiului Galaţi. Aici, în prezenţa oficialităţilor locale, a preoţilor, a multor gălăţeni însoțiți de copii, a avut loc ceremonia de arborare a drapelului naţional prin prezentarea onorului, intonarea Imnului de Stat al României şi înălţarea pe catarg a tricolorului. După alocuţiunile care au evocat însemnătatea acestei zile, ceremonialul a continuat cu un moment artistic susţinut de Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur. Manifestările Zilei Drapelului Naţional s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare pe acordurile muzicii militare.
Conform Legii nr. 96 din 20 mai 1998, Ziua Drapelului Național trebuie marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.