Ziua iei, marcată prin cântec la o parohie din cartierul bucureştean Titan

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 28 Iunie 2023

De un deceniu, sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, numită popular „Drăgaica” sau „Sânziene”, este asociată cu cel mai cunoscut articol vestimentar al portului popular românesc, ia. Această zi este marcată atât în ţară, cât şi în comunităţile româneşti din diasporă, ia fiind elementul central în cadrul multor acţiuni cultural-artistice. O astfel de manifestare a fost organizată şi la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan, din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală.

După săvârşirea Sfintei Liturghii prilejuită de sărbătoarea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, pe o scenă amenajată în curtea bisericii, copiii corului parohial, alături de grupul de chitarişti „Amicii” din judeţul Tulcea, au susţinut concertul „Grai de românaş”.

În cadrul acestuia, cei 30 de interpreţi îmbrăcaţi în costume populare, coordonaţi de prof. Costin Retea şi prof. Ilie Răducanu, ambii membri ai Corului bărbătesc „Cantus Domini”, i-au încântat pe credincioşii prezenţi în număr mare cu pricesne şi cântece religioase, lucrări muzicale patriotice, precum şi versuri în care au fost elogiate virtuţile sfinţilor Bisericii, precum şi ale înaintaşilor noştri care au luptat pentru apărarea credinţei şi patriei. Programul s-a încheiat cu un minirecital de muzică folk susţinut de Grupul „Amicii”.

„Este o mare bucurie pentru noi să putem organiza acest concert susţinut de copii, care, prin puritatea sufletelor lor, ne-au adus multă lumină în această zi de sărbătoare. Văzându-i îmbrăcaţi în aceste frumoase ii şi ascultându-le glasurile minunate am înţeles, poate mai bine, cuvintele psalmistului, care a spus: «Din gura pruncilor ai săvârşit laudă!» Ne-au încântat cu frumoase cântări bisericeşti, ne-au recitat versuri despre curăţia şi virtuţile sfinţilor şi ne-au adus aminte de înaintaşii noştri şi de cât de importantă este păstrarea vie a memoriei străduinţei lor pentru apărarea credinţei şi valorilor tradiţionale”, ne-a declarat părintele paroh Nicolae Gavrilă.

La finalul evenimentului, micii interpreţi au fost recompensaţi cu aplauze, iar din partea parohiei au primit daruri constând în icoane, cărţi şi dulciuri.