acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
80 de ani de la transmiterea primei piese la radio
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) aniversează azi 80 de ani de la transmiterea primei piese de teatru la microfon. Cu acest prilej, la centrul de presă al SRR, într-o conferinţă de presă, mari nume ale scenei româneşti, actori care şi-au unit destinele cu Teatrul Naţional Radiofonic, personalităţi ale vieţii culturale şi reprezentanţi ai celor mai importante instituţii de cultură vor vorbi despre cei 80 de ani de la transmiterea primei piese de teatru la microfon. Editura „Casa Radio“ va lansa volumul „Am ales Teatrul Radiofonic...“ semnat de Mihai Zirra, care reuneşte memoriile regizorului, considerat unul dintre fondatorii Teatrului Naţional Radiofonic.



.jpg)