Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Icoana Tuturor Sfinţilor, expresie a unităţii refăcute

Icoana Tuturor Sfinţilor, expresie a unităţii refăcute

Un articol de: Mihaela Palade - 23 Iun, 2019

În Duminica Tuturor Sfinţilor, prima Duminică de după Rusalii, stranele bisericilor răsună de cântări de laudă, unele ce doresc a cuprinde, în puţine cuvinte, mulţimea sfinţilor, atât a celor cunoscuţi şi menţionaţi în sinaxare, cât şi a celor neştiuţi de noi, dar ştiuţi doar de Domnul: „Pe cei ce bine s-au nevoit prin credinţă întru toate marginile, pe Apostoli, pe mucenici, pe preoții cei gânditori de Dumnezeu, pe cinstitele femei, pe sfinţita adunare, cu sfinţite cântări după datorie să o lăudăm…”. Dar cum poate să cuprindă o icoană mulţimea şi „praznicul cel a toată lumea al celor ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu”? Articolul de faţă nu încearcă să răspundă unei astfel de întrebări, ci doar să sublinieze câteva aspecte legate de transpunerea iconografică a acestei teme. În iconografia românească, tema apare abordată atât în tehnica picturii pe suport lemnos, a celei în frescă, a picturii pe sticlă, dar şi a xilogravurii. 

Adoptând structura iconografică a temei „Marea Deisis cu Cinuri”, Rugăciunea Tuturor Sfinţilor apare în icoana zugravului Amfilohie (1514) (Elisabeta Negrău, „Deisis în pictura românească a secolelor XIV-XVIII. Teme şi semnificaţii”; Marina Sabados, „Iconografia temei Deisis în pictura pe lemn din Moldova secolului XVI”). O dezvoltare a Deisisului o regăsim în pictura exterioară a bisericilor moldoveneşti, sub forma Cinului (termenul provine din limba slavă, însemnând ordine, ierarhie, rang), Rugăciunea tuturor sfinţilor sau Biserica cerească sau triumfătoare. Cinul constituie cel mai mare ansamblu tematic al picturii exterioare moldoveneşti, o temă originală, creaţie a meşterilor moldoveni. A fost destinat a împodobi suprafeţele curbe ale celor trei abside, cea a Altarului şi cele două ale naosului, acoperind astfel mai mult de jumătate din suprafaţa bisericilor pe care s-a păstrat mai mult sau mai puţin intact (Probota, Moldoviţa, Humor, Arbore, Suceviţa). Centrul tematic, dar şi axa de simetrie a Cinului sunt constituite de axul absidei Altarului, unde apar Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos, Maica Domnului, în diferite tipuri iconografice sau unii sfinţi mai de seamă (cei cărora le este închinată biserica respectivă). Către aceştia se îndreaptă sfinţii pictaţi în cele 5-7 registre, toţi în atitudinea de rugă, orientaţi spre cei din axul Altarului. Tema reprezintă Biserica triumfătoare, cu cetele îngereşti, diferitele ierarhii de sfinţi aşezaţi într-o ordine ierarhică (proroci, apostoli, episcopi, mucenici, pust­nici), având în centru pe Iisus Hristos Mântuitorul şi pe Maica Domnului (I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine). Aici apar totdeauna şi câteva scene legate de Jertfa Euharistică pe care preotul o aduce în Sfântul Altar (Iisus Emanuel în potir, Iisus pe disc, Iisus-Mielul lui Dumnezeu), o ilustrare a faptului că dimensiunea liturgică a Cinului o explicitează pe cea a Sfântului Altar. Mai mult, Cinul este dovada legăturii strânse între membrii Bisericii cereşti, triumfătoare, şi ai celei luptătoare de pe pământ (Irineu Crăciunaş, Bisericile cu pictură exterioară din Moldova), întrucât Liturghia cerească şi cea pământească sunt una şi aceeaşi.

Fresca Tuturor Sfinților apare pictată în rândul marilor sărbători la mănăstirile din Muntenia și Oltenia 

Rămânând tot la suprafeţele pictate ale bisericilor, dar în interior, în Ţara Românească în absida sudică a naosului apare tema Duminica Tuturor Sfinţilor - sărbătoare foarte rar ilustrată în pictura murală, dar care la Hurezi, unde Înălţarea şi Pogorârea Sfântului Duh sunt pictate în Altar, apare în rândul marilor sărbători. În redactări postbizantine, pe registrul inferior, în centru apar adesea Împăraţii Constantin şi Elena. La Hurezi, aceste personaje sunt supradimensionate în registrul din care fac parte, atingând aceeaşi scară cu personajele din Deisis. Accentul cromatic realizat prin complementarele roşu-verde ce îmbracă cei doi împăraţi evidenţiază în plus această prezenţă iconografică (Corina Popa, „Pictura bisericii Mănăstirii Hurezi - realitate artistică şi culturală în veacul al XVII-lea” şi „Pictura murală a bisericilor de la Hurezi şi orizontul cultural al epocii brâncoveneşti”). Dacă, la Hurezi, tema Duminicii Tuturor Sfinţilor şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena putea fi relaţionată firesc cu numele de botez al ctitorului, la celelalte ctitorii postbrâncoveneşti, preluarea ei în conca naosului poate avea diverse motivaţii, ctitorii provenind fie din rândul domnilor, fie al micilor boieri (biserica Mănăstirii Văcăreşti, Stavropoleos, Mănăstirea „Sfântul Nicolae”-Sitaru, biserica din Pietroşiţa).

Hermeneutica unei scene complexe

În cadrul tipăriturilor apare o structură iconografică prezentă prima dată în Cazania Sfântului Mitropolit Petru Movilă din 1637, ce pare a fi devenit prototipul celorlalte cărţi (Cornel Tatai-Baltă, Anca Elisabeta Tatay, „Reprezentarea Duminicii Tuturor Sfinţilor în icoana pe lemn, xilogravura de carte şi icoana pe sticlă românească (sec. XVI-XIX)”. În centrul unui medalion circular, Iisus Hristos este aşezat pe ­curcubeu şi binecuvântând cu ambele mâini, are de jur împrejur simbolurile celor patru evanghelişti. De o parte şi de alta stau Maica Sa şi Sfântul Ioan Botezătorul, într-o Deisis uşor de citit. Deasupra apare Tronul Hetimasiei (pe care se află crucea, coroana de spini, suliţa, trestia cu buretele şi Evanghelia deschisă). Dedesubt apar reprezentaţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinând crucea, iar de-o parte şi de alta apar, dispuse simetric, „cetele îngerilor, arhanghelilor, apostolilor, pustnicilor, arhiereilor, prorocilor, împăraţilor, împărăteselor şi sfintelor. Medalionul circular este înscris într-un dreptunghi, în ale cărui colţuri de sus apar soarele şi luna, redate antropomorf, pe un cer cu nori, iar în colţurile de jos, Sânul lui Avraam (personajul, aşezat pe o bancă, ţine în poală un copil - simbolizând sufletele mântuite, în spatele său fiind mulţimea celor izbăviţi), respectiv tâlharul mântuit cu crucea. Cercul, sub forma căruia apare medalionul, „este semnul Unităţii principiale şi al Cerului; ca atare, el desemnează activitatea cerului, mişcările lui ciclice” (Jean Chevalier, Alain Gherbrant, Dicţionar de simboluri), iar gravura în ansamblul ei simbolizează raiul, întreaga compoziţie alcătuind, de fapt, o rugăciune a tuturor sfinţilor (Cornel Tatai-Baltă, Anca Elisabeta Tatay, Xilogravuri semnate de Stanciul Tipograf la Bucureşti - 1780-1806).

În toate aceste reprezentări se constată că numitorul comun este dat de faptul că, deşi avem o mulţime de capete, o mulţime de aureole şi o mai mare mulţime de sfinţi, toţi sunt împrejurul Domnului Iisus Hristos Cel reprezentat în mandorla circulară, nu întâmplător aleasă cu această formă, ca Unul Ce toate le adună, le împacă şi le pune-n armonia unităţii primordiale. Astfel că icoana Duminicii Tuturor Sfinţilor este o reprezentare în care „… cei pământeşti s-au împreunat cu cei cereşti şi prin patimă au luat nepătimirea cu darul lui Hristos şi acum ca nişte stele luminându-ne pe noi, cu îndrăzneală se roagă pentru sufletele noastre”, semn al unităţii refăcute.