Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
65.000 de locuri în tabere
Elevii şi studenţii vor avea la dispoziţie, în acest an, un număr de 65.000 de locuri în tabere organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului, o treime dintre acestea fiind gratuite, conform Mediafax. În taberele sociale au fost prevăzute 10.166 de locuri, din care 8.166 de locuri sunt destinate copiilor din România, din familii cu posibilităţi materiale reduse. Restul de 2.000 de locuri în tabere sociale a fost destinat copiilor români din diasporă. Pentru copiii cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora au fost stabilite 3.305 locuri. Studenţii vor avea la dispoziţie 9.086 de locuri gratuite, dintre care 5.236 de locuri în tabere la mare, iar 3.850 de locuri în tabere la munte.



.jpg)