Ziua jurnaliştilor din tinda Bisericii
Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române şi-a sărbătorit ieri, de ziua Sfintei Treimi, hramul.
Jurnaliştii şi ostenitorii celor cinci unităţi componente ale Centrului de Presă au participat, cu acest prilej, la Sfânta Liturghie şi la slujba de Te Deum, săvârşite în Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Preasfinţia Sa a explicat că Centrul de Presă Basilica a fost aşezat, de către Preafericitul Părinte Pa-triarh Daniel, sub ocrotirea Preasfintei Treimi, deoarece are vocaţia de a binevesti în societate iubirea mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu cel slăvit în Treime. La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieşteanul a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat ostenitorilor Centrului de Presă BASILICA.
În aceeaşi zi, jurnaliştii Centrului de Presă al Patriarhiei, unii dintre ei însoţiţi de membri ai familiei, între care şi copii, au fost primiţi în Palatul Patriarhiei de către Preaferici-tul Părinte Patriarh Daniel, care i-a felicitat şi i-a încurajat să-şi păstreze entuziasmul şi jertfelnicia în această slujire comunicaţională care se înscrie în programul Bisericii, de înduhovnicire a societăţii secularizate. "Cu cât se secularizează mai mult Europa, cu atât creştinii, care mai rămân fideli, trebuie să intensifice lucrarea lor spirituală. Secularizării nu i se poate răspunde cu mijloace secularizate, ci numai cu sfinţenie şi spiritualitate, pentru că niciodată nu se poate construi ceva trainic pe un vid spiritual", a arătat Preafericirea Sa. "A fi slujitor mediatic al Cuvântului înseamnă a-ţi face datoria fără calcule. Noi nu putem niciodată cuantifica valoarea activităţii pe care o desfăşurăm. Nu ştim câte suflete sunt atinse de cuvântul Radioului sau al Televiziunii Trinitas, al "Ziarului Lumina", al ştirilor Agenţiei Basilica şi al comunicatelor Biroului de presă, dar ştim totuşi că încercăm să ne facem datoria. Noi semănăm, iar Dumnezeu face să rodească", a mai spus Preafericirea Sa.
Slujitori mediatici ai Cuvântului Vieţii
Sărbătoarea Sfintei Treimi orientează viaţa Bisericii către modelul suprem de viaţă trăită în comuniune. Prin raportare la comuniunea cerească a Persoanelor Sfintei Treimi, primim lumină pentru a cultiva iubirea milostivă ca participare la durerile şi la bucuriile semenilor noştri.
Nevoia de comunicare şi comuniune existenţială, pe care societatea secularizată de astăzi o resimte profund, arată cât de necesară este misiunea Bisericii, care ne învaţă că adevăratul sens al vieţii este comuniunea de iubire sinceră şi smerită cu Dumnezeu şi oamenii, alimentată de rugăciune personală şi comunitară.
Viaţa liturgică şi frumuseţile vieţii duhovniceşti ale Ortodoxiei pot deveni adesea lumini pentru opere de cultură şi filantropie în comunităţile bisericeşti urbane şi rurale, dar şi în societate. În mod deosebit, instituţiile media ale Bisericii noastre ajută ca bucuriile spirituale dintr-o comunitate locală să fie transmise românilor în toată ţara şi în diaspora română. În acest sens, Centrul de Presă BASILICA este, pentru telespectatori, radioascultători şi cititori, un prieten şi o călăuză pe calea mântuirii, un izvor de pace şi bucurie şi, uneori, chiar un sprijin în lupta cu încercările vieţii.
Prin radio, televiziune, cotidian cu şapte apariţii pe săptămână, agenţie de ştiri şi birou de presă şi comunicaţii, Biserica Ortodoxă Română face din comunicarea mediatică o lucrare misionară vie care uneşte libertatea cu responsabilitatea. Cuvintele pline de speranţă din emisiunile şi articolele de ziar sau postate pe site-urile Centrului BASILICA sunt, pentru mulţi dintre români, printre puţinele mesaje luminoase sau pozitive ale fiecărei zile, într-o societate agitată şi dezbinată, în care senzaţionalul şocant şi agresiv înlătură spiritualul paşnic şi profund din viaţa umană. Totuşi, confruntat prea mult cu mediul secularizat al divertismentului lipsit de bun gust, publicul începe să caute emisiunile şi materialele de presă cu un conţinut spiritual profund, care transmit oamenilor încredere şi speranţă, mai ales într-o vreme de criză morală şi economică.
La aproape cinci ani de la înfiinţarea sa, Centrul de Presă BASILICA aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El în multiplele sale activităţi, desfăşurate cu osteneală şi cheltuială, dar şi cu pasiune şi bucurie.
În ultimul an de activitate, Radio Trinitas şi-a continuat extinderea ariei de emisie. Puncte de dezvoltare a emisiei terestre, înfiinţate recent, sunt staţiile locale din Bucureşti, Voineasa, Cozia, Zimnicea, Sulina, Medgidia, Hârşova, Roşiori de Vede, Sebiş, Paşcani, Reşiţa şi Caransebeş.
Trinitas TV şi-a diversificat grila de programe, prin emisiuni dedicate prezenţei active a tinerilor în Biserică, precum şi activităţilor preoţilor care slujesc în parohii sărace de pe tot cuprinsul ţării. De asemenea, au fost realizate filme documentare de larg interes, cum sunt cele despre Mănăstirea Voroneţ, despre viaţa Părintelui Cleopa, despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie Taumaturgul sau despre Egiptul creştin.
Ziarul Lumina, prin Ediţia Naţională şi prin cele patru ediţii locale (de Moldova, Transilvania, Oltenia şi Banat), împreună cu Lumina de Duminică şi Vestitorul Ortodoxiei, evidenţiază personalităţi şi evenimente bisericeşti, programe şi proiecte cultural-spirituale prin care se cultivă lumina faptelor izvorâte din credinţă vie şi iubire milostivă.
Agenţia de ştiri Basilica a crescut numărul ştirilor şi al materialelor de presă postate în fiecare zi pe pagina de internet basilica.ro. Fotografiile de eveniment şi relatările postate sunt de multe ori preluate şi de alte organisme de presă, ceea ce ajută la buna reflectare în mass-media a dinamicii vieţii bisericeşti.
Biroul de presă a redactat şi a dat publicităţii numeroase materiale specifice, precizând punctul de vedere al Patriarhiei în diferite subiecte publice şi clarificând unele aspecte ale vieţii bisericeşti abordate în mass-media.
În activitatea sa, Centrul de Presă BASILICA este sprijinit mai ales de parohiile şi protopopiatele din Arhiepiscopia Bucureştilor, dar şi de alte eparhii din Patriarhia Română, precum şi de unele persoane care apreciază utilitatea acestor instituţii de presă bisericească pentru binele societăţii româneşti. Le suntem recunoscători tuturor sprijinitorilor şi ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască pace, sănătate şi mult ajutor în viaţă.
Iar pe ostenitorii Centrului de Presă BASILICA îi încurajăm să continue misiunea lor de slujitori mediatici ai Cuvântului Vieţii, adică ai Evangheliei iubirii lui Hristos pentru oameni. Le împărtăşim tuturor convingerea Noastră că prin cuvintele şi prin imaginile binecuvântate pe care le folosesc se zideşte în sufletele multor oameni Biserica lui Hristos, luminată de harul Duhului Sfânt.
Cu bucurie şi preţuire, îi felicităm pe toţi ostenitorii Centrului de Presă BASILICA şi adresăm fiecăruia în parte mulţumiri şi binecuvântări părinteşti pentru lucrarea lor misionară, care a devenit o componentă majoră a dinamicii Ortodoxiei româneşti.
Să ne rugăm Preasfintei Treimi să ne ajute să sporim în dorinţa noastră de a transmite adevărul credinţei ca lumină pentru o viaţă sfântă, trăită sub semnul iertării, al iubirii frăţeşti şi al solidarităţii pe calea mântuirii.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române