Ziua Naţională sărbătorită în Transilvania

Data: 03 Decembrie 2011

Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României au avut loc în toate oraşele din Transilvania. În cinstea acestui eveniment au avut loc manifestări culturale, parade militare şi slujbe religioase. La Alba Iulia, oraşul Unirii, au avut loc ample manifestări religioase şi culturale. Un Te Deum la care au fost prezenţi trei ierarhi din Transilvania a fost săvârşit la Catedrala Reîntregirii.

După Sfânta Liturghie, în faţa Catedralei Reîntregirii, s-a oficiat slujba de Te Deum dedicată Zilei Naţionale. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Sărbătoarea de la Catedrala Reîntregirii a fost precedată de ceremonii la care au participat oficialităţi naţionale şi locale. La Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca a fost oficiată slujba de Te Deum de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. IPS Andrei a scos în evidenţă cele două temelii care stau la baza poporului român: "Această zi este foarte importantă pentru că nu este o comemorare rece, festivistă, ci este o aducere în actualitate a ceea ce s-a întâmplat la 1 Decembrie 1918. Chiar dacă în multe suflete simţământul dragostei faţă de ţară a scăzut, noi nu vom conteni să-l mărturisim, pentru că două coordonate stau la temelia acestui neam: credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de ţară". A urmat ceremonialul militar de la Monumentul Ostaşului Român. Te Deum şi ceremonii la Baia Mare La Baia Mare, ceremoniile religioase şi militare au avut loc la Monumentul Eroului Necunoscut, din parcul central al oraşului. Slujba de Te Deum a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ceremonialul este un "semn că noi acordăm o preţuire şi o cinstire deosebită eroilor care au făcut posibilă unitatea noastră naţională; astfel, arătăm că preţuim şI cinstim moştenirea care ne-au lăsat-o, o sporim şi Îi mulţumim lui Dumnezeu în această zi pentru că suntem un popor liber, un popor care are o Biserică dreptmăritoare şi care are un pământ roditor şi o ţară binecuvântată de Dumnezeu", a spus PS Iustin Sigheteanul. A urmat depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroului Necunoscut şi la obeliscul cimitirului ostaşilor români din diviziile 6 si 7 infanterie, căzuţi în luptele din nordul Transilvaniei, în 1919.