Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Absolvenţii specializărilor neautorizate au 5 ani să dea din nou licenţa
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că diplomele eliberate de Universitatea „Spiru Haret“ şi alte instituţii de învăţământ superior la programele de studii neautorizate sunt nule, dar pot fi validate dacă absolvenţii dau un examen de selecţie, care va putea fi susţinut într-un interval de cinci ani.
„Împreună cu Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) am hotărât ca absolvenţii programelor de studii neautorizate, indiferent de universitatea de la care provin, vor putea să-şi valideze diploma dacă vor promova un examen de validare (selecţie), care constă într-o examinare şi licenţă“, a spus ministrul Educaţiei, conform Mediafax. Examenul de selecţie va fi susţinut într-o universitate care este acreditată şi care are calificativul „grad ridicat de încredere“. Costurile examenului de validare vor fi plătite de către Universitatea „Spiru Haret“ sau de universităţile care au absolvenţi ai unor programe neautorizate, din taxele de studiu încasate de instituţia de învăţământ superior pentru specializările respective, a spus Andronescu. Ministrul Educaţiei a adăugat că celelalte programe de studii care sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate sunt în legalitate, studenţii şi absolvenţii care provin de la aceste specializări neavând probleme cu validarea diplomelor. Andronescu a menţionat că doar cei care au absolvit în cele 53 de centre teritoriale pentru învăţământ la distanţă ale Universităţii „Spiru Haret“ sunt în ilegalitate, întrucât respectivele unităţi nu funcţionează legal. Ministerul Educaţiei a trimis o echipă de control la Universitatea „Spiru Haret“. „Universităţii «Spiru Haret» i-am cerut ca pentru anul academic 2009-2010 să înscrie candidaţi numai la programele autorizate provizoriu sau acreditate. Totodată, Universitatea «Spiru Haret» trebuie să accepte intrarea în procesul de evaluare. Conducerea Ministerului Educaţiei a cerut Universităţii „Spiru Haret“ să intre în legalitate şi în ceea ce priveşte persoanele care au obţinut titlul de conferenţiar şi profesor. Ministrul Educaţiei a precizat că responsabilitatea pentru eliberarea de diplome celor care provin de la programe sau specializări neacreditate sau neautorizate provizoriu, adică ilegale, revin în exclusivitate universităţii emitente şi candidaţilor. „Când Universitatea a cerut 56.000 de formulare de diplome de licenţă, am cerut ARACIS să ni se spună dacă există bază legală pentru aceste formulare. ARACIS a spus că Universitatea ar avea 13.000 de absolvenţi, deci cererea de 56.000 de formulare era nerealistă. Solicitarea de diplome de licenţă pentru absolvenţii de drept este nejustificată, întrucât, potrivit legislaţiei, cursurile facultăţii de drept trebuie să dureze patru ani, or la Universitatea «Spiru Haret» se terminau după trei ani“, a mai spun demnitarul, conform Mediafax. Toate cele 25 de facultăţi ale Universităţii „Spiru Haret“, cu 49 de domenii de licenţă şi 53 specializări sau programe de studii, au autorizare de funcţionare provizorie sau acreditare pentru învăţământul de zi, frecvenţă redusă sau la distanţă. Însă, cele 53 de centre teritoriale pentru învăţământul la distanţă ale Universităţii „Spiru Haret“, 44 din România şi nouă din alte ţări, nu funcţionează legal, potrivit MECI.