Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Actor român, premiat la Berlinale
Zece tineri actori europeni, printre care se numără şi românul Dragoş Bucur, au fost onoraţi cu titlul de „Stele în devenire“ („Shooting Stars“) la Festivalul Filmului de la Berlin. Potrivit juriului, Dragoş Bucur a fost selecţionat pentru că „se dedică interpretării cu atâta intensitate, încât publicul nu are de ales şi trebuie să-l urmeze“. Este cel de-al treilea actor român selecţionat, după Maria Popistaşu şi Anamaria Marinca. Dragoş Bucur a vorbit, în conferinţa de presă care a precedat gala de premiere, despre cinematografia românească. „Este bine pentru mine, ca actor, că cinematografia românească e în centrul atenţiei, pentru că asta reprezintă o oportunitate. Cel mai probabil, succesul cinematografiei româneşti are legătură cu Revoluţia şi cu schimbările, avem noi regizori, noi scenarişti, noi actori“, conform Agerpres.



.jpg)